The overall objective of the Galati Conference on Conservation of Sturgeons (GSC19), Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden?”, on 28-30 October 2019 – jointly organised by “Dunarea de Jos” University of Galati (Research and Development Center for Sturgeon, Aquatic Habitats and Biodiversity) with DSTF (Danube Sturgeon Task Force), Romanian Ministry of Water and Forests, Romanian Ministry of Environment, NAFA (Romanian National Agency for Fisheries and Aquaculture), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) and WWF (World Wide Fund for Nature), under the patronage of the Romanian Presidency of the EUSDR (EU Strategy for the Danube Region) and the Romanian Academy was to address actions needed to conserve the critically endangered population of sturgeons in the entire Danube Basin, the Danube Delta and the Black Sea.
The Conference was attended by 120 delegates from fisheries, water and environmental administrations, the scientific community and civil society in Romania, Bulgaria, Serbia, Hungary, Moldova, Ukraine, Georgia, Turkey, Croatia, Slovenia, Austria, Germany, Switzerland, France, Italy, Belgium, Denmark, Canada and the European Commission.

It was the first ever joint discussion of sturgeon conservation issues between representatives from the Danube Basin and the Black Sea countries.
The key objective was to support the concrete implementation of the Pan European Action Plan for Sturgeons (PANEUAP, adopted by the Bern Convention and endorsed under the EU Habitats Directive) in the Danube Basin.
The Conference also focused on the elaboration of key messages to decision makers in all relevant institutions and other stakeholders as a basis for shaping future actions and the way forward to save sturgeons from extinction.
The declaration below was adopted unanimously by all conference participants.

Its messages are intended to serve as a basis for urgently required follow-up sturgeon conservation activities across countries and sectors on all relevant levels:
The participants in the Galati Conference on Sturgeon Conservation RECALL that
• we know what to do to protect and restore sturgeon populations in the Danube and Black Sea basins and that we are not starting from scratch;
• the Pan European Action Plan (PANEUAP) is the framework for structuring sturgeon conservation at the national, regional and European levels and its implementation should be monitored and regularly reviewed;
• despite existing fishing bans all Danube sturgeon populations continue to decline and thus implementation of the actions of the PANEUAP is of the utmost urgency;
• conservation of sturgeons is an ongoing, long-term challenge;
• many players need to be involved and both basin-wide and national coordination across sectors is key to success;
• a focal point for sturgeon conservation should be nominated by each country to the EU and to the Bern Convention.

They furthermore
EMPHASISE the need to have a sound and improved monitoring of sturgeon populations in place as outlined in the PANEUAP. This is a prerequisite for taking targeted action to save the surviving sturgeon populations;
URGE all competent authorities to acknowledge the importance of sound monitoring and to provide sufficient resources for these activities on a long-term basis;
APPRECIATE that the coordination of monitoring across borders and the sharing of data have started; and
URGE the competent authorities to enhance the monitoring considerably to ensure more accurate cross-border assessments of sturgeon populations, including the establishment of a joint monitoring working group involving also stakeholders;
REAFFIRM that populations need protection from further losses of illegal, unreported and unregulated (IUU) fishing, such as poaching, and from by-catch, to prevent their extinction and for effective conservation;
UNDERLINE that effective fishing bans and conservation efforts have to be long-term due to late maturity of sturgeons and resulting long lifecycles);
REAFFIRM that action is needed to protect sturgeons from being caught as by-catch in their feeding areas in the Black Sea where they spend most of their lifecycle;
EMPHASISE the need to improve institutional capacities of authorities competent for management of sturgeon populations and enforcement of measures ;
EMPHASISE the need for an institutional coordination mechanism for management of inland fisheries;
ENCOURAGE authorities to find sustainable solutions for fishing communities;
EMPHASISE the need to raise consumer awareness and reduce demand for illegal caviar and meat from wild sturgeon ;
UNDERLINE the importance to communicate with and raise awareness in fishing communities and engage them actively in conservation measures;
RECALL that protection and restoration (where necessary) of key habitats for feeding and spawning are prerequisites for the survival of populations still living in the wild and for conservation measures (such as for supportive releases) to be effective;
RECALL also that protection and restoration (where necessary) of migration corridors are key to successful conservation;
URGE all competent authorities
– to DEPLOY all relevant instruments and to take all appropriate measures to ensure that no deterioration of the still remaining habitats and migration corridors take place and that, were necessary, restoration efforts are undertaken; and
– to ENHANCE ongoing efforts to overcome the barriers to migration of fish across the barriers at the Iron Gate.
– to APPLY the precautionary approach when designing infrastructure projects in the sturgeon range
URGE all range states to strengthen the marine and riverine protected areas system and green infrastructure towards effective management of sturgeon habitats;

AFFIRM that with the current status of Danube sturgeon populations, ex-situ measures are essential for their survival given that these represent the last chance to conserve autochthonous sturgeon species for re-establishment programmes in the Danube. Ideally three ex-situ facilities should be established in the Danube Basin to avoid the loss of a species though technical or human error;
REQUEST a clear and significant commitment to ex-situ conservation by national and regional bodies for sturgeon conservation;
RECOMMEND that range countries agree upon sites, cost split, targets, guidelines and exit strategies for joint ex situ facilities;
EMPHASISE that support for ex-situ conservation from both national and international funding instruments is urgently needed, preferably as long-term core funding;
EMPHASISE that ex-situ measures should be carried out in close collaboration and by sharing costs between the countries sharing the same stocks ;
EMPHASISE that criteria for rearing of sturgeons in ex-situ facilities must apply the principles to ensure fitness for survival and the genetic diversity as the primary targets;
RECOMMEND that ex-situ facilities should mainly be non-commercial to avoid financial dependency but nevertheless making the best use of know-how and resources of the private sector;
RECOMMEND verifying the suitability of sturgeons of Danube origin in commercial farms for ex-situ measures ;
EMPHASISE that target-oriented funding and reliable competent structures are a prerequisite for successful implementation of the PANEUAP;
STRESS that continuous monitoring of the implementation of the PANEUAP is vital for the effectiveness of measures and reaching its objectives;
UNDERLINE that promotion of sturgeon conservation across all relevant entities of government is a prerequisite for effective action ;
URGE all the Lower Danube and Black Sea States and the relevant competent fisheries authorities to cooperate and coordinate measures to monitor, protect and restore the sturgeon populations in the Lower Danube and the Black Sea;
RECOMMEND anchoring sturgeon conservation in relevant macro regional strategies and the Black Sea Maritime Agenda;
furthermore CONSIDER that the participation across all relevant levels of government may facilitate access to international funding instruments where such funding is necessary ;
CALL on competent authorities of EU Members States to ensure that the financial needs for the implementation of PANEUAP are included in the national Prioritized Action Frameworks under the Habitats Directive and the national programming of EU funds ;
CALL on the European Commission and the competent authorities of EU candidate and Eastern Partnership countries to consider sturgeon conservation measures in their agreements about funding.
Adopted in Galati on 29 October 2019

• Facebook
• Twitter
• Instagram
• WordPress
• LinkedIn
• YouTube
• 500px

The post Galati Declaration on Sturgeon Conservation in the Danube Basin and the Black Sea appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

În 9 Martie, cu 78 de ani în urmă, geniul pescăriei românești pleacă să organizeze Pescăria și Pescuitul din Ceruri și de ce nu, să pună bazele unui muzeu și să dea cele mai de preț sfaturi cu privire la importanța Dunării.

Moștenirea lui Grigore Antipa este excepțională, pe lângă nenumărate studii, publicații, legi, sfaturi, a lăsat o bază materială impresionantă.

Încă de la înființarea Direcției Generale a Pescăriilor (1896) dar și cât timp a condus acest ”fenomen”, a reușit, pe lângă organizare, să construiască o bază materială de excepție, care a ajutat la dezvoltarea pescăriei românești.

Principalele clădiri construite în perioada 1907-1915 sub coordonarea lui Grigore Antipa:

Hale de primire și distribuție a peștelui din Galați, primul frigorifer din România

Orașul Galați reprezenta principalul punct de vânzare a peștelui en-gros din România. În anul 1911 (Bucureşti, Monitorul Oficial nr. 84-1911) Antipa publică ”Programul construcţiei halei de peşte cu frigorifer din Galaţi şi reorganizarea comerțului mare de pește” , fapt care practic a însemnat începutul tehnologizării pescăriei românești prin dezvoltarea de facilități moderne de conservare și păstrare a peștelui. Construcția viitoarei clădiri a revenit lui Anghel Saligny (o capodoperă arhitecturală care acum se îneacă în propria ruină cu concursul autorităților)

Palatul Administrativ al Pescăriilor din Tulcea

Palatul Administrației Pescăriilor din Jurilovca

Palatului Administrației Pescăriilor din Brăila

A fost realizată prima hartă detaliată a Deltei Dunării (ing. Vidrașcu) care a condus la săparea Canalelor Regele Carol I de aproximativ30 km (1902-1903), Principele (Regele) Ferdinand de 25 km și Regina Elisabeta de 5 km (1912-1913). Aceste Canale au avut de scop a duce apa proaspătă din Dunăre în lacurile Dranov, Razelm și Babadag, cu o suprafață de circa 95000 ha, îndulcindu-le apa extrem de sărată și mărindu-le producția de pește de la 300.000 de kg la circa 3.000.000 de kg.

Descrierea importanței acestor canale este făcută și de Gr. Antipa în lucrarea ”Punerea în cultură a regiunii băltoase a României” din anul 1927, în care descrie aceste lucrări hidrotehnice ” Cu privire la Pescării – unde nu aveam nici o îndoeală asupra eficacității lucrărilor pe care le propuneam – am pus în execuție săparea Canalului Regele Carol I, pe care-l propusesem încă din anul 1984, pentru îmbunătățirea pescăriei din cele 80.000 de hect. Care compun seria de lagune numită Lacul Razim. Rezultatul s-a arătat imediat căci producția de pește s-a urcat dreptat de la 50.000 kgr. La peste 3.000.000 de kgr. Anual. Și imediat după aceasta, am continuat cu săparea canalelor Regele Ferdinant și Regina Elisabeta, care și ele au fost executate în condițiuni tehnice foarte bune de d-l ing. Vidrașcu și au avut același rezultat asupra producției”

În al doilea deceniu al secolului XX, Direcția Pescăriilor Statului deținea o bază materială impresionantă: 98 de clădiri cu terenuri, 107 ghețării, 153 de bărci, 8 șalupe cu motor, 4 vapoare, 11 șlepuri, o dragă, 42 de cai 4 trăsuri și 20 de căruțe.

Toate acestea dar și multe altele, s-au construit din dijma percepută pescarilor vânători și din arendă, care și ei au trecut printr-o perioadă extrem de îmbelșugată (mai puțin cherhanagii). Grija pentru om, pentru pescarul crunt exploatat, a constituit una din preocupările principale ale lui Antipa și a făcut tot posibilul să facă din pescuit o activitate onorabilă care să asigure traiul pentru comunitățile de pescari.

Valorificarea acestei resurse s-a regăsit în investiții, prin care se dorea creșterea eficienței sectorului dar și a veniturilor provenite din această activitate, pentru că pe lângă toate acestea investiții și autofinanțare, DGP vărsa și la bugetul de stat undeva 25% din venituri.

