Mâine, 20 Aprilie se încheie 5 ani de când s-a instaurat prohibiția speciilor de sturion din Dunăre și Marea Neagră prin Ordinul 545/2016 și aproximativ 15 de la primul Ordin care interzicea pescuitul sturionilor (Ordinul nr. 262/2006). În acest sens MADR și MMAP au emis un nou Ordin cu intrare în vigoare în data de 16 Aprilie 2021, privind măsurile de refacere şi conservare a populațiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale.

Ca noutate, față de celelalte Ordine, se interzice pescuitul în scop comercial recreativ/sportiv sau familial al speciilor de sturioni din habitatele piscicole naturale din România, pentru o perioadă nedeterminată cât și folosirea oricăror unelte sau echipamente de pescuit sturioni, inclusiv ohane şi carmace, în zonele de pescuit din habitatele piscicole naturale din România.

În ultimele luni, au apărut multe discuții, interpretări și întrebări în spațiul public, legate refacerea populațiilor sălbatice de sturioni și reluarea pescuitul comercial pentru capturarea și comercializarea acestor specii. În acest sens, pe baza experienței pe care am acumulat-o în ultimii 9 ani, în care m-am ocupat exclusiv de monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, am făcut o scurtă analiză a acestor aspecte.

Populațiile de sturioni, care se reproduc în Dunăre (Fig. 1), au scăzut dramatic în ultimele secole. Primul semnal de alarmă a fost tras de Antipa, care a expus această problemă a sturionilor încă de la sfârșitul secolului XX (Antipa, 1898). Pe parcursul ultimului secol au fost o serie de oameni, dedicați acestui domeniu, care au întărit convingerile că populațiile de sturioni sunt într-o continuă scădere (Pitiș, 1949; Daia, 1926; Cărăușu, 1952; Bușniță, 1953; Bănărescu, 1964; Manea, 1980; Ciolac, 2004; Bacalbasa, 1997) iar în al 12-lea ceas, în anul 2006 pescuitul la sturioni a fost închis.

Bineînțeles că ajungerea în această situație gravă pentru sturioni a fost un proces de lungă durată, cauzat de un cumul de factori care au dezechilibrat raportul dintre mortalitate și productivitatea naturală. Este evident că în timp ce mortalitatea totală (mortalitatea naturală +mortalitatea prin pescuit) a crescut, productivitatea naturală a scăzut iar acest fapt a determinat un dezechilibru major și implicit scăderea dramatică a populațiilor de sturioni.

În anul 2006, când a fost inițiată prohibiția, stocurile de sturioni atinsese un minim istoric iar presiunea antropică generată de suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere, blocarea căilor de migrație, poluare, braconaj etc., s-a reflectat în cantitățile pescuite comercial. Dacă analizăm capturile de sturioni din ultimele secole, se poate observa o scădere constantă a cantității de sturioni provenite din pescuitul comercial atât în România cât și în regiune ( (Daia, 1926; P.A.R.I.D., 1948; Manea, 1980; MPADR, 2006; CITES, 2017; FAO, 2018) așa cum se poate observa și în Figura 2 respectiv  Figura 3.

Figura 1 Capturile comerciale de sturioni realizate în România

În aproximativ 80 de ani, cantitățile de sturioni provenite din capturile comerciale au scăzut cu aproximativ  85%. Dacă în anii 1920-1924 cantitatea medie era de 439 de tone/an (Daia, 1926) în ultimi ani, în care pescuitul comercial a fost permis (1998-2005), cantitatea medie/an a fost de doar 66 tone (CITES, 2017).

Acest declin dramatic este și mai evident când analizăm numărul de exemplare capturate comercial pe parcursul ultimului secol. Analizând statistic datele din literatura de specialitate, numărul de exemplare de morun, capturate comercial în Marea Neagră a scăzut cu 97 %, de la 4254 exemplare (230000 kg) în perioada 1903-19004 la numai 111 exemplare (11060 kg ) în 2003-2004. În cazul nisetrului, exemplarele capturate comercial în Marea Neagră, au scăzut cu 99.7%, de la 10570 de exemplare, în anul 1903-1904 la numai 28 de exemplare (555 kg ) în anul 2003-2004. Această analiză este indulgentă deoarece datele din 2003-2004 sunt centralizate pentru toate capturile raportate în Marea Neagră, apele teritoriale românești, iar pentru celelalte două perioade sunt raportate producțiile provenite din pescuitul comercial din Marea Neagră zona Sf. Gheorghe-Portița, în aceste condiții scăderea este și mai abruptă (Antipa, 1909; Manea, 1980; MPADR, 2006; Ionescu, 2019)

