The overall objective of the Galati Conference on Conservation of Sturgeons (GSC19), Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden?”, on 28-30 October 2019 – jointly organised by “Dunarea de Jos” University of Galati (Research and Development Center for Sturgeon, Aquatic Habitats and Biodiversity) with DSTF (Danube Sturgeon Task Force), Romanian Ministry of Water and Forests, Romanian Ministry of Environment, NAFA (Romanian National Agency for Fisheries and Aquaculture), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) and WWF (World Wide Fund for Nature), under the patronage of the Romanian Presidency of the EUSDR (EU Strategy for the Danube Region) and the Romanian Academy was to address actions needed to conserve the critically endangered population of sturgeons in the entire Danube Basin, the Danube Delta and the Black Sea.
The Conference was attended by 120 delegates from fisheries, water and environmental administrations, the scientific community and civil society in Romania, Bulgaria, Serbia, Hungary, Moldova, Ukraine, Georgia, Turkey, Croatia, Slovenia, Austria, Germany, Switzerland, France, Italy, Belgium, Denmark, Canada and the European Commission.

It was the first ever joint discussion of sturgeon conservation issues between representatives from the Danube Basin and the Black Sea countries.
The key objective was to support the concrete implementation of the Pan European Action Plan for Sturgeons (PANEUAP, adopted by the Bern Convention and endorsed under the EU Habitats Directive) in the Danube Basin.
The Conference also focused on the elaboration of key messages to decision makers in all relevant institutions and other stakeholders as a basis for shaping future actions and the way forward to save sturgeons from extinction.
The declaration below was adopted unanimously by all conference participants.

Its messages are intended to serve as a basis for urgently required follow-up sturgeon conservation activities across countries and sectors on all relevant levels:
The participants in the Galati Conference on Sturgeon Conservation RECALL that
• we know what to do to protect and restore sturgeon populations in the Danube and Black Sea basins and that we are not starting from scratch;
• the Pan European Action Plan (PANEUAP) is the framework for structuring sturgeon conservation at the national, regional and European levels and its implementation should be monitored and regularly reviewed;
• despite existing fishing bans all Danube sturgeon populations continue to decline and thus implementation of the actions of the PANEUAP is of the utmost urgency;
• conservation of sturgeons is an ongoing, long-term challenge;
• many players need to be involved and both basin-wide and national coordination across sectors is key to success;
• a focal point for sturgeon conservation should be nominated by each country to the EU and to the Bern Convention.

They furthermore
EMPHASISE the need to have a sound and improved monitoring of sturgeon populations in place as outlined in the PANEUAP. This is a prerequisite for taking targeted action to save the surviving sturgeon populations;
URGE all competent authorities to acknowledge the importance of sound monitoring and to provide sufficient resources for these activities on a long-term basis;
APPRECIATE that the coordination of monitoring across borders and the sharing of data have started; and
URGE the competent authorities to enhance the monitoring considerably to ensure more accurate cross-border assessments of sturgeon populations, including the establishment of a joint monitoring working group involving also stakeholders;
REAFFIRM that populations need protection from further losses of illegal, unreported and unregulated (IUU) fishing, such as poaching, and from by-catch, to prevent their extinction and for effective conservation;
UNDERLINE that effective fishing bans and conservation efforts have to be long-term due to late maturity of sturgeons and resulting long lifecycles);
REAFFIRM that action is needed to protect sturgeons from being caught as by-catch in their feeding areas in the Black Sea where they spend most of their lifecycle;
EMPHASISE the need to improve institutional capacities of authorities competent for management of sturgeon populations and enforcement of measures ;
EMPHASISE the need for an institutional coordination mechanism for management of inland fisheries;
ENCOURAGE authorities to find sustainable solutions for fishing communities;
EMPHASISE the need to raise consumer awareness and reduce demand for illegal caviar and meat from wild sturgeon ;
UNDERLINE the importance to communicate with and raise awareness in fishing communities and engage them actively in conservation measures;
RECALL that protection and restoration (where necessary) of key habitats for feeding and spawning are prerequisites for the survival of populations still living in the wild and for conservation measures (such as for supportive releases) to be effective;
RECALL also that protection and restoration (where necessary) of migration corridors are key to successful conservation;
URGE all competent authorities
– to DEPLOY all relevant instruments and to take all appropriate measures to ensure that no deterioration of the still remaining habitats and migration corridors take place and that, were necessary, restoration efforts are undertaken; and
– to ENHANCE ongoing efforts to overcome the barriers to migration of fish across the barriers at the Iron Gate.
– to APPLY the precautionary approach when designing infrastructure projects in the sturgeon range
URGE all range states to strengthen the marine and riverine protected areas system and green infrastructure towards effective management of sturgeon habitats;