Din păcate statul s-a distrus toată această moștenire din dezinteres general sau interes financiar, individual sau de grup….atâta s-a putut!

Pe lângă toată această bază materială (care s-a dezvoltat inclusiv în comunism) am pierdut cel mai importante trei lucruri: interes, dorință și viziune, iar în felul aceasta, toată organizarea lui Antipa s-a dus pe….. apa Dunării

”Micul de statură Antipa, dar mare prin sclipitoarea-i inteligență, prin cultură erudiție, putere de muncă, prin cercetările sale originale și realizările practice cu care și-a înzestrat patria, a văzut crescând mereu, în cursul lungii sale vieți, numărul aprecierilor și admiratorilor lui, atât dinăuntrul granițelor noastre cât și în afară de ele” Constantin Meissner

În tablou sunt reprezentați marele biolog Ernst Haeckel împreună cu ilustrul student Grigore Antipa, absolvent al Universității din Jena. Marele Biolog nota ”Micul și grăsunul Antipa e un băiat extrem de înzestrat și drăguț”

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

^*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2022, Antipa, Moștenirea pierdută, https://sturgeons.eu/antipa-o-mostenire-pierduta/https://sturgeons.eu/antipa-o-mostenire-pierduta/

Lucrări de artă din colecția ”Centuries of Danube Sturgeons” FD Crihană

The post Antipa, o moștenire pierdută appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Nu știu alții cum pot, dar eu, când mă uit la ce a însemnat pescăria în România și în ce s-a transformat acum, mă apucă leșinul. Un domeniu strategic a ajuns oaia neagră, un loc în care luminița speranței licărește tot mai puțin, am înfrânt!

Zilele trecute, când analizam ceva date istorice cu privire la capturile comerciale de sturioni (da știu că nu ar trebui să trăim în trecut dar un domeniu fără istorie este un domeniu fără viitor), o cifră mi-a produs o modificare de ritm, și anume 6.038.942,00 kg. Aceasta este cantitatea de CRAP, pescuită comercial în România în anul 1909. 6 mii de tone de Crap s-au pescuit comercial în apele României acum mai bine de un secol, comparativ cu anul 2020 când cantitatea totală pescuită comercial a fost 3 mii de tone. Bineînțeles ca să îmi stric toată dispoziția, m-am uitat pe toate datele, pe care le-am găsit, iar situația este tristă. Cu toate astea nimeni nu e deranjat, ziua trece, Dunărea curge iar peștele este acoperit de ape tot mai tulburi.

Crapul, printre cele mai reprezentative specii de pești din România, este văzut tot mai rar în plasele pescarilor, capturile comerciale au scăzut cu 94,98%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Dacă în prima perioadă, 46% din capturile comerciale de crap au fost raportate în Regiunea Tulcea (RBDD), după 2003 procentul a crescut la 76 %.

Explicația este că 90% din lunca inundabilă a Dunării a fost îndiguită, zonă vitală pentru reproducerea crapului și dezvoltarea puietului, dar și faptul că în apele interioare (Dunăre km 140 -1075, Prut, Olt și Siret), raportarea capturilor comerciale este mai deficitară decât în RBDD. Acest aspect se demonstrează prin raportările din perioada 2012-2020, în RBDD au activat în medie pe an 1090 de pescari comerciali, care au raportat în medie 2754 tone pește/an iar în apele interioare au activat în medie pe an 1522 de pescari comerciali, care au raportat în medie 574 tone pește/an.

Capturile totale, provenite din pescuitul comercial, au scăzut cu 76,27%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Din capturile comerciale totale, 63% au fost raportate Regiunea Tulcea, acest procent crescând în perioada 2003-2020 la 74%.

La început de secol XX piscicultura nu era dezvoltată (cu excepția păstrăvăriilor), cu toate că existau îndemnuri în acest sens, primele amenajări piscicole au apărut în a doua jumătate a Secolului XX. Până la dezvoltarea acestora, capturile realizate în bălțile și lacurile din lunca inundabilă a principalelor râuri și Delta Dunării, reprezenta productivitatea naturală. Spre exemplu în anul 1939 s-au raportat următoarele capturi comerciale: Brateș-81 kg/ha, Greaca- 157 kg/ha, Gorgova-231 kg/ha, Ceamurlia- 304 kg/ha, Razelm-347 kg/ha, Carpina 543 kg/ha, Tașaul 139 kg/ha). În perioada comunistă s-a investit masiv în dezvoltarea de amenajări piscicole dar după revoluție au rămas ”între ape”, multe din aceste amenajări s-au transformat în paragină sau chiar în amenajări agricole, cu toate că inițial pe aceste terenuri erau lacuri, bălți, jepșe sau gârle.

După aderarea României la UE s-au acordat fonduri pentru creșterea producției din acvacultură, prin dezvoltarea de noi facilități piscicole sau retehnologizarea celor existente. Cu toate acestea, în anul 2020 producția din acvacultură cumulată cu capturile comerciale, nu au depășit capturile comerciale de acum un secol. În perioada 2016-2019 a fost raportată o producție, provenită din acvacultură, de 12,6 mii tone în medie pe an (producție dominată de ciprinide asiatice – 4544 tone/an, crap – 4482 tone/an și păstrăv-2191 tone/an), la care se adaugă capturile comerciale de 4.01 mii tone/an, adică cu o mie de tone pe an mai puțin decât capturile provenite din pescuitul comercial în perioada 1909-1939.

Producția din acvacultură este superioară productivității naturale, investițiile din fonduri Europene se ridică la sute de milioane de Euro, pescuitul comercial a devenit mult mai eficient, prin dezvoltarea de materiale noi pentru uneltele de pescuit, prin utilizarea de echipamente de detecție, prin creșterea mobilității pescarilor , prin eficientizarea (teoretic) controlului pescuitului și al raportărilor, dar cu toate astea, paradoxal, avem mai puțin pește produs în România decât acum o sută de ani.

Este cât se poate de clar că stocurile de pești de apă dulce au scăzut (suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere și hrănire), unele specii aflându-se în situație dramatică. Acvacultura trebuia să compenseze acest gol și să ofere românilor alternativa, dar suntem în situația în care avem cea mai mare suprafață piscicolă din Europa (80 mii ha) dar în aceeași măsură suntem aproape cel mai mare importator de crap din UE (3 mii tone în 2018).

Dacă partea cantitativă a capturilor comerciale stă să moară, nici structura calitativă a capturilor comerciale nu este roz. În perioada 2003-2020 capturile comerciale au fost dominate de speciile alohtone în proporție de peste 60%, din care rapană 36% și caras 23%. Aceste procente sunt rezultatul mediei capturilor raportate în perioada 2003-2020 dar dacă luăm în considerare faptul că rapana a apărut, în capturile comerciale, începând cu anul 2011, iar un pescuit specific pentru această specie s-a dezvoltat ulterior, putem spune că avem un pescuit comercial în care această specie alohtonă invazivă este regina capturilor. În perioada 2011-2020, speciile alohtone reprezentau 74% din capturile comerciale, din care rapana este specia dominantă cu un procent 54%, ajungând la un vârf de 70%, în anul 2017 .

Se poate observa o alterare în structura calitativă a capturilor comerciale, în comparație cu perioada 1920-1924, nu numai prin faptul că speciile alohtone nu erau prezente în capturi (rapană, caras, ciprinide asiatice), dar crapul reprezenta 20% din cantitatea totală capturată comercial. Raportările erau dominate de ciprinide native (Crap, Caracudă, Lin, Plătică, Cosac, Morunaș, Mreană, Avat, Văduviță, Obleț, Sabiță, Babușcă, Roșioară, alte specii, icre Crap, lapți), Esocidae (Știucă și icre de Știucă), Percidae (Șalău Biban, Ghiborț, Fusar) și Siluidae (Somn).

Cu toate că datele proiectează o situație tragică, atât a pescăriei dar și a biodiversității acvatice, autoritățile plutesc în stratosferă și, aparent, nu prea le interesează de această situație. Pot da următorul exemplu de ignoranță, TAC-ul (Total Captura Admisă) este un instrument managerial prin care se reglează anual cantitatea de viețuitoare acvatice, din fiecare specie, care poate fi extrasă dintr-un habitat acvatic natural, fără să afecteze productivitatea naturală (MSY) și implicit populațiile de viețuitoare acvatice.

Cota de pescuit, alocată fiecărui pescar, este fracțiune din TAC și, în condiții normale, nici nu se pune problema ca aceasta să nu fie realizată, pentru că practic se pescuiește numai ”surplusul” de exemplare. NU și în România, din 2012 până în prezent, gradul multianual de îndeplinire al TAC-ului a fost de 41%, în ape interioare, iar în RBDD de 65%. Dacă ne uităm la principalele specii comerciale, situația e dezastroasă: crap- 38%, știucă-37%, scrumbie 30%, șalău în RBDD – 42%. Aproape în nici un an, după 2012, capturile comerciale raportate nu depășesc 50 % din cota alocată prin TAC, dar cu toate astea cota legiferată prin Ordine de Ministru anuale, rămâne constantă.

Fenomenul e de natura ridicolului, pentru că această situație se perpetuează de ani buni și cu toate acestea nimeni nu mișcă un deget. TAC-ul, cel puțin la nivel teoretic, este realizat în urma unor studii aprofundate, în care unul dintre elementele principale este analiza capturilor raportate în anii precedenți. Cu toate acestea se observă un TAC aproximativ constant, pentru perioada 2012-2020, iar cantitățile raportate de către pescari sunt derizorii. La prima vedere, fără să cunoști situația mioritică, se poate spune că nu mai e pește dar în realitate scăderile stocurilor de pești se cumulează cu raportarea deficitară a capturilor comerciale ți a celor recreative. Atuncea vine întrebarea, cum se administrează și legiferează resursele acvatice vii, în contextul în care nu există informații permanente cu privire la starea resurselor pescărești? Fără să cunoști ieșirile din pescărie (captură brută, accidentală) este imposibil să estimezi starea resursei.

Este cât se poate de clar că tot sistemul ficționează orbește, după interese subiective care nu au legătură cu situația stocurilor de pești. În momentul când nu ai o proiecție asupra stării pescăriei, nu poți interveni rapid pentru îmbunătățirea și protecția stocurilor pescărești, pentru că nu poți reglementa CORECT cantitățile de pește care pot fi pescuite, efortul de pescuit și unde și când se pescuiește. În acest context, totul este o scenetă ieftină în care urechea este principalul element managerial.

Dacă un management corect al pescăriei, nu se poate realiza fără toate aceste elemente, atunci cum s-au administrat resursele acvatice vii timp de 30 de ani? Cum poți lua decizii cu privire la TAC sau de ce le mai iei dacă nu ai idee cât se extrage din habitatele acvatice naturale? Probabil că singurul criteriu de calcul al TAC-ului este cantitatea minimă de pește cu care poate supraviețui un pescar comercial și care se înmulțește cu numărul de pescari comerciali autorizați, pentru că altfel nu pot explica această cotă anuală aproape constantă. Da știu toți se disculpă și țipă că s-au bazat pe studii, din păcate multe din acestea lipsesc sau au fost făcute din birou, pentru că hârtia suportă orice !