Această scădere dramatică a determinat implementarea de măsuri urgente de protecție și conservare a speciilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră iar România și-a asumat acest rol în anul 2006 prin instaurarea prohibiției. Cu toate acestea, pe lângă această măsură trebuiau implementate și o serie de alte acțiuni complementare care să ajute la refacerea populațiilor de sturioni sălbatici, cum ar fi: populări, combaterea braconajului, combaterea capturilor accidentale, ajutarea comunităților de pescari tradiționali de sturioni,  monitorizarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, refacerea habitatelor de reproducere, cercetarea fundamentală, cooperarea regională etc.. Din păcate nu toate acestea s-au întâmplat iar în toți acești ani  de prohibiție nu a existat un plan concret și centralizat care să reunească toate aceste măsuri sub o coordonare unitară.

O analiză succintă a măsurilor aplicate în perioada de prohibiție:

• Programul de populare cu pui de sturioni s-a desfășurat în perioada 2006-2009, a fost o acțiune bună dar incompletă deoarece statul a alocat sume mari pentru populări cu pui de sturioni dar nu s-a întreprins nici un studiu de evaluare, care să lămurească eficiența acestui program. Probabil că au considerat că populările cu sturioni sunt suficiente pentru refacerea populațiilor sălbatice. Total fals deoarece populările suport cu pui de sturioni nu se aseamănă cu popularea unei ferme de acvacultură (introduc o anumită cantitate de material biologic iar în x ani trebuie să produc o anumită cantitate de exemplare adulte), mediul natural este un ecosistem complex;
• Singurul proiect care a prevăzut monitorizarea și evaluarea sturionilor populați, a demarat în  2013 și a fost implementat de către UDJG. A fost proiect pilot de populare experimentală cu pui de sturioni și monitorizarea acestora în Marea Neagră, rezultatele au fost foarte bune dar nu suficiente. Era nevoie de o continuitate și de fonduri pentru continuarea monitorizării în Marea Neagră și în Dunăre în vederea analizării tuturor ciclurilor de dezvoltare, implicit migrația și reproducerea exemplarelor populate;
• Refacerea habitatelor de reproducere decurge destul de greu iar în afară de studii premergătoare nu există  demersuri concrete pentru refacerea coridoarelor de migrație;
• Comunitățile de pescari tradiționali de sturioni au fost ignorați, compensațiile care s-au promis în anul 2005 nu s-au acordat. De asemenea nu au fost implicați concret în programele de conservare ale acestor specii. Acest fapt a produs o ruptură între conceptul de conservare și sentimentul de defavorizare, astfel generând o intensificare a capturilor accidentale.
• Monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră a fost făcută izolat de câteva instituții și organizații fără o coordonare națională/regională. Studiile care au fost generate nu pot fi compilate pentru a obține concluzii pertinente și unitare despre populațiile de sturioni;
• Braconajul nu a fost stopat și a creat o presiune asupra sturionilor sălbatici dar care nu poate fi cuantificată datorită lipsei datelor
• Capturile accidentale reprezintă cea mai mare presiune care se exercită asupra populațiilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră deoarece sunt greu de identificat (pescari cu documente, cu unelte și metode legale)   iar capturile ajung în majoritatea cazurilor pe piața neagră. Era necesară o mai bună informare a pescarilor din partea autorităților și înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu eliberează exemplarele de sturioni capturate accidental. Mirajul banilor proveniți din ”ghinionul” sturionilor, icrele negre, a câștigat în detrimentul speciilor capturate comercial accidental dar și prin pescuit științific.
• hotărârea nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010 privind stabilirea sistemului de înregistrare a loturilor de sturioni din crescătorii și a caviarului obținut din activități de acvacultură și de marcare prin etichetare a caviarului nu s-a aplicat niciodată. În acest fel nu s-a putut urmării trasabilitatea sturionilor proveniți din import sau acvacultura din România, creând posibilitatea comercializării exemplarelor sălbatice acoperite de acvacultură asta și în detrimentul adevăraților producători de sturioni și caviar
• acvacultura de sturioni nu a fost susținută și nu s-a dezvoltat corespunzător pentru a scădea presiunea asupra exemplarelor sălbatice, ca alternativă pentru piața neagră. În 2016 România producea 33 tone de sturioni iar în 2020 s-au produs 94 tone, mult prea puțin ca să acopere cererea.
• Sturionii sunt resursă acvatică comună iar o conservare corespunzătoare necesită o cooperare regională. În afară de cazuri izolate, (ex. Conferința de la Galați) autoritățile nu au avut o abordare coerentă în acest sens