AFFIRM that with the current status of Danube sturgeon populations, ex-situ measures are essential for their survival given that these represent the last chance to conserve autochthonous sturgeon species for re-establishment programmes in the Danube. Ideally three ex-situ facilities should be established in the Danube Basin to avoid the loss of a species though technical or human error;
REQUEST a clear and significant commitment to ex-situ conservation by national and regional bodies for sturgeon conservation;
RECOMMEND that range countries agree upon sites, cost split, targets, guidelines and exit strategies for joint ex situ facilities;
EMPHASISE that support for ex-situ conservation from both national and international funding instruments is urgently needed, preferably as long-term core funding;
EMPHASISE that ex-situ measures should be carried out in close collaboration and by sharing costs between the countries sharing the same stocks ;
EMPHASISE that criteria for rearing of sturgeons in ex-situ facilities must apply the principles to ensure fitness for survival and the genetic diversity as the primary targets;
RECOMMEND that ex-situ facilities should mainly be non-commercial to avoid financial dependency but nevertheless making the best use of know-how and resources of the private sector;
RECOMMEND verifying the suitability of sturgeons of Danube origin in commercial farms for ex-situ measures ;
EMPHASISE that target-oriented funding and reliable competent structures are a prerequisite for successful implementation of the PANEUAP;
STRESS that continuous monitoring of the implementation of the PANEUAP is vital for the effectiveness of measures and reaching its objectives;
UNDERLINE that promotion of sturgeon conservation across all relevant entities of government is a prerequisite for effective action ;
URGE all the Lower Danube and Black Sea States and the relevant competent fisheries authorities to cooperate and coordinate measures to monitor, protect and restore the sturgeon populations in the Lower Danube and the Black Sea;
RECOMMEND anchoring sturgeon conservation in relevant macro regional strategies and the Black Sea Maritime Agenda;
furthermore CONSIDER that the participation across all relevant levels of government may facilitate access to international funding instruments where such funding is necessary ;
CALL on competent authorities of EU Members States to ensure that the financial needs for the implementation of PANEUAP are included in the national Prioritized Action Frameworks under the Habitats Directive and the national programming of EU funds ;
CALL on the European Commission and the competent authorities of EU candidate and Eastern Partnership countries to consider sturgeon conservation measures in their agreements about funding.
Adopted in Galati on 29 October 2019

• Facebook
• Twitter
• Instagram
• WordPress
• LinkedIn
• YouTube
• 500px

The post Galati Declaration on Sturgeon Conservation in the Danube Basin and the Black Sea appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

În 9 Martie, cu 78 de ani în urmă, geniul pescăriei românești pleacă să organizeze Pescăria și Pescuitul din Ceruri și de ce nu, să pună bazele unui muzeu și să dea cele mai de preț sfaturi cu privire la importanța Dunării.

Moștenirea lui Grigore Antipa este excepțională, pe lângă nenumărate studii, publicații, legi, sfaturi, a lăsat o bază materială impresionantă.

Încă de la înființarea Direcției Generale a Pescăriilor (1896) dar și cât timp a condus acest ”fenomen”, a reușit, pe lângă organizare, să construiască o bază materială de excepție, care a ajutat la dezvoltarea pescăriei românești.