Cantitatea reală de pește extrasă, prin pescuitul comercial și recreativ, poate fi doar aproximată, cantitatea exactă nimeni nu o știe, pentru că probabil nu există ”interes” să se știe. E o situație care se perpetuează de 30 de ani și nimeni nu face nimic, nu e ciudat? Ne mai vorbind de pescuitul recreativ care, conform Curții de Conturi, în anul 2019 s-au eliberat 374 736 permise de pescuit (ape interioare, RBDD și MN) și s-au raportat 0 capturi. Curtea estimează că s-au capturat, în anul 2019, în scop recreativ, aproximativ 1,874 mii tone (s-a estimat că un pescar pescuiește o zi pe an și reține 5 kg de pește) care e doar o estimare iar dacă vorbim de structura calitativă a acestor capturi deja suntem la secțiunea SF.

TAC-ul pentru pescuit recreativ nu are legătură cu denumirea, este legiferat probabil doar ca să ajute Asociațiile de Pescari Recreativi-Sportivi, care au contracte cu ANPA de utilizare a resursei, să își vândă permisele, numărul lor fiind condiționat de cantitatea de pește pe care o primește prin TAC, curat murdar Coane Fănică (PS acest aspect se poate confirma și prin faptul că în RBDD, zonă în care nu există astfel de contracte, nu este alocat TAC pentru pescuit recreativ-sportiv) .

Ca să fiu mai explicit, în anul 2019, un pescar comercial din apele interioare, a raportat în medie pe lună 26 de kg pește iar în 2020, 27 kg, adică maxim un venit brut de 270 lei/lună. Nu e distractiv cum peste 1800 de pescari autorizați, în afară de RBDD (aici cantitatea de pește raportată de pescari este mult mai mare), trăiesc în medie cu 300 de lei/lună și pe nimeni nu deranjează?

Bineînțeles că ANPA a înțeles din toată această situație că trebuie să suplimenteze autorizațiile de pescuit comercial, pentru apele interioare, cu încă 237, în 2020 comparativ cu 2018, de la 1582 la 1819 de pescari autorizați.

Ca măsurile să fie complete în 2020, MADR a modificat Ordinul din 2018, care reglementează uneltele de pescuit, mărind dimensiunile setcilor (lungime, înălțime) și implicit efortul de pescuit cu 65 %, așa cum recunoaște într-o adresă oficială, unde jură pe roșu că o să reducă, prin Ordinul privind TAC-ul, numărul de setci, astfel încât efortul de pescuit să rămână constant, fapt care nu s-a mai întâmplat!

Toată lumea vorbește, pe la colțurile ministerelor de resort și a instituțiilor din subordine (ANPA și ARBDD), că de fapt cantitățile de pește, capturate comercial, nu prea se declară iar cantitatea nu ar fi cea reală, existând o diferență substanțială între cantitatea pescuită și cea declarată. Sunt perfect de acord cu asta și sunt 3 aspecte la care merită să reflectăm:

• pescarii nu predau la CPV (centru de primă vânzare) tot peștele capturat comercial datorită prețului derizoriu oferit de ”cherhanagii”, care este de multe ori sub prețul pieței și atunci preferă să îl vândă ilegal. Autoritățile prinse în pânza de păianjen a acestor rețele, nu a îndrăznit să spargă monopolul și să lase pescarii să poată comercializa peștele direct sau prin puncte gastronomice familiale, astfel încurajându-i să raporteze cantitățile pescuite.

• CPV-urile fac evaziune și nu declară toată cantitatea de pește preluată de la pescarii comerciali și bineînțeles nu o raportează, fac asta pentru că pot. Autoritățile probabil au interes să nu impună trasabilitatea peștelui, așa cum este cerută și de Comisia Europeană, pentru că ar deranja interesele (se merge pe principiul dacă nu m-a prins cu peștele…nu a existat). Mai mult decât atât, printre toți acești cherhanagi sunt și persoane de bună credință dar care nu sunt sprijinite și încurajate să se dezvolte și să transforme afacerea într-un punct de dezvoltare pentru comunitățile de pescari.

• pescarii recreativi nu au obligativitatea să raporteze capturile iar ANPA, respectiv ARBDD, nu au capacitatea să colecteze aceste date

E foarte interesant modelul de administrare și legiferare a pescăriei Românești care, după cum se vede, are o singură direcție: dacă avem cantități mici de pești capturați commercial, mărim efortul de pescuit, restul e can-can. Curată viziune domnilor, și când o să vedeți că tot scade, o să apelați la dinamită? Întrebări fără răspuns care se rostogolesc în apele tot mai tulburi și nici măcar nu cred că e vina Președintelui ANPA, e vina sistemului plin de ”analfabeți” în ale pescăriei, care au dezinteres sau interes. S-au perindat mulți în această funcție, din păcate doar câțiva profesioniști verticali, în rest o sinecură a sistemului care și-a plantat yesmenii la controlul unui domeniu atât de important, ca să îl stoarcă de ultimele puteri.

Toată lumea țipă după schimbare iar când s-a propus o schimbare, toată lumea a țipat din nou că vor schimbare… dar care să nu schimbe nimic. Ce înfiorător cum țipau toți, în afară de pește, când a apărut propunerea legislativă ”Legea Pescuitului”, ce cârdășie de interese adânc înfipte în politica și administrația mioritică, că de… și banii cu solzi îs buni.

Păcat că pescarii și peștele nu sunt reprezentați, nu putem spune că șefii de asociații de pescari comerciali, care majoritatea sunt și patroni ai CPV-urilor, apără interesele pescarilor sau funcționărașii de la diverse instituții, care aparent mor cu biodiversitatea acvatică în gură, dar care au văzut un pește doar la restaurant sau la acvariu.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rudele de gradul 1), la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare, până la comentarii și declarații obiective (puține).

După o vară rezultatul e clar, inițiatorii au fost înconjurați, iar oștile ostile au sărit la luptă. Armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii (legiunea sportivă este condusă de Fane Bibanu, recunoscut pentru abilitatea de a pescuii sportiv la constituție, mai ales la olimpiadă), armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi dar conduc și legiunea de comerciali). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv, la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care aparent e arbitrul și protectorul peștelui dar în realitate e o legiune de mercenari finanțată cu solzi de pește și care are abilitatea să lucreze din interior. În spatele inițiatorilor stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

M-am săturat să mă uit pe date, m-am săturat să visez la pești verzi pe pereți, m-am săturat să mai sper la un domeniu care tinde la dezvoltare și în care fiecare își recapătă locul meritat. M-am săturat să sper la momentul în care peștele e lăsat să se reproducă, în care dimensiunea de reținere se respectă, în care politicienii dau legi bune și drepte, în care funcționarii sunt corecți și profesioniști, în care pescarii au bunăstare și sunt respectați, în are cherhanagii iubesc pescăria, în care cercetătorii fac studii dedicate fără influență politică sau economică, în care profesorii învață copii despre pești încă din clasele primare, în care profesorii universitari își dedică sufletul studiului peștilor, în care se renunță la denumire pleonasm de domeniu ”piscicultură și acvacultură”, în care autoritățile de control nu mai fac parte din mafia peștelui, în care pescuitul științific nu înseamnă doar să prinzi pește în prohibiție, în care nu mai există braconaj, în care braconierii nu sunt protejați de politicieni, în care habitatele sunt eliberate de balastiere și proiecte fără cap, în care râurile nu mai sunt secătuite de baraje, în care nu mai există prădători bipezi, în care se populează după un plan și nu după ureche, în care administratorul pescăriei va ajunge să aibă excedent și nu deficit, în care operatorii o să învețe că resursa acvatică vie e a tuturor și trebuie să plătească un preț corect pentru acces la ea, în care asociațiile de pescari o să fie puternice și independente de interesele cherhanagiilor, în care finanțările să vizeze dezvoltarea și nu fluturi pe pereți, în care fermele de acvacultură sunt despăgubite dacă un animal sălbatic le provoacă pagube, în care fermele de acvacultură sunt finanțate să obțină producție, în care există trasabilitatea peștelui, în care transparența este cuvânt de bază în actul decizional, în care nu mai dăm vina pe necuvântătoare când de fapt omul e de vină, în care să avem un plan pe termen lung și îl respectăm, în care nu mai importăm pești de apă dulce, în care pescuitul unei specii invazive nu înseamnă distrugere, în care să existe bun simț, în care realizăm că am luat acest domeniu cu împrumut de la copii noștri!

Faptul că nu există o reacție din partea autorităților este halucinant, în loc să se limpezească situația din păcstr se tulbură tot mai rău iar peștele o să se vadă tot mai puțin, biodiversitatea acvatică o să fie tot mai răsleață, pescarii tot mai puțini iar într-un final o cruce și replica celebră -ATÂT S-A PUTUT!-

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

^*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, În Ape Tulburi, https://sturgeons.eu/ape-tulburi/

^{Sursa datelor: ANPA, ARBDD, Anuarul Statistic, PP Daia, Gr. Antipa, Sinteză Raport Audit, EUMOFA, Ordine TAC}

The post În ape tulburi appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

În ultimii o sută de ani ecosistemele și speciile acvatice au suferit o depreciere constantă iar biodiversitatea a fost afectată prin măsuri și acțiuni a căror efecte au fost devastatoare. Pentru unele dintre acestea, de exemplu sturionii, dezastrul a fost mai pronunțat pentru că intervenit suprapescuitul și braconajul, fiind specii comerciale cu valoare economică mare.

În ultimii ani biodiversitatea a devenit o prioritate mondială iar refacerea habitatelor și conservarea speciilor reprezintă o componentă importantă în strategia pe termen lung a Europei. Când vorbim de biodiversitate acvatică includem și resursele pescărești care nu sunt infinite și nici indestructible. Într-o populație în echilibru, creșterile în efectiv și biomasă egalează pierderile prin mortalitate naturală sau pescuit. Obligația administratorului e să mențină populația deasupra unui anumit nivel care să permită auto susținerea respectivei specii. Suprapescuitul anumitor specii coroborat cu distrugerea habitatelor de reproducere, adică scăderea productivității naturale, conduc la o scădere a populației și implicit la o reducere a diversității genetice, care afectează potențialul productiv și scăderea puterii de reacție la schimbările de mediu ale unei specii.

Când se identifică o astfel de situație administratorul resursei trebuie să intervină urgent și să reducă mortalitatea prin pescuit, prin diminuarea efortului de pescuit, dar și să crească productivitatea naturală prin refacerea habitatelor și implementând programe de repopulare sau populare de susținere.

^{*Repopularea– se referă la producerea și eliberarea de pești în habitatele piscicole naturale, unde aceste specii au fost native, cu scopul de a reintroduce o specie dispărută sau grav afectată și a reface populația respectivei specii până la nivelul de auto-susținere;}

^{Populări de susținere– se referă la producerea și eliberarea de pești în habitatele piscicole naturale, unde aceste specii sunt native cu scopul de a susține populațiile sălbatice existente până la un nivel optim de dezvoltare};

Chestiunea repopulărilor și a populărilor de susținere sunt lucruri extrem de delicate datorită complexității unor astfel de activități deoarece se rezumă la o intervenție antropică în habitatele acvatice naturale. În primul rând MAREA greșeală făcută de autorități și organizații a fost confundarea unui habitat acvatic natural cu o amenajare piscicolă, prin simplu fapt că au aplicat principul producției, am introdus x kg de pește din specia x, peste x ani pot extrage x kg. Această abordare este dăunătoare atât pentru specia țintă cât și pentru celelalte specii. Efectele negative sunt produse prin simplu fapt că o astfel de populare poate reprezenta un dezechilibru puternic pentru speciile native iar în timp efectele pot fi dezastroase.