Din observațiile mele din ultimii 9 ani, se vede o îmbunătățire față de anul 2005 la Păstrugă dar în același timp, din anul 2014 nu am capturat pui sau adulți sălbatici de nisetru. Este necesară o abortare științifică și administrativă intraspecifică deoarece comportamentul speciilor sălbatice de sturioni, din Dunăre și Marea Neagră, este diferit și nu se poate generaliza anumit trend pentru toate speciile. Cu toate acestea când spunem că o specie este pe un trend ascendent (ex. păstruga) și se pune în discuție dacă populația s-a refăcut, contează foarte mult la ce an ne raportăm, pentru că 2005 (ultimul an în care a fost deschis pescuitul comercial la sturioni) nu poate fi considerat un an de referință pentru o comparație a populațiilor de sturioni.

În contextul biologic al acestor specii și anume perioada lungă de atingere a maturității sexuale, a ciclului de reproducere periodicitate între aproximativ 3-6 ani cât și sute de ani de suprapescuit, 15 ani este o perioadă scurtă pentru a putea vorbi de o refacere a populațiilor, implicit a unui raport pozitiv între productivitate naturală și mortalitate.

De exemplu  prima populare moruni din România  a fost în anul 2006, când s-au populat 12500 de pui de câteva luni care, posibil ca în mare parte, să nu fi atins maturitatea sexuală, de aceea o abordare unei protecții pe termen lung este imperios necesară. Efectele populărilor cu sturioni, pe care le-a realizat România în ultimii 15 ani, (aproximativ 650 mii de pui de sturioni Fig. 5), deocamdată nu se pot vedea și asta pentru că acest timp reprezintă ”o secundă” pentru populațiile acestor specii. Toate aceste eforturi trebuiau să fie constante, unitare și cu o viziune pe termen lung și care să impună și o monitorizare adecvată. Cred că pe viitor o parte din acestea pot fi rezolvate prin înființarea unei facilități Ex-Situ, pe care am descris-o AICI

Îmi e cât se poate de clar faptul că o viitoare deschidere a pescuitului comercial al sturionilor, fie și pentru numai o specie (lucru solicitat de comunitățile de pescari), ar crea o situație complexă pentru supraviețuirea acestor specii, deoarece, în contextul actual al pescăriei Românești, consider că este imposibilă o administrare coerentă a situațiilor provocate de încetarea prohibiției iar presiunile la care vor fi supuse aceste specii vor anula toate eforturile depuse în ultimii ani. Deschiderea pescuitului comercial al sturionilor este tentant pentru mai multe categorii sociale, fie și cu cote minimale, dar în contextul actual s-ar complica și mai mult încercarea autorităților de a stopa braconajul și comerțul ilegal cu sturioni și produse provenite de la aceștia.

Aceasta este o părere foarte succintă dar toate aceste aspecte sunt amplu evaluate și prezentate în Planul de Acțiune Pan European pentru Sturioni (PANEUAP) aprobat, inclusiv de România, prin Conivența de la Berna în anul 2018. De asemenea toate aceste aspecte au fost discutate și analizate în cadrul Conferinței de la Galați “Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden”, din 28-30 octombrie 2019 – organizat în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate) cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon) ), Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) și WWF (World Wide Fund for Nature), sub patronajul Președinției Române a SUERD (Strategia UE pentru regiunea Dunării) și Academiei Române.