Principalele clădiri construite în perioada 1907-1915 sub coordonarea lui Grigore Antipa:

Hale de primire și distribuție a peștelui din Galați, primul frigorifer din România

Orașul Galați reprezenta principalul punct de vânzare a peștelui en-gros din România. În anul 1911 (Bucureşti, Monitorul Oficial nr. 84-1911) Antipa publică ”Programul construcţiei halei de peşte cu frigorifer din Galaţi şi reorganizarea comerțului mare de pește” , fapt care practic a însemnat începutul tehnologizării pescăriei românești prin dezvoltarea de facilități moderne de conservare și păstrare a peștelui. Construcția viitoarei clădiri a revenit lui Anghel Saligny (o capodoperă arhitecturală care acum se îneacă în propria ruină cu concursul autorităților)

Palatul Administrativ al Pescăriilor din Tulcea

Palatul Administrației Pescăriilor din Jurilovca

Palatului Administrației Pescăriilor din Brăila

A fost realizată prima hartă detaliată a Deltei Dunării (ing. Vidrașcu) care a condus la săparea Canalelor Regele Carol I de aproximativ30 km (1902-1903), Principele (Regele) Ferdinand de 25 km și Regina Elisabeta de 5 km (1912-1913). Aceste Canale au avut de scop a duce apa proaspătă din Dunăre în lacurile Dranov, Razelm și Babadag, cu o suprafață de circa 95000 ha, îndulcindu-le apa extrem de sărată și mărindu-le producția de pește de la 300.000 de kg la circa 3.000.000 de kg.

Descrierea importanței acestor canale este făcută și de Gr. Antipa în lucrarea ”Punerea în cultură a regiunii băltoase a României” din anul 1927, în care descrie aceste lucrări hidrotehnice ” Cu privire la Pescării – unde nu aveam nici o îndoeală asupra eficacității lucrărilor pe care le propuneam – am pus în execuție săparea Canalului Regele Carol I, pe care-l propusesem încă din anul 1984, pentru îmbunătățirea pescăriei din cele 80.000 de hect. Care compun seria de lagune numită Lacul Razim. Rezultatul s-a arătat imediat căci producția de pește s-a urcat dreptat de la 50.000 kgr. La peste 3.000.000 de kgr. Anual. Și imediat după aceasta, am continuat cu săparea canalelor Regele Ferdinant și Regina Elisabeta, care și ele au fost executate în condițiuni tehnice foarte bune de d-l ing. Vidrașcu și au avut același rezultat asupra producției”

În al doilea deceniu al secolului XX, Direcția Pescăriilor Statului deținea o bază materială impresionantă: 98 de clădiri cu terenuri, 107 ghețării, 153 de bărci, 8 șalupe cu motor, 4 vapoare, 11 șlepuri, o dragă, 42 de cai 4 trăsuri și 20 de căruțe.

Toate acestea dar și multe altele, s-au construit din dijma percepută pescarilor vânători și din arendă, care și ei au trecut printr-o perioadă extrem de îmbelșugată (mai puțin cherhanagii). Grija pentru om, pentru pescarul crunt exploatat, a constituit una din preocupările principale ale lui Antipa și a făcut tot posibilul să facă din pescuit o activitate onorabilă care să asigure traiul pentru comunitățile de pescari.

Valorificarea acestei resurse s-a regăsit în investiții, prin care se dorea creșterea eficienței sectorului dar și a veniturilor provenite din această activitate, pentru că pe lângă toate acestea investiții și autofinanțare, DGP vărsa și la bugetul de stat undeva 25% din venituri.

Din păcate statul s-a distrus toată această moștenire din dezinteres general sau interes financiar, individual sau de grup….atâta s-a putut!