În ultimii ani în România s-a perpetuat acest model defectuos și s-a ajuns până la introducerea la scară largă a speciilor alohtone (caras, păstrăv curcubeu etc.) doar pentru a respecta un contract cu administratorul sau a organiza un concurs de pescuit, în contextul în care principalul criteriu a fost profitul și nu refacerea biodiversității. Practic prin toate aceste acțiuni, realizate cu acceptul administratorului, s-au produs dezechilibre majore în structura calitativă a ihtiofaunei iar în mare parte aceste specii au înlocuit speciile native de importanță majoră (ex. caracudă, păstrăv indigen) sau au modificat structura faunei acvatice producând dezechilibre în lanțul trofic. Este necesar ca aceste populării să fie controlate și nu numai prin interzicerea populării cu specii alohtone ci și prin asigurarea unui material de populare cu diversitate genetică mare, din părinți sălbatici cu un genotip caracteristic zonei în care se va realiza repopularea sau popularea de susținere. Pentru anumite specii necesită o atenție sporită de aceea e necesară construcția de facilități dedicate pentru aceste specii.

În acest context, care e mult mai amplu, am ajutat la scrierea noii Legi a Pescuitului, propunere înregistrată la Senatul României cu nr. L373/2021 în data de 29 Iunie 2021, iar unul din punctele pe care le-am propus a fost Programul Multianual pentru  Repopulări și  Populări de Susținere. Consider că un astfel de plan, pe termen scurt, mediu și lung, este imperios necesar pentru refacerea biodiversității acvatice dar și a resursei, de care depind foarte mulți oameni din comunitățile tradiționale de pescari dar și pescarii recreativi.

Cel mai important este faptul că în propunerea legislativă este stipulat ca minim 35% din încasări să meargă către acest program, cea ce îl va face FUCȚIONAL, iar cu puțină dăruire în 5 ani putem vedea rezultatele!

Consider că este un plan complex care tratează repopulările și populările de susținere cu foarte mare responsabilitate atât pentru specii și biodiversitate cât și pentru oameni, ca beneficiari finali. Este un plan pe termen lung iar dacă se va implementa va fi cel mai complet din Europa, pentru că va planifica și coordona următoarele aspecte:

• repopulări și populări de susținere, cu specii native cu o diversitate genetică mare
• studii de monitorizare care să concluzioneze structura calitativă și cantitativă a ihtiofaunei și necesitățile pe care le are un anumit habitat acvatic
• post monitorizare a acțiunilor de repopulare și populare de susținere
• dezvoltarea și finanțarea de facilități care să aibă ca scop reproducerea și obținerea de material genetic pentru populări
• implicarea copiilor în conservare prin granturile BIODIVERT

Un alt aspect important pe care îl prevede Legea Pescuitului în această anexă este înființarea Stațiunii Internaționale pentru Conservarea, Monitorizarea și Cercetarea  Sturionilor și a Speciilor Migratoare de Pești din Dunăre și Marea Neagră, prin care România va devenii un HUB Regional și European pentru conservarea și refacerea populațiilor de sturioni sălbatici. Nu pot decât să mă gândesc la vorbele lui Antipa ”Numai prin studii aprofundate şi prin lucrări serioase putem să ne afirmăm în faţa lumii civilizate ca un popor inteligent, conştient de înalta sa misiune culturală la gurile celui mai măreţ fluviu european şi să punem totodată şi ţara în stare să tragă toate foloasele din situaţia ei geografică atât de favorabilă”

Legea e extrem de necesară pentru viitorul biodiversității și a pescăriei românești iar acesta e doar unul dintre aspectele pe care această propunere le revoluționează, acum sperăm să avem inimi curate în parlament și minți limpezi și voință la autoritățile care vor implementa aceste reglementări,

Mai jos puteți studia Programul Multianual pentru  Repopulări și  Populări de Susținere propus de mine, exact cum apare în Anexa 9 din Legea Pescuitului, cu speranța că discuțiile și criticile se vor face după citire și nu înainte, cum s-au purtat, până acum, discuțiile despre această propunere!

ANEXA  9

privind Programul Multianual pentru  Repopulări și  Populări de Susținere

Articol 1

Articol 7

(1) Repopularea- se referă la producerea și eliberarea de pești în habitatele piscicole naturale, unde aceste specii au fost native, cu scopul de a reintroduce o specie dispărută sau grav afectată și a reface populația respectivei specii până la nivelul de auto-susținere;

(2 )Populări de susținere- se referă la producerea și eliberarea de pești în habitatele piscicole naturale, unde aceste specii sunt native cu scopul de a susține populațiile sălbatice existente până la un nivel optim de dezvoltare;

(3) Facilitate ex-situ pentru conservare – unitate de specială de creștere și conservare a speciilor periclitate de pești, cu scop de a conserva diversitatea genetică a speciilor periclitate și a forma un genofond cu diversitate genetică mare care prin reproducere, să asigure susținerea populațiilor sălbatice din speciile țintă  sau reintroducerea speciilor dispărute

*Toate drepturile rezervate

Citare: Ionescu, T. I., 2021. Programul Multianual pentru  Repopulări și  Populări de Susținere[Online]
Available at: https://sturgeons.eu/prohibitia-sturionilor/

The post Programul Multianual pentru  Repopulări și  Populări de Susținere appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Mâine, 20 Aprilie se încheie 5 ani de când s-a instaurat prohibiția speciilor de sturion din Dunăre și Marea Neagră prin Ordinul 545/2016 și aproximativ 15 de la primul Ordin care interzicea pescuitul sturionilor (Ordinul nr. 262/2006). În acest sens MADR și MMAP au emis un nou Ordin cu intrare în vigoare în data de 16 Aprilie 2021, privind măsurile de refacere şi conservare a populațiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale.

Ca noutate, față de celelalte Ordine, se interzice pescuitul în scop comercial recreativ/sportiv sau familial al speciilor de sturioni din habitatele piscicole naturale din România, pentru o perioadă nedeterminată cât și folosirea oricăror unelte sau echipamente de pescuit sturioni, inclusiv ohane şi carmace, în zonele de pescuit din habitatele piscicole naturale din România.

În ultimele luni, au apărut multe discuții, interpretări și întrebări în spațiul public, legate refacerea populațiilor sălbatice de sturioni și reluarea pescuitul comercial pentru capturarea și comercializarea acestor specii. În acest sens, pe baza experienței pe care am acumulat-o în ultimii 9 ani, în care m-am ocupat exclusiv de monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, am făcut o scurtă analiză a acestor aspecte.

Populațiile de sturioni, care se reproduc în Dunăre (Fig. 1), au scăzut dramatic în ultimele secole. Primul semnal de alarmă a fost tras de Antipa, care a expus această problemă a sturionilor încă de la sfârșitul secolului XX (Antipa, 1898). Pe parcursul ultimului secol au fost o serie de oameni, dedicați acestui domeniu, care au întărit convingerile că populațiile de sturioni sunt într-o continuă scădere (Pitiș, 1949; Daia, 1926; Cărăușu, 1952; Bușniță, 1953; Bănărescu, 1964; Manea, 1980; Ciolac, 2004; Bacalbasa, 1997) iar în al 12-lea ceas, în anul 2006 pescuitul la sturioni a fost închis.

Bineînțeles că ajungerea în această situație gravă pentru sturioni a fost un proces de lungă durată, cauzat de un cumul de factori care au dezechilibrat raportul dintre mortalitate și productivitatea naturală. Este evident că în timp ce mortalitatea totală (mortalitatea naturală +mortalitatea prin pescuit) a crescut, productivitatea naturală a scăzut iar acest fapt a determinat un dezechilibru major și implicit scăderea dramatică a populațiilor de sturioni.

În anul 2006, când a fost inițiată prohibiția, stocurile de sturioni atinsese un minim istoric iar presiunea antropică generată de suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere, blocarea căilor de migrație, poluare, braconaj etc., s-a reflectat în cantitățile pescuite comercial. Dacă analizăm capturile de sturioni din ultimele secole, se poate observa o scădere constantă a cantității de sturioni provenite din pescuitul comercial atât în România cât și în regiune ( (Daia, 1926; P.A.R.I.D., 1948; Manea, 1980; MPADR, 2006; CITES, 2017; FAO, 2018) așa cum se poate observa și în Figura 2 respectiv  Figura 3.

Figura 1 Capturile comerciale de sturioni realizate în România

În aproximativ 80 de ani, cantitățile de sturioni provenite din capturile comerciale au scăzut cu aproximativ  85%. Dacă în anii 1920-1924 cantitatea medie era de 439 de tone/an (Daia, 1926) în ultimi ani, în care pescuitul comercial a fost permis (1998-2005), cantitatea medie/an a fost de doar 66 tone (CITES, 2017).

Acest declin dramatic este și mai evident când analizăm numărul de exemplare capturate comercial pe parcursul ultimului secol. Analizând statistic datele din literatura de specialitate, numărul de exemplare de morun, capturate comercial în Marea Neagră a scăzut cu 97 %, de la 4254 exemplare (230000 kg) în perioada 1903-19004 la numai 111 exemplare (11060 kg ) în 2003-2004. În cazul nisetrului, exemplarele capturate comercial în Marea Neagră, au scăzut cu 99.7%, de la 10570 de exemplare, în anul 1903-1904 la numai 28 de exemplare (555 kg ) în anul 2003-2004. Această analiză este indulgentă deoarece datele din 2003-2004 sunt centralizate pentru toate capturile raportate în Marea Neagră, apele teritoriale românești, iar pentru celelalte două perioade sunt raportate producțiile provenite din pescuitul comercial din Marea Neagră zona Sf. Gheorghe-Portița, în aceste condiții scăderea este și mai abruptă (Antipa, 1909; Manea, 1980; MPADR, 2006; Ionescu, 2019)

Această scădere dramatică a determinat implementarea de măsuri urgente de protecție și conservare a speciilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră iar România și-a asumat acest rol în anul 2006 prin instaurarea prohibiției. Cu toate acestea, pe lângă această măsură trebuiau implementate și o serie de alte acțiuni complementare care să ajute la refacerea populațiilor de sturioni sălbatici, cum ar fi: populări, combaterea braconajului, combaterea capturilor accidentale, ajutarea comunităților de pescari tradiționali de sturioni,  monitorizarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, refacerea habitatelor de reproducere, cercetarea fundamentală, cooperarea regională etc.. Din păcate nu toate acestea s-au întâmplat iar în toți acești ani  de prohibiție nu a existat un plan concret și centralizat care să reunească toate aceste măsuri sub o coordonare unitară.