Conferința s-a concentrat, de asemenea, pe elaborarea de mesaje cheie pentru factorii de decizie din toate instituțiile relevante și alte organizații/instituții interesate, ca bază pentru modelarea acțiunilor viitoare și a căilor de urmat, necesare pentru salvarea sturionilor de la dispariție.

„Declarația de la Galați” pentru conservarea sturionilor din Dunăre și Marea Neagră, a fost adoptată în unanimitate de toți participanții la conferință, mesajul acesteia fiind destinat să servească drept bază pentru activitățile de conservare a sturionilor, necesare în regim de urgență în toate țările și sectoarele pe toate nivelurile relevante. ACCENTUEAZĂ necesitatea prohibiției și conservarea sturionilor pe termen lung datorită atingerii maturității sexuale la vârste înaintate și implicit al ciclului de viață lung;

Consider că prelungirea prohibitei la sturioni, a fost imperios necesară pentru supraviețuirea acestor specii dar NU SUFICIENTĂ, de aceea adoptarea de măsuri complementare este vătală pentru sturioni, cum ar fi:

• înființarea Facilității Ex-SITU pentru conservarea și monitorizarea sturionilor, așa cum am descris-o și promovat-o în anii trecuți. O astfel de facilitate ar transforma România într-un HUB regional și European în privința conservării, monitorizării și cercetării sturionilor (Ionescu, 2020)
• înființarea unei comisii la nivelul ministerului (mediu/agricultură) care să aibă ca misiune strategia României  pe termen mediu și lung cu privire la sturioni. Comisia trebuie să aibă o componență cei mai buni specialiști pe sturioni din România cu studii de profil care să poată să facă un plan concret  pentru refacerea populațiilor de sturioni, să monitorizeze studiile din acest domeniu, să propună măsuri concrete către ministerele de resort, să întocmească ghiduri obligatorii de monitorizare, cercetare, marcare, date biometrice în scopul unei mai bune cooperări, să stabilească legături cu instituțiile din țările riverane și să atragă finanțări Eu.
• acordarea de compensații pescarilor tradiționali de sturioni sau propuneri clare cu privire la implicarea acestora în conservarea acestor specii (ex. granturi de conservare)
• refacerea coridoarelor de migrațiune a sturionilor prin construirea trecătorilor de pești de la PF1 și PF2
• identificarea și protecția habitatelor de reproducere
• analiza efectului poluanților asupra populațiilor de sturioni (e. poluarea fonică)
• aplicarea hotărârii nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010
• înăsprirea sancțiunilor pentru reținerea și comercializarea sturionilor, fie că vorbim de exemplare provenite din braconaj, capturi accidentale sau pescuit științific
• alocarea de sume pentru monitorizarea și cercetarea sturionilor și creare unei baze de date comune cu privire la aceste specii
• centralizarea populărilor cu sturioni și impunerea de reguli clare cu privire la aceste acțiuni (ex. părinți sălbatici cu diversificate genetică mare) și interzicerea folosirii exemplarelor sălbatice, aflate în timpul migrației, pentru reproducerea artificială.

Faptul că în Sec. XVII, Evliya Celebi, în timpul călătoriei din Dobrogea, amintea faptul că  ”în fiecare zi cad în plasă 70 de moruni mari, fiecare are o lungime de opt-nouă arșini” (Decei, 1976) iar după 400 de ani într-un an întreg, în toată România se mai capturau 100 de exemplare de morun ar trebui să ne dea de gândit, să realizăm că această resursă, fără o administrare sustenabilă, nu este infinită.

Trebuie să lăsăm deoparte interesele mici, pe termen scurt și să ne gândim mai mult la viitorul acestor specii în contextul urmașilor noștri. E mult mai ușor să păstrezi decât să reintroduci, de aceea dacă vrem ca aceste specii să fie o mândrie pentru România trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Este un pas înainte pentru salvarea sturionilor, un pas mic dar în direcția bună, de aceea felicit autoritățile MADR,MMAP, ANPA. și organizațiile care au pus umărul WWF, DSTF și WSCS

*Toate drepturile rezervate

Citare: Ionescu, T. I., 2021. Prohibița sturionilor, între necesitate și insuficiență. [Online]
Available at: https://sturgeons.eu/prohibitia-sturionilor/