Pe lângă toată această bază materială (care s-a dezvoltat inclusiv în comunism) am pierdut cel mai importante trei lucruri: interes, dorință și viziune, iar în felul aceasta, toată organizarea lui Antipa s-a dus pe….. apa Dunării

”Micul de statură Antipa, dar mare prin sclipitoarea-i inteligență, prin cultură erudiție, putere de muncă, prin cercetările sale originale și realizările practice cu care și-a înzestrat patria, a văzut crescând mereu, în cursul lungii sale vieți, numărul aprecierilor și admiratorilor lui, atât dinăuntrul granițelor noastre cât și în afară de ele” Constantin Meissner

În tablou sunt reprezentați marele biolog Ernst Haeckel împreună cu ilustrul student Grigore Antipa, absolvent al Universității din Jena. Marele Biolog nota ”Micul și grăsunul Antipa e un băiat extrem de înzestrat și drăguț”

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

^*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2022, Antipa, Moștenirea pierdută, https://sturgeons.eu/antipa-o-mostenire-pierduta/https://sturgeons.eu/antipa-o-mostenire-pierduta/

Lucrări de artă din colecția ”Centuries of Danube Sturgeons” FD Crihană

The post Antipa, o moștenire pierdută appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Nu știu alții cum pot, dar eu, când mă uit la ce a însemnat pescăria în România și în ce s-a transformat acum, mă apucă leșinul. Un domeniu strategic a ajuns oaia neagră, un loc în care luminița speranței licărește tot mai puțin, am înfrânt!

Zilele trecute, când analizam ceva date istorice cu privire la capturile comerciale de sturioni (da știu că nu ar trebui să trăim în trecut dar un domeniu fără istorie este un domeniu fără viitor), o cifră mi-a produs o modificare de ritm, și anume 6.038.942,00 kg. Aceasta este cantitatea de CRAP, pescuită comercial în România în anul 1909. 6 mii de tone de Crap s-au pescuit comercial în apele României acum mai bine de un secol, comparativ cu anul 2020 când cantitatea totală pescuită comercial a fost 3 mii de tone. Bineînțeles ca să îmi stric toată dispoziția, m-am uitat pe toate datele, pe care le-am găsit, iar situația este tristă. Cu toate astea nimeni nu e deranjat, ziua trece, Dunărea curge iar peștele este acoperit de ape tot mai tulburi.

Crapul, printre cele mai reprezentative specii de pești din România, este văzut tot mai rar în plasele pescarilor, capturile comerciale au scăzut cu 94,98%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Dacă în prima perioadă, 46% din capturile comerciale de crap au fost raportate în Regiunea Tulcea (RBDD), după 2003 procentul a crescut la 76 %.

Explicația este că 90% din lunca inundabilă a Dunării a fost îndiguită, zonă vitală pentru reproducerea crapului și dezvoltarea puietului, dar și faptul că în apele interioare (Dunăre km 140 -1075, Prut, Olt și Siret), raportarea capturilor comerciale este mai deficitară decât în RBDD. Acest aspect se demonstrează prin raportările din perioada 2012-2020, în RBDD au activat în medie pe an 1090 de pescari comerciali, care au raportat în medie 2754 tone pește/an iar în apele interioare au activat în medie pe an 1522 de pescari comerciali, care au raportat în medie 574 tone pește/an.

Capturile totale, provenite din pescuitul comercial, au scăzut cu 76,27%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Din capturile comerciale totale, 63% au fost raportate Regiunea Tulcea, acest procent crescând în perioada 2003-2020 la 74%.

La început de secol XX piscicultura nu era dezvoltată (cu excepția păstrăvăriilor), cu toate că existau îndemnuri în acest sens, primele amenajări piscicole au apărut în a doua jumătate a Secolului XX. Până la dezvoltarea acestora, capturile realizate în bălțile și lacurile din lunca inundabilă a principalelor râuri și Delta Dunării, reprezenta productivitatea naturală. Spre exemplu în anul 1939 s-au raportat următoarele capturi comerciale: Brateș-81 kg/ha, Greaca- 157 kg/ha, Gorgova-231 kg/ha, Ceamurlia- 304 kg/ha, Razelm-347 kg/ha, Carpina 543 kg/ha, Tașaul 139 kg/ha). În perioada comunistă s-a investit masiv în dezvoltarea de amenajări piscicole dar după revoluție au rămas ”între ape”, multe din aceste amenajări s-au transformat în paragină sau chiar în amenajări agricole, cu toate că inițial pe aceste terenuri erau lacuri, bălți, jepșe sau gârle.