O analiză succintă a măsurilor aplicate în perioada de prohibiție:

• Programul de populare cu pui de sturioni s-a desfășurat în perioada 2006-2009, a fost o acțiune bună dar incompletă deoarece statul a alocat sume mari pentru populări cu pui de sturioni dar nu s-a întreprins nici un studiu de evaluare, care să lămurească eficiența acestui program. Probabil că au considerat că populările cu sturioni sunt suficiente pentru refacerea populațiilor sălbatice. Total fals deoarece populările suport cu pui de sturioni nu se aseamănă cu popularea unei ferme de acvacultură (introduc o anumită cantitate de material biologic iar în x ani trebuie să produc o anumită cantitate de exemplare adulte), mediul natural este un ecosistem complex;
• Singurul proiect care a prevăzut monitorizarea și evaluarea sturionilor populați, a demarat în  2013 și a fost implementat de către UDJG. A fost proiect pilot de populare experimentală cu pui de sturioni și monitorizarea acestora în Marea Neagră, rezultatele au fost foarte bune dar nu suficiente. Era nevoie de o continuitate și de fonduri pentru continuarea monitorizării în Marea Neagră și în Dunăre în vederea analizării tuturor ciclurilor de dezvoltare, implicit migrația și reproducerea exemplarelor populate;
• Refacerea habitatelor de reproducere decurge destul de greu iar în afară de studii premergătoare nu există  demersuri concrete pentru refacerea coridoarelor de migrație;
• Comunitățile de pescari tradiționali de sturioni au fost ignorați, compensațiile care s-au promis în anul 2005 nu s-au acordat. De asemenea nu au fost implicați concret în programele de conservare ale acestor specii. Acest fapt a produs o ruptură între conceptul de conservare și sentimentul de defavorizare, astfel generând o intensificare a capturilor accidentale.
• Monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră a fost făcută izolat de câteva instituții și organizații fără o coordonare națională/regională. Studiile care au fost generate nu pot fi compilate pentru a obține concluzii pertinente și unitare despre populațiile de sturioni;
• Braconajul nu a fost stopat și a creat o presiune asupra sturionilor sălbatici dar care nu poate fi cuantificată datorită lipsei datelor
• Capturile accidentale reprezintă cea mai mare presiune care se exercită asupra populațiilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră deoarece sunt greu de identificat (pescari cu documente, cu unelte și metode legale)   iar capturile ajung în majoritatea cazurilor pe piața neagră. Era necesară o mai bună informare a pescarilor din partea autorităților și înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu eliberează exemplarele de sturioni capturate accidental. Mirajul banilor proveniți din ”ghinionul” sturionilor, icrele negre, a câștigat în detrimentul speciilor capturate comercial accidental dar și prin pescuit științific.
• hotărârea nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010 privind stabilirea sistemului de înregistrare a loturilor de sturioni din crescătorii și a caviarului obținut din activități de acvacultură și de marcare prin etichetare a caviarului nu s-a aplicat niciodată. În acest fel nu s-a putut urmării trasabilitatea sturionilor proveniți din import sau acvacultura din România, creând posibilitatea comercializării exemplarelor sălbatice acoperite de acvacultură asta și în detrimentul adevăraților producători de sturioni și caviar
• acvacultura de sturioni nu a fost susținută și nu s-a dezvoltat corespunzător pentru a scădea presiunea asupra exemplarelor sălbatice, ca alternativă pentru piața neagră. În 2016 România producea 33 tone de sturioni iar în 2020 s-au produs 94 tone, mult prea puțin ca să acopere cererea.
• Sturionii sunt resursă acvatică comună iar o conservare corespunzătoare necesită o cooperare regională. În afară de cazuri izolate, (ex. Conferința de la Galați) autoritățile nu au avut o abordare coerentă în acest sens

Din observațiile mele din ultimii 9 ani, se vede o îmbunătățire față de anul 2005 la Păstrugă dar în același timp, din anul 2014 nu am capturat pui sau adulți sălbatici de nisetru. Este necesară o abortare științifică și administrativă intraspecifică deoarece comportamentul speciilor sălbatice de sturioni, din Dunăre și Marea Neagră, este diferit și nu se poate generaliza anumit trend pentru toate speciile. Cu toate acestea când spunem că o specie este pe un trend ascendent (ex. păstruga) și se pune în discuție dacă populația s-a refăcut, contează foarte mult la ce an ne raportăm, pentru că 2005 (ultimul an în care a fost deschis pescuitul comercial la sturioni) nu poate fi considerat un an de referință pentru o comparație a populațiilor de sturioni.

În contextul biologic al acestor specii și anume perioada lungă de atingere a maturității sexuale, a ciclului de reproducere periodicitate între aproximativ 3-6 ani cât și sute de ani de suprapescuit, 15 ani este o perioadă scurtă pentru a putea vorbi de o refacere a populațiilor, implicit a unui raport pozitiv între productivitate naturală și mortalitate.

De exemplu  prima populare moruni din România  a fost în anul 2006, când s-au populat 12500 de pui de câteva luni care, posibil ca în mare parte, să nu fi atins maturitatea sexuală, de aceea o abordare unei protecții pe termen lung este imperios necesară. Efectele populărilor cu sturioni, pe care le-a realizat România în ultimii 15 ani, (aproximativ 650 mii de pui de sturioni Fig. 5), deocamdată nu se pot vedea și asta pentru că acest timp reprezintă ”o secundă” pentru populațiile acestor specii. Toate aceste eforturi trebuiau să fie constante, unitare și cu o viziune pe termen lung și care să impună și o monitorizare adecvată. Cred că pe viitor o parte din acestea pot fi rezolvate prin înființarea unei facilități Ex-Situ, pe care am descris-o AICI

Îmi e cât se poate de clar faptul că o viitoare deschidere a pescuitului comercial al sturionilor, fie și pentru numai o specie (lucru solicitat de comunitățile de pescari), ar crea o situație complexă pentru supraviețuirea acestor specii, deoarece, în contextul actual al pescăriei Românești, consider că este imposibilă o administrare coerentă a situațiilor provocate de încetarea prohibiției iar presiunile la care vor fi supuse aceste specii vor anula toate eforturile depuse în ultimii ani. Deschiderea pescuitului comercial al sturionilor este tentant pentru mai multe categorii sociale, fie și cu cote minimale, dar în contextul actual s-ar complica și mai mult încercarea autorităților de a stopa braconajul și comerțul ilegal cu sturioni și produse provenite de la aceștia.

Aceasta este o părere foarte succintă dar toate aceste aspecte sunt amplu evaluate și prezentate în Planul de Acțiune Pan European pentru Sturioni (PANEUAP) aprobat, inclusiv de România, prin Conivența de la Berna în anul 2018. De asemenea toate aceste aspecte au fost discutate și analizate în cadrul Conferinței de la Galați “Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden”, din 28-30 octombrie 2019 – organizat în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate) cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon) ), Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) și WWF (World Wide Fund for Nature), sub patronajul Președinției Române a SUERD (Strategia UE pentru regiunea Dunării) și Academiei Române.

Conferința s-a concentrat, de asemenea, pe elaborarea de mesaje cheie pentru factorii de decizie din toate instituțiile relevante și alte organizații/instituții interesate, ca bază pentru modelarea acțiunilor viitoare și a căilor de urmat, necesare pentru salvarea sturionilor de la dispariție.

„Declarația de la Galați” pentru conservarea sturionilor din Dunăre și Marea Neagră, a fost adoptată în unanimitate de toți participanții la conferință, mesajul acesteia fiind destinat să servească drept bază pentru activitățile de conservare a sturionilor, necesare în regim de urgență în toate țările și sectoarele pe toate nivelurile relevante. ACCENTUEAZĂ necesitatea prohibiției și conservarea sturionilor pe termen lung datorită atingerii maturității sexuale la vârste înaintate și implicit al ciclului de viață lung;

Consider că prelungirea prohibitei la sturioni, a fost imperios necesară pentru supraviețuirea acestor specii dar NU SUFICIENTĂ, de aceea adoptarea de măsuri complementare este vătală pentru sturioni, cum ar fi:

• înființarea Facilității Ex-SITU pentru conservarea și monitorizarea sturionilor, așa cum am descris-o și promovat-o în anii trecuți. O astfel de facilitate ar transforma România într-un HUB regional și European în privința conservării, monitorizării și cercetării sturionilor (Ionescu, 2020)
• înființarea unei comisii la nivelul ministerului (mediu/agricultură) care să aibă ca misiune strategia României  pe termen mediu și lung cu privire la sturioni. Comisia trebuie să aibă o componență cei mai buni specialiști pe sturioni din România cu studii de profil care să poată să facă un plan concret  pentru refacerea populațiilor de sturioni, să monitorizeze studiile din acest domeniu, să propună măsuri concrete către ministerele de resort, să întocmească ghiduri obligatorii de monitorizare, cercetare, marcare, date biometrice în scopul unei mai bune cooperări, să stabilească legături cu instituțiile din țările riverane și să atragă finanțări Eu.
• acordarea de compensații pescarilor tradiționali de sturioni sau propuneri clare cu privire la implicarea acestora în conservarea acestor specii (ex. granturi de conservare)
• refacerea coridoarelor de migrațiune a sturionilor prin construirea trecătorilor de pești de la PF1 și PF2
• identificarea și protecția habitatelor de reproducere
• analiza efectului poluanților asupra populațiilor de sturioni (e. poluarea fonică)
• aplicarea hotărârii nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010
• înăsprirea sancțiunilor pentru reținerea și comercializarea sturionilor, fie că vorbim de exemplare provenite din braconaj, capturi accidentale sau pescuit științific
• alocarea de sume pentru monitorizarea și cercetarea sturionilor și creare unei baze de date comune cu privire la aceste specii
• centralizarea populărilor cu sturioni și impunerea de reguli clare cu privire la aceste acțiuni (ex. părinți sălbatici cu diversificate genetică mare) și interzicerea folosirii exemplarelor sălbatice, aflate în timpul migrației, pentru reproducerea artificială.

Faptul că în Sec. XVII, Evliya Celebi, în timpul călătoriei din Dobrogea, amintea faptul că  ”în fiecare zi cad în plasă 70 de moruni mari, fiecare are o lungime de opt-nouă arșini” (Decei, 1976) iar după 400 de ani într-un an întreg, în toată România se mai capturau 100 de exemplare de morun ar trebui să ne dea de gândit, să realizăm că această resursă, fără o administrare sustenabilă, nu este infinită.