După aderarea României la UE s-au acordat fonduri pentru creșterea producției din acvacultură, prin dezvoltarea de noi facilități piscicole sau retehnologizarea celor existente. Cu toate acestea, în anul 2020 producția din acvacultură cumulată cu capturile comerciale, nu au depășit capturile comerciale de acum un secol. În perioada 2016-2019 a fost raportată o producție, provenită din acvacultură, de 12,6 mii tone în medie pe an (producție dominată de ciprinide asiatice – 4544 tone/an, crap – 4482 tone/an și păstrăv-2191 tone/an), la care se adaugă capturile comerciale de 4.01 mii tone/an, adică cu o mie de tone pe an mai puțin decât capturile provenite din pescuitul comercial în perioada 1909-1939.

Producția din acvacultură este superioară productivității naturale, investițiile din fonduri Europene se ridică la sute de milioane de Euro, pescuitul comercial a devenit mult mai eficient, prin dezvoltarea de materiale noi pentru uneltele de pescuit, prin utilizarea de echipamente de detecție, prin creșterea mobilității pescarilor , prin eficientizarea (teoretic) controlului pescuitului și al raportărilor, dar cu toate astea, paradoxal, avem mai puțin pește produs în România decât acum o sută de ani.

Este cât se poate de clar că stocurile de pești de apă dulce au scăzut (suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere și hrănire), unele specii aflându-se în situație dramatică. Acvacultura trebuia să compenseze acest gol și să ofere românilor alternativa, dar suntem în situația în care avem cea mai mare suprafață piscicolă din Europa (80 mii ha) dar în aceeași măsură suntem aproape cel mai mare importator de crap din UE (3 mii tone în 2018).

Dacă partea cantitativă a capturilor comerciale stă să moară, nici structura calitativă a capturilor comerciale nu este roz. În perioada 2003-2020 capturile comerciale au fost dominate de speciile alohtone în proporție de peste 60%, din care rapană 36% și caras 23%. Aceste procente sunt rezultatul mediei capturilor raportate în perioada 2003-2020 dar dacă luăm în considerare faptul că rapana a apărut, în capturile comerciale, începând cu anul 2011, iar un pescuit specific pentru această specie s-a dezvoltat ulterior, putem spune că avem un pescuit comercial în care această specie alohtonă invazivă este regina capturilor. În perioada 2011-2020, speciile alohtone reprezentau 74% din capturile comerciale, din care rapana este specia dominantă cu un procent 54%, ajungând la un vârf de 70%, în anul 2017 .

Se poate observa o alterare în structura calitativă a capturilor comerciale, în comparație cu perioada 1920-1924, nu numai prin faptul că speciile alohtone nu erau prezente în capturi (rapană, caras, ciprinide asiatice), dar crapul reprezenta 20% din cantitatea totală capturată comercial. Raportările erau dominate de ciprinide native (Crap, Caracudă, Lin, Plătică, Cosac, Morunaș, Mreană, Avat, Văduviță, Obleț, Sabiță, Babușcă, Roșioară, alte specii, icre Crap, lapți), Esocidae (Știucă și icre de Știucă), Percidae (Șalău Biban, Ghiborț, Fusar) și Siluidae (Somn).

Cu toate că datele proiectează o situație tragică, atât a pescăriei dar și a biodiversității acvatice, autoritățile plutesc în stratosferă și, aparent, nu prea le interesează de această situație. Pot da următorul exemplu de ignoranță, TAC-ul (Total Captura Admisă) este un instrument managerial prin care se reglează anual cantitatea de viețuitoare acvatice, din fiecare specie, care poate fi extrasă dintr-un habitat acvatic natural, fără să afecteze productivitatea naturală (MSY) și implicit populațiile de viețuitoare acvatice.

Cota de pescuit, alocată fiecărui pescar, este fracțiune din TAC și, în condiții normale, nici nu se pune problema ca aceasta să nu fie realizată, pentru că practic se pescuiește numai ”surplusul” de exemplare. NU și în România, din 2012 până în prezent, gradul multianual de îndeplinire al TAC-ului a fost de 41%, în ape interioare, iar în RBDD de 65%. Dacă ne uităm la principalele specii comerciale, situația e dezastroasă: crap- 38%, știucă-37%, scrumbie 30%, șalău în RBDD – 42%. Aproape în nici un an, după 2012, capturile comerciale raportate nu depășesc 50 % din cota alocată prin TAC, dar cu toate astea cota legiferată prin Ordine de Ministru anuale, rămâne constantă.

Fenomenul e de natura ridicolului, pentru că această situație se perpetuează de ani buni și cu toate acestea nimeni nu mișcă un deget. TAC-ul, cel puțin la nivel teoretic, este realizat în urma unor studii aprofundate, în care unul dintre elementele principale este analiza capturilor raportate în anii precedenți. Cu toate acestea se observă un TAC aproximativ constant, pentru perioada 2012-2020, iar cantitățile raportate de către pescari sunt derizorii. La prima vedere, fără să cunoști situația mioritică, se poate spune că nu mai e pește dar în realitate scăderile stocurilor de pești se cumulează cu raportarea deficitară a capturilor comerciale ți a celor recreative. Atuncea vine întrebarea, cum se administrează și legiferează resursele acvatice vii, în contextul în care nu există informații permanente cu privire la starea resurselor pescărești? Fără să cunoști ieșirile din pescărie (captură brută, accidentală) este imposibil să estimezi starea resursei.

Este cât se poate de clar că tot sistemul ficționează orbește, după interese subiective care nu au legătură cu situația stocurilor de pești. În momentul când nu ai o proiecție asupra stării pescăriei, nu poți interveni rapid pentru îmbunătățirea și protecția stocurilor pescărești, pentru că nu poți reglementa CORECT cantitățile de pește care pot fi pescuite, efortul de pescuit și unde și când se pescuiește. În acest context, totul este o scenetă ieftină în care urechea este principalul element managerial.

Dacă un management corect al pescăriei, nu se poate realiza fără toate aceste elemente, atunci cum s-au administrat resursele acvatice vii timp de 30 de ani? Cum poți lua decizii cu privire la TAC sau de ce le mai iei dacă nu ai idee cât se extrage din habitatele acvatice naturale? Probabil că singurul criteriu de calcul al TAC-ului este cantitatea minimă de pește cu care poate supraviețui un pescar comercial și care se înmulțește cu numărul de pescari comerciali autorizați, pentru că altfel nu pot explica această cotă anuală aproape constantă. Da știu toți se disculpă și țipă că s-au bazat pe studii, din păcate multe din acestea lipsesc sau au fost făcute din birou, pentru că hârtia suportă orice !

Cantitatea reală de pește extrasă, prin pescuitul comercial și recreativ, poate fi doar aproximată, cantitatea exactă nimeni nu o știe, pentru că probabil nu există ”interes” să se știe. E o situație care se perpetuează de 30 de ani și nimeni nu face nimic, nu e ciudat? Ne mai vorbind de pescuitul recreativ care, conform Curții de Conturi, în anul 2019 s-au eliberat 374 736 permise de pescuit (ape interioare, RBDD și MN) și s-au raportat 0 capturi. Curtea estimează că s-au capturat, în anul 2019, în scop recreativ, aproximativ 1,874 mii tone (s-a estimat că un pescar pescuiește o zi pe an și reține 5 kg de pește) care e doar o estimare iar dacă vorbim de structura calitativă a acestor capturi deja suntem la secțiunea SF.

TAC-ul pentru pescuit recreativ nu are legătură cu denumirea, este legiferat probabil doar ca să ajute Asociațiile de Pescari Recreativi-Sportivi, care au contracte cu ANPA de utilizare a resursei, să își vândă permisele, numărul lor fiind condiționat de cantitatea de pește pe care o primește prin TAC, curat murdar Coane Fănică (PS acest aspect se poate confirma și prin faptul că în RBDD, zonă în care nu există astfel de contracte, nu este alocat TAC pentru pescuit recreativ-sportiv) .