Trebuie să lăsăm deoparte interesele mici, pe termen scurt și să ne gândim mai mult la viitorul acestor specii în contextul urmașilor noștri. E mult mai ușor să păstrezi decât să reintroduci, de aceea dacă vrem ca aceste specii să fie o mândrie pentru România trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Este un pas înainte pentru salvarea sturionilor, un pas mic dar în direcția bună, de aceea felicit autoritățile MADR,MMAP, ANPA. și organizațiile care au pus umărul WWF, DSTF și WSCS

*Toate drepturile rezervate

Citare: Ionescu, T. I., 2021. Prohibița sturionilor, între necesitate și insuficiență. [Online]
Available at: https://sturgeons.eu/prohibitia-sturionilor/

The post Prohibița sturionilor, între necesitate și insuficiență appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Liniștea bălții, susurul apei și trilul păsărelelor (numai alea bune care nu mănâncă pește ) din Delta Dunării,  a fost deranjat de un vânt puternic care nu era nici Mareana, Poriaz și nici măcar Wostoc sau Abaza, era vuietul produs  de noul Ordin de Prohibiție pentru 2021 (ORDIN nr. 58 din 12 martie 2021 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiție a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021). Ordinul anual emis de către MADR și MMAP, în urma anumitor recomandări științifice, observații și consultări, impune restricții cu privire utilizarea resursei acvatice, astfel încât să se asigure regenerabilitatea stocurilor de pești. De obicei, nu se schimbă foarte mult reglementările de la an la an, doar se mai adaptează, în funcție de considerente științifice dar și de dezlegările la pește (în 2020 și în 2021 prohibiția la scrumbie se termină în ajunul Floriilor pe anumit sector). Dar se pare că lucrurile nu au stat chiar așa pentru că art. 6 alin.8 a adus un vânt rece în baltă, prin interzicerea reținerii în Delta Dunării a speciilor crap, șalău, somn și știucă. Adică pescarii recreativi/sportivi au dreptul să pescuiască, conform perioadelor legale, dar cele patru specii trebuie eliberate, conceptul modern catch&release.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rude de gradul 1) la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare până la comentarii și declarații obiective (puține). După o săptămână rezultatul e clar, cele două oști sunt gata de luptă, armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii și armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care vrea să facă pe arbitrul dar își ia bobârnace de la ambele tabere, în funcție de frustrări și se alege cu frigiderele pline de ….Între cele două armate stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

Revenind la realitate, chestiunea e destul de serioasă pentru că am observat că războiul scoate în evidență numai extremele, astfel încât percepția generală devine extrem de distorsionată. Plecând de la definițiile celor două activități, pescuit recreativ/sportiv respectiv comercial, se pot observa diferențe punctuale de fond (OUG 23/2008):

• Prin pescuit recreativ/sportiv se înțelege pescuitul efectuat cu undița sau cu lanseta, în scop de agrement/performanță
• pescar comercial – persoană autorizată să desfășoare activități de exploatare comercială a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale

Numărul de permise pentru pescuitul recreativ/sportiv eliberate direct către pescari de către ANPA, în 2019 a fost de  163.259 în perimetrul ANPA iar în RBDD a fost de 185.032. În același an, în perimetrul ARBDD au fost autorizați 1078 pescari comerciali iar pentru Dunăre km 140-1075, Prut, Siret și Olt în 2016 au fost autorizați 2768 pescari comerciali, conform RAPORTULUI DE AUDIT Performanța administrării și exploatării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale și a acvaculturii, în perioada 2016-2019 (o analiză tranșantă care ar trebui să ne dea de gândit)

Pescuitul comercial reprezintă o meserie care, în multe cazuri, e specifică zonelor în care această activitate reprezintă singura modalitate de a procura hrana sau banii necesari traiului. Aceste comunități pescărești au tradiție de sute de ani în meșteșugul pescuitului și nu pentru că așa au ales ei ci pentru că așa s-au născut. Nu am văzut pescar comercial bogat, de obicei am întâlnit numai pescari cu fața brăzdată de vânt și cu mâinile crăpate de frig și apă,  care prestează o muncă fizică care necesită inteligență și forță. Da, aceștia sunt pescarii comerciali atât de huliți, băgați în aceeași oală cu braconierii, ceea ce pentru ei reprezintă jignirea supremă. Credeți că ei nu ar vrea să nu existe braconaj, să nu existe electricieni, lucrurile să fie corecte și să lupte cu aceleași ”arme”? Ba da și un lucru pot să vi-l spun clar, am întâlnit pescari comerciali extraordinari, verticali și harnici și o spun cu mâna pe inimă NU TOȚI PESCARII SUNT BRACONIERI.

Pe partea cealaltă, statutul de pescar amator (recreativ/sportiv) e o activitate nobilă, numai cât ne uităm la Operațiunea Monstru și intră virusul în vene de nu mai îți iese în veci. Am prieteni  și cunoștințe cu divers statut social, cu funcții și fără, bogați sau săraci dar care când iau bățul în mână devin egali, concentrați pe vârful lansetei și cu gândul la monstru. Oameni verticali și drepți care nu ar lăsa un muc de țigară în iarbă nici să îi tai, care nu ar lua un chitic subdimensionat acasă și s-ar mulțumi cu un caras pe plită sau o saramură de biban. Pot afirma cu mâna pe inimă că nu toți pescarii amatori sunt ”sacoșari”, nesimțiți sau braconieri cu bățul în mână.

Sunt exemple multiple pe internet, filmulețe, descinderi, poze cu braconierii din ambele tabere, care îți bat joc de natură, de pește care nu au nici o regulă iar pentru asta legiunea lu Autoritatea Tutelară ar trebui să intervină și să  îi elimine din ecosistem. Nu sunt legi, faceți legi, nu sunt oameni angajați/detașați, nu există interes… înlocuiți, nu există verticalitate… curățați, nu există viziune… căutați, nu există dorință plecați și așa se va face lumină.

Subiectul acestor polemici este peștele și implicit resursa piscicolă care, mai ales pentru Delta Dunării, reprezintă un nucleu, fie că vorbim de biodiversitate sau de considerente socio-economice. Resursele pescărești nu sunt infinite și indestructibile, acestea sunt caracterizate prin proprietate comună, invizibilitate și regenerabilitate iar utilizarea  acestora într-o manieră responsabilă și durabilă, necesită o bună administrare care nu este posibilă fără informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești și a ecosistemului.

Din păcate aceste principii de bază pentru administrarea pescăriei, la noi nu există sau există într-o formă extrem de arhaică. De exemplu, așa cum se poate vedea și în dinamica capturilor comerciale la știucă, care au scăzut într-un secol de 18 ori dar care are la bază, pentru perioada 2003-2020, cantitățile raportate și declarate oficial dar oare numai atâta s-a capturat? În contextul în care în 2020 această cantitate a reprezentat 46,9%, din Captura Total Admisă (TAC) pentru știucă în perimetrul ARBDD rezultă că stocul acestei specii este foarte afectat, că nu s-a raportat corespunzător capturile sau ambele.

E clar că nu se raportează, pentru că în ARBDD și de fapt în toată România nu se cunoaște structura calitativă și cantitativă a resursei acvatice extrasă din bazinele naturale prin pescuit sportiv/recreativ, prin braconaj iar  prin pescuit comercial doar o parte, cât…nimeni nu știe.

Este cât se poate de limpede faptul că stocurile de pești au scăzut, producându-se un dezechilibru între mortalitate și productivitatea naturală. Faptul că mortalitatea prin pescuit a crescut iar productivitatea, prin alterarea habitatelor, a scăzut, ne amintește faptul că resursele pescărești nu sunt infinite

Aici trebuie să intervină legiuitorul și administratorul care, dacă vrea să facă o pescărie performantă, trebuie să reglementeze toate aceste neajunsuri și să restabilească echilibrul dar pentru asta trebuie să mărească acuratețea nivelul raportărilor capturilor spre 100%, prin:

• obligativitatea declarării capturilor recreativ/sportive și implicit implementarea de unelte informatice care să faciliteze raportarea și informarea;
•  întărirea și modernizarea capacității de monitorizare a braconajului și a capturilor accidentale,
• întărirea și responsabilizarea  asociațiilor de pescari comerciali  prin crearea cadrului legislativ și economic ca să poată să dea plus valoare peștelui (procesare primară) și să îl poată vinde direct ”la prima mână”;
• implementarea trasabilității peștelui și a produselor din pește prin informatizarea distribuției;
• mărirea sancțiunilor și implicit introducerea posibilității anulării dreptului de pescuit, pentru cei care greșesc;

Toate acestea vor ajuta administratorul să obțină informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești, atât de necesare pentru a asigura un echilibru între considerațiile socio-economice și durabilitatea resursei pescărești. Pescăria este un sistem ecologic complex,  alcătuit din resursele pescărești, arealul de distribuție și pescari, iar ca să poți avea un echilibru durabil între toate acestea, este nevoie de  viziune, pasiune și dorință.

În general, trebuie analizat dacă sistemul acesta de administrare este de viitor și va asigura o sustenabilitate resurselor pescărești și a habitatelor, cât și bunăstare a comunităților care depind de această resursă. Analizând rezultatele ultimilor 30 de ani cred că este necesară o reformă radicală pentru că, după părerea mea, pescăria pare că se îndreptă spre colaps, atât pentru pescari cât și pentru resursă iar războaiele o să fie tot mai multe și mai mari, până ce va ceda cineva și mă tem că primul va fi cel mai slab, adică peștele (….va urma).

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Opera der artă ”The catch (Captura)” din colecția ”Centuries of Danube Sturgeon”   © (Crihană & Ionescu, 2019)

*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, Războiul lu Pește, www.sturgeons.eu/razboiul-lu-peste/

The post Războiul lu′ Pește appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Obiectivul general al Conferinței de la Galați “Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden”, din 28-30 octombrie 2019 – organizat în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate) cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon), Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) și WWF (World Wide Fund for Nature), sub patronajul Președinției Române a SUERD (Strategia UE pentru Regiunea Dunării) și Academiei Române a fost să stabilească acțiunile necesare în vederea conservării populației de sturioni critic periclitate, din bazin al Dunării și al Mării Negre și salvarea acestora de la dispariție.
În cadrul conferinței au participat 120 de delegați din administrația pescăriei, administrația apelor și mediului, comunitatea științifică și din societatea civilă din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Moldova, Ucraina, Georgia, Turcia, Croația, Slovenia, Austria, Germania, Elveția, Franța, Italia, Belgia, Danemarca, Canada și Comisia Europeană astfel putem spune că a fost pentru prima dată, în istoria discuțiilor pe tema conservării sturionilor, la care au participat reprezentanții ai statelor din bazinul Dunării și al Mării Negre.
Principalul obiectiv a fost sprijinirea punerii în aplicare a Planului de Acțiune Pan European pentru Sturioni (PANEUAP, adoptat prin Convenția de la Berna și avizat în conformitate cu Directiva privind habitatele UE) în bazinul Dunării.
Conferința s-a concentrat, de asemenea, pe elaborarea de mesaje cheie pentru factorii de decizie din toate instituțiile relevante și alte organizații/instituții interesate, ca bază pentru modelarea acțiunilor viitoare și a căilor de urmat, necesare pentru salvarea sturionilor de la dispariție.
„Declarația de la Galați” pentru conservarea sturionilor din Dunăre și Marea Neagră, a fost adoptată în unanimitate de toți participanții la conferință, mesajul acesteia fiind destinat să servească drept bază pentru activitățile de conservare a sturionilor, necesare în regim de urgență în toate țările și sectoarele pe toate nivelurile relevante, așa cum se poate vedea mai jos:
Participanții la Conferința de la Galați pentru conservarea Sturionului AMINTESC că:
– știm ce să facem pentru a proteja și restabili populațiile de sturioni din bazinul Dunării și al Mării Negre și nu începem de la zero;
– Planul de Acțiune Pan European pentru Sturioni (PANEUAP) este cadrul pentru structurarea conservării sturionului la nivel național, regional și european, iar punerea în aplicare a acestuia ar trebui monitorizată și revizuită periodic;
– cu toate interdicțiile de pescuit existente, toate populațiile de sturioni din Dunăre continuă să scadă și astfel punerea în aplicare a acțiunilor PANEUAP este o urgență maximă;
– conservarea sturionilor este o provocare continuă, pe termen lung;
– mai mulți factori de decizie trebuie implicați, iar coordonările atât între țările riverane Dunării și Mării Negre cât și cele naționale pe toate sectoarele, sunt esențiale pentru succes;
– fiecare țară din Europa și membră a Convenției de la Berna ar trebui să nominalizeze o comisie de referință pentru conservarea sturionilor;
Mai mult decât atât,
SUBLINIAZĂ nevoia de a avea o monitorizare solidă și îmbunătățită a populațiilor de sturioni, așa cum este prezentat în PANEUAP. Aceasta este o condiție necesară pentru a implementa măsuri specifice în vederea salvării populațiilor de sturioni existenți;
ÎNDEAMNĂ toate autoritățile competente să recunoască importanța monitorizării solide și să furnizeze resurse suficiente pentru ca aceste activități să se poată desfășura pe termen lung;
APRECIAZĂ începerea coordonări monitorizării sturionilor și a schimbului de date la nivel multinațional; și
ÎNDEAMNĂ autoritățile competente să îmbunătățească considerabil monitorizarea sturionilor pentru asigurarea unor evaluări transfrontaliere mai precise, inclusiv crearea unui grup de lucru comun de monitorizare, care să implice toate părțile interesate;
ATESTĂ faptul că populațiile de sturioni au nevoie de protecție pentru a evita pierderile suplimentare datorate pescuitului ilegal, neraportat și nereglementat (IUU), cum ar fi braconajul și capturile accidentale, pentru a preveni extincția acestora și pentru o conservare mai eficientă ;
ACCENTUEAZĂ necesitatea prohibiției și conservarea sturionilor pe termen lung datorită atingerii maturității sexuale la vârste înaintate și implicit al ciclului de viață lung;
ATESTĂ faptul că sunt necesare acțiuni suplimentare de reducere a capturilor accidentale de sturioni, din zonele de hrănire din Marea Neagră, unde aceștia își petrec o mare parte din viață;
SUBLINIAZĂ necesitatea îmbunătățirii capacităților instituționale ale autorităților competente pentru gestionarea eficientă a populațiilor de sturioni și aplicarea măsurilor care se impun pentru protecția acestora;
SUBLINIAZĂ necesitatea unui mecanism de coordonare instituțional pentru un management eficient al pescăriilor din apele interioare;
ÎNCURAJEAZĂ autoritățile să găsească soluții sustenabile pentru comunitățile de pescari;
SUBLINIAZĂ necesitatea creșterii gradului de conștientizare a consumatorilor în vederea reducerii cererii de caviar și carne ilegală, provenite de la sturioni sălbatici;
ACCENTUEAZĂ importanța comunicării pentru a crește conștientizarea în comunitățile de pescari și de asemenea implicarea activă a acestora în aplicarea măsurilor de conservare;
REAMINTEȘTE că protecția și restaurarea (acolo unde este necesar) principalelor habitate de hrănire și reproducere sunt condiții indispensabile pentru supraviețuirea populațiilor care încă trăiesc în sălbăticie și pentru ca măsurile de conservare (precum populările) să fie eficiente ;
REAMINTEȘTE, de asemenea, că protecția și restaurarea coridoarelor de migrație sunt esențiale pentru conservarea reușită a sturionilor ;
ÎNDEAMNĂ autoritățile competente să:
• UTILIZEZE toate instrumentele relevante și să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că habitatele și coridoarele de migrație existente nu vor mai suferi deteriorări, iar acolo unde se impune vor fi luate măsurile necesare pentru restaurarea acestora; și
• INTENSIFICE eforturile pentru a realiza coridoare de migrațiune peste barajul de la Porțile de Fier
• APLICE măsuri de precauție atunci când proiectările de infrastructură includ arealul sturionilor
ÎNDEAMNĂ statele riverane să consolideze zonele marine și fluviale protejate și a infrastructurii verzi pentru eficientizarea managementului habitatului sturionilor;
DECLARĂ în concordanță cu actualul status al populațiilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră, măsurile ex-situ sunt esențiale pentru populațiile de sturioni și reprezintă ultima șansă pentru conservarea speciilor de sturioni nativi și pentru restabilirea programelor de populare în Dunăre. În mod ideal se vor construi trei facilități ex-situ în Bazinul Dunării, pentru a evita pierderea speciilor datorită erorilor tehnice sau umane ;
SOLICITĂ un angajament clar și semnificativ al autorităților naționale și regionale pentru conservarea ex-situ a populațiilor sturionului;
RECOMANDĂ țărilor riverane să se pună de acord cu privire la locație, împărțirea costurilor, obiective, reguli și să aibă strategii comune pentru facilitățile ex-situ;
SUBLINIAZĂ necesitatea urgentă pentru susținerea conservării ex-situ atât prin instrumente financiare naționale cât și internaționale care să asigure o finanțare de bază, preferabil, pe termen lung ;
SUBLINIAZĂ necesitatea măsurilor de conservare ex-situ, să fie realizate în strânsă colaborare și prin partajarea costurilor între țările, care împart aceleași stocuri ;
SUBLINIAZĂ necesitatea de aplicare a principiilor care să asigure supraviețuirea și diversitatea genetică a sturionilor, ca obiectiv principal în unitățile de conservare ex-situ;
RECOMANDĂ faptul că facilitățile ex-situ să fie necomerciale pentru a evita dependența financiară, dar în același timp să utilizeze cât mai bine cunoștințele specifice și resursele sectorului privat;
RECOMANDĂ verificarea originilor stocurilor de sturioni din fermele comerciale în vederea stabiliri sustenabilității pentru facilitățile ex-situ ;
SUBLINIAZĂ faptul că finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor și existența unor structuri competente sunt o condiție necesară pentru implementarea cu succes a PANEUAP ;
ACCENTUEAZĂ faptul că monitorizarea continuă a implementării PANEUAP este vitală pentru eficientizarea măsurilor pentru îndeplinirea obiectivelor ;
ACCENTUEAZĂ necesitatea promovării acțiunilor de conservare a sturionilor către toate instituțiile și entitățile guvernamentale pentru eficientizarea acțiunilor de conservare ;
ÎNDEAMNĂ toate statele riverane Dunării de Jos și ale Mării Negre și autorităților cu competențe în domeniul pescăriei să coopereze pentru o mai bună coordonare a măsurilor de monitorizare, protecție și refacere a populațiilor de sturioni din Dunărea de Jos și Marea Neagră;
ÎNDEAMNĂ toate statele din raza de acțiune să consolideze sistemul de arii protejate marine și fluviale și infrastructura verde pentru o gestionare eficientă a habitatelor de sturioni;
RECOMANDĂ introducerea conservării sturionilor în strategiile macro-regionale relevante și în Black Sea Maritime Agenda;
în plus, CONSIDERĂ faptul că participarea la toate nivelurile relevante ale guvernului poate facilita accesul la instrumente de finanțare internaționale în funcție de necesitate ;
SOLICITĂ tuturor autorităților competente din statele membre ale UE să se asigure că nevoile financiare pentru punerea în aplicare a PANEUAP sunt incluse Planul Național de acțiuni prioritare aflate sub Directiva Habitate și a programelor naționale pentru finanțare Europeană ;
SOLICITĂ Comisiei Europene și autorităților competente din țările candidate la aderarea în UE și care fac parte din Parteneriatul Estic să ia considerare măsurile de conservare a sturionilor în acordurile de finanțare;
Adoptată la Galați în 29 octombrie 2019.

^{Traducere după ”Galati Declaration” on Sturgeon Conservation in the Danube Basin and Black Sea Basin}

The post Declarația de la Galați privind conservarea sturionilor din bazinul Dunării și al Mării Negre appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

The order Acipenseriformes has 27 species with very varied characteristics, developed by each species. The geographical distribution of sturgeon species is large, they live and reproduce in 85 major areas, rivers, lakes, seas and oceans, which are dispersed only in the temperate and cold region of the northern hemisphere(Bemis & Kynard, 1997).

The 27 species of sturgeons and paddlefish, which are still found on Earth today (*26 species from 2020), belong to families Acipenseridae and Polyodontidae.

The family Acipenseridae has 25 sturgeon species grouped into four genera: Huso (2 species), Acipenser (17 species), Pseudoscaphirhynchus (3 species) and Scaphirhynchus(3 species).

The family Polyodontidae has 2 paddlefish species grouped into two genera: Psephurus (one species) Polyodon (one species).

*Unfortunately, in early 2020, Chinese paddlefish (Psephurus gladius) was declared extinct by Chinese officials.

All the 27 species of sturgeons and paddlefish are represented in the artwork “Sturgeon Species”. This is made by the international artist Florian Doru Chrihană in collaboration with Tudor Ionescu, according to the CITES Identification Guide – Sturgeons and Paddlefish and is part of the collection“Centuries of Danube Sturgeon” .

To download, with high resolution, click here

Author: Ionescu, T. (2020). Sturgeon Species of the World; www.sturgeons.eu:https://sturgeons.eu/sturgeon-species-of-the-world/

tudor.ionescu@sturgeons.eu

The post Sturgeon Species of the World appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Conform modelului descris în lucrarea științifică ”Effects of Climate Change on the Hydrological Cycle in Central and Eastern Europe”, în  Europa Centrală și de Est, se estimează că temperatura medie va crește cu 1 până la 3 ° C în următoarele decenii și cu până la 5^o C până la sfârșitul secolului. Unul dintre modelele generale face referire la faptul că această creștere a temperaturilor o să ducă la o intensificare a circuitului apei iar capacitatea de reținere a umidității aerului va crește cu aproximativ 7%, la o creștere a temperaturii aerului cu 1 ° C. Drept urmare, încălzirea climatică va duce la o creștere „evaporării potențiale” și  în general la modificări ale modelelor de precipitații (Figura 1)

Anul 2020 va fi dificil din multe puncte de vedere iar un aspect important îl reprezintă nivelul precipitațiilor care a atins un record negativ în ultimele 6 luni și mai ales în luna Aprilie. Această lună a fost declarată, de către ANM, cea mai secetoasă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o cantitate medie de numai 11,1 l/m² . Conform datelor agenției precipitațiile căzute în intervalul 1 septembrie 2019 – 29 aprilie 2020 însumează 246,7 l/m², fiind al treilea interval cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice, după anii 1973-1974, cu numai 210.4 l/m², și 1982-1983, cu 226,3 l/m² (Cruceru, 2020)

Cel mai facil indicator al unui an secetos, așa cum este prezentat și în Fig. 1, este reprezentat de apele de suprafață, ca rezultat direct al cantităților de precipitații într-o perioadă de timp. Cu un bazin hidrografic de 801463 km² (Fig. 2), reprezentând cca. 10% din suprafața Europei și casa a aprox. 83 de oameni (ICPDR, 2009), Dunărea reprezintă indicatorulprincipal al tendințelor hidrologice regionale. (Figura 2)

Cu o lungime de 2860 km de la izvoarele, Munții Pădurea Neagră Germania, până la vărsarea în Marea Neagră, cu un debit mediu multianual de aproximativ 6500 m³ /s (Stănculescu, 1967) și o temperatură medie multianuală  care variază între 8⁰C în sectorul superior până la 12 ⁰C în sectorul inferior, Dunărea este al doilea fluviu ca mărime din Europa, după Volga.  Fluviul formează granița de sud a României pe o distanță de 842 km iar pe o distanță de 236 km curge numai pe teritoriul României. Cursul Inferior sau Dunărea de Jos, se întinde de la Baziaș (km 1072) până la Ceatal Izmail (km 79.6), cea ce reprezintă 38% din lungimea totală a fluviului (Figură 3).

Delta Dunării se întinde de la Ceatal Izmail (km 79.6) până la Marea Neagră, pe o lungime de 70-80 km în funcție de braț. Bazinul hidrografic este format din râuri mici, cum ar fi Ialpug, Catlapug, Vhitai. Telița, Taița și Slava, care izvorăsc din partea de sud a podișului Bugeacului sau din partea de est a Podișului Dobrogei. Suprafața Deltei Dunării variază în funcție de autor, ICPDR consemnează 6700 km², Bondar 5800 km² iar Stănculescu 5640 km², cert este că este a doua deltă din Europa, după cea a fluviului Volga. Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei brațe, Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe, primul preluând aproximativ 62.4% din volumul total al Dunării, volumul rămas împărțindu-se aproape egal între celelalte două brațe. (Stănculescu, 1967; ICPDR, 2009; Bondar & Iordache, 2016).

Temperatura apei este destul de variabilă, în lunile de iarnă, Decembrie, Ianuarie se înregistrează temperaturi minimede aproximativ 0⁰C iar maxima se înregistrează în lunile Iulie-August, când valorile medii lunare depășesc 20⁰C. Valorile medii multianuale ale temperaturii apei variază între 8⁰C, în sectorul Superior și 12⁰C în sectorul Inferior al Dunării (Bondar & Iordache, 2016). Debitul fluviului are fluctuații mari între luni cât și între ani, media valorilor multianuale pe o perioadă de 70 de ani (1941-2010), înregistrate la stația hidrometrică Tulcea, a avut o valoare minimă de 2366 m³/s, maximă 8400 m³/s și medie de 5021 m³/s. Debitul mediu multianual la stația hidrometrică de măsurare de la Ceatal Izmail (zona în care Dunărea are volum maxim), pe o perioadă de 172 de ani, a fost de 6346 m³. Lunile cu un debit maxim sunt Aprilie și Mai iar Septembrie și Octombrie sunt considerate lunile cu debitul cel mai mic din an ( Figură 4). (Stănculescu, 1967; Stănculescu, 1963; Bondar & Iordache, 2016).

În acest context, am analizat nivelul și implicit debitul multianual al Dunării, pentru luna Aprilie,  cu scopul de a face o analiză comparativă asupra indicatorilor hidrologici din anul 2020. Pentru a putea evidenția aceste aspecte, am identificat 5 stații de măsurare relevante pentru această analiză: Baziaș (km 1072), Orșova( km 954), Gruia ( km 851), Galați (km 150)  respectiv  Tulcea ( km 71) Figură 5

În data de 13 Mai 2020 la stația hidrometrică Galați, Dunăre la km 150, – înregistrat un nivel de numai 125 cm (AFDJ, 2020), o valoare caracteristică lunilor de vară. Comparând valorile din aceiași zi din ultimii 6 ani, se poate observa că nivelul a oscilat între 345 și 398 cm și a avut o medie de 373 cm. E cât se poate de evident faptul că în acest an, nivelul Dunării este de aproape trei ori mai mic, decât într-un an cu valori hidrologice normale (Figură 6).

În contextul în care această perioadă se caracteriza prin debite mari ale Dunării, anul acesta ”suferința Dunării” este vizibilă fără să fi specialist. La confluența Siretului cu Dunărea, a reapărut o insulă care este vizibilă numai la un nivel mic al Dunării, cu preponderență în lunile de vară dar anul acesta e pentru prima dată când se poate observa și în această perioadă (Figură 7).

Dacă extindem analiza pe o perioadă mai mare de timp, se poate observa faptul că condițiile hidrologice de anul acesta sunt, pe bună dreptate, caracterizate ca fiind minime istorice. La stația hidrometrică de la Tulcea Dunăre -km 71, în ultimii 20 de ani, nu s-au înregistrat valori atât de scăzute în luna Aprilie . Media multianuală a nivelului Dunării (2000-2020) în luna Aprilie, la Tulcea,  a fost de 282 de cm. Comparând cu nivelul mediu din luna Aprilie de anul acesta, de numai 101 cm și un de 70 cm, se poate spune că în Aprilie 2020 s-au înregistrat minime istorice (Figură 8)

Corelând și analizând debitele multianuale, aferente lunii Aprilie la Tulcea, se poate concluziona faptul că aportul de apă dulce în Marea Neagră, numai pe Brațul Sulina și Sf. Gheorghe,  a fost mai mic cu aprox. 8 milioane m³ în fiecare oră, comparativ cu anii trecuți. Dacă în perioada 2000-2020, în luna Aprilie, debitul mediu a fost de  4472 m³/s în Aprilie în acest an, debitul mediu a fost de numai 2110 m³/s (Figură 9).

În luna Aprilie, din 1940 până în prezent, numai în două perioade Dunărea a avut un debit mai mic, în anul 1974 respectiv în 1990 (Bondar & Iordache, 2016).

Analizând datele provenite de la stațiile hidrometrice din amonte și aval de Porțile de Fier I și II, cele mai mari construcții hidrotehnice de pe cursul Dunării, se poate observa că trendul nivelului din luna Aprilie este în concordanță cu datele de la Tulcea. La intrarea Dunării  pe teritoriul României,  la stația hidrometrică Baziaș (km 1072), variațiile multianuale (2015-2020) ale nivelului nu sunt atât de pronunțate, în comparație cu stațiile de măsurare din aval (Gruia și Tulcea) dar Aprilie 2020 este anul cu cea mai mic nivel din ultimii ani. Variațiile mici dintre ani, se pot explica și prin faptul că măsurătorile efectuate la această stație hidrometrică sunt influențate de acumularea format în amonte de PF1. În aval de PF2, la stațiile Gruia km 851 și Tulcea km 71, variațiile multianuale ale nivelurilor medii, pentru luna Aprilie, sunt mult mai pronunțate iar o explicație o poate reprezenta influența antropică asupra debitului datorită deversărilor controlate de la PF1 și PF2. Această influență se poate observa la stația hidrometrică de la Orșova km 954, amplasată în lacul de acumulare la 2 km amonte de barajul PF1. Trendul negativ al nivelului Dunării, anul acesta, este cert dar interesant este faptul că la Orșova media nivelului Dunării în luna Aprilie de anul acesta este mai mare, comparativ cu anii trecuți.  Acest fapt se poate explica printr-o intervenție antropică, probabil pe temeiuri economice, de a menține un anumit nivel în lacurile de acumulare PFI și II (Figură 10).

Precipitațiile și implicit debitele apelor de suprafață, în prima parte a anului 2020, au atins un minime istoric iar această situație dramatică afectează ecosistemele și biodiversitatea, atât cea acvatică cât și terestră.

Fauna acvatică din Dunăre va fi una dintre cele mai afectate categorii iar Acipenseridele migratoare din Dunăre vor fi printre primele specii influențate de această situație, în contextul în care lunile Aprilie- MAi reprezintă principala perioadă de migrație și reproducere (Antipa, 1909; Leonte, 1956; Bănărescu, 1964). Zonele optime de reproducere ale sturionilor, anul acesta, din cauza acestui nivel minim al Dunării, nu mai întrunesc parametrii optimi care să faciliteze reproducerea, eclozarea și pre-dezvoltarea puilor de sturioni iar unele din aceste zone sunt pe uscat la acest nivel al Dunării (Kynard, et al., 2002). Rolul debitului Dunării în ciclul de viață al sturionilor este vital, acesta fiind unul din parametrii fizico-chimici care facilitează migrația și reproducerea. Analizând datele provenite din monitorizarea puilor de sturioni, prin pescuit științific, am putut concluziona faptul că în anii în care, în luna Aprilie, Dunărea a avut un debit normal au coincis cu o abundență crescută puilor sălbatici de sturioni în Dunăre, în concluzie un an prielnic pentru reproducerea sturionilor. Luând studiu de caz anul 2018, în care condițiile hidrologice au fost normale (Figură 10), și abundența puilor sălbatici de sturioni a fost crescută. Datele științifice, obținute în cadrul campaniei de monitorizare a puilor de sturioni sălbatici (YOY -Young of the Year) în zona Galați, demonstrează faptul că 2018 a fost un an forte bun pentru reproducerea sturionilor. Primul exemplar a fost un pui de morun (H huso), cu greutatea de 5 grame, vârstă de 1-2 luni, capturat în data de 25.05.2018 (Figură 11). În anul 2019 am aplicat aceiași metodologie (unelte de pescuit, zonă, perioadă) dar rezultatul nu a fost cel scontat, până la sfârșitul luni Iunie nu am capturat nici un pui sălbatic iar unul dintre elementele diferite, față de anul 2018 a fost debitul Dunării, din luna Aprilie și Mai.  

Păstrarea trendului hidrologic negativ va afecta și reproducerea celorlalte specii, în principal al Ciprinidelor. Specificitatea acestora este faptul că se reproduc în zone cu apă mică, cu vegetație abundentă și ferite de curent puternic, în concluzie cele mai optime zone, dacă ne referim la Dunăre, sunt zonele inundabile. În perioada comunistă s-au îndiguit și desecat peste 90% din aceste terenuri inundabile, cu o valoare inestimabilă pentru fauna sălbatică și au fost transformate în terenuri agricole, în mare parte care au devenit neproductive (Figură 12). Puținele zone inundabile rămase în lunca Dunării, care se regenerau în perioada de primăvară cu ajutorul apelor Dunării, anul acesta vor rămâne pe uscat . Toate speciile de pești din Dunăre, care găsesc în aceste zone condiții optime de reproducere, vor fi afectate iar în viitorii ani se va sesiza reproducerea deficitară de anul acesta.

Fie că vorbim de o schimbare climatică, de debite scăzute ale apelor de suprafață, de precipitații deficitare sau de factori antropici care influențează curgerea naturală a Dunării, impactul asupra biodiversității va fi major și probabil o mare parte din specii vor fi afectate direct sau indirect prin legătură trofică iar în vârful lanțului trofic este omul.

Natura înseamnă viață iar viața fără apă nu există, acest element atât de vital pentru supraviețuirea speciilor. În momentele când această resursă devine deficitară, începem să realizăm importanța și rolul indispensabil a moleculei cu doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Dacă nivelul redus de precipitații și implicit  debitul scăzut al Dunării de anul acesta, nu ne afectează direct, nefiind pentru om o condiție de viață sau reproducere ca de exemplu în în cazul peștilor, animalelor sau plantelor sălbatice, indirect o să resimțim acest impact puternic. De la hrană la producția de energie, alimentarea cu apă, irigații și transport fluvial vor fi afectate și o să realizăm că apa înseamnă viață inclusiv pentru om. Trebuie să ne îngrijim de toate aceste resurse, pentru că nu sunt inepuizabile iar ele reprezintă viitorul generațiile următoare.

Tudor Ionescu, Apa înseamnă viață, www.sturgeons.eu, 2020

”Generation” – Centuries of Danube Sturgeon F.D. Chrihană

Referințe

The post Apa înseamnă VIAȚĂ appeared first on Aquatic Biodiversity Center.