Ca să fiu mai explicit, în anul 2019, un pescar comercial din apele interioare, a raportat în medie pe lună 26 de kg pește iar în 2020, 27 kg, adică maxim un venit brut de 270 lei/lună. Nu e distractiv cum peste 1800 de pescari autorizați, în afară de RBDD (aici cantitatea de pește raportată de pescari este mult mai mare), trăiesc în medie cu 300 de lei/lună și pe nimeni nu deranjează?

Bineînțeles că ANPA a înțeles din toată această situație că trebuie să suplimenteze autorizațiile de pescuit comercial, pentru apele interioare, cu încă 237, în 2020 comparativ cu 2018, de la 1582 la 1819 de pescari autorizați.

Ca măsurile să fie complete în 2020, MADR a modificat Ordinul din 2018, care reglementează uneltele de pescuit, mărind dimensiunile setcilor (lungime, înălțime) și implicit efortul de pescuit cu 65 %, așa cum recunoaște într-o adresă oficială, unde jură pe roșu că o să reducă, prin Ordinul privind TAC-ul, numărul de setci, astfel încât efortul de pescuit să rămână constant, fapt care nu s-a mai întâmplat!

Toată lumea vorbește, pe la colțurile ministerelor de resort și a instituțiilor din subordine (ANPA și ARBDD), că de fapt cantitățile de pește, capturate comercial, nu prea se declară iar cantitatea nu ar fi cea reală, existând o diferență substanțială între cantitatea pescuită și cea declarată. Sunt perfect de acord cu asta și sunt 3 aspecte la care merită să reflectăm:

• pescarii nu predau la CPV (centru de primă vânzare) tot peștele capturat comercial datorită prețului derizoriu oferit de ”cherhanagii”, care este de multe ori sub prețul pieței și atunci preferă să îl vândă ilegal. Autoritățile prinse în pânza de păianjen a acestor rețele, nu a îndrăznit să spargă monopolul și să lase pescarii să poată comercializa peștele direct sau prin puncte gastronomice familiale, astfel încurajându-i să raporteze cantitățile pescuite.

• CPV-urile fac evaziune și nu declară toată cantitatea de pește preluată de la pescarii comerciali și bineînțeles nu o raportează, fac asta pentru că pot. Autoritățile probabil au interes să nu impună trasabilitatea peștelui, așa cum este cerută și de Comisia Europeană, pentru că ar deranja interesele (se merge pe principiul dacă nu m-a prins cu peștele…nu a existat). Mai mult decât atât, printre toți acești cherhanagi sunt și persoane de bună credință dar care nu sunt sprijinite și încurajate să se dezvolte și să transforme afacerea într-un punct de dezvoltare pentru comunitățile de pescari.

• pescarii recreativi nu au obligativitatea să raporteze capturile iar ANPA, respectiv ARBDD, nu au capacitatea să colecteze aceste date

E foarte interesant modelul de administrare și legiferare a pescăriei Românești care, după cum se vede, are o singură direcție: dacă avem cantități mici de pești capturați commercial, mărim efortul de pescuit, restul e can-can. Curată viziune domnilor, și când o să vedeți că tot scade, o să apelați la dinamită? Întrebări fără răspuns care se rostogolesc în apele tot mai tulburi și nici măcar nu cred că e vina Președintelui ANPA, e vina sistemului plin de ”analfabeți” în ale pescăriei, care au dezinteres sau interes. S-au perindat mulți în această funcție, din păcate doar câțiva profesioniști verticali, în rest o sinecură a sistemului care și-a plantat yesmenii la controlul unui domeniu atât de important, ca să îl stoarcă de ultimele puteri.

Toată lumea țipă după schimbare iar când s-a propus o schimbare, toată lumea a țipat din nou că vor schimbare… dar care să nu schimbe nimic. Ce înfiorător cum țipau toți, în afară de pește, când a apărut propunerea legislativă ”Legea Pescuitului”, ce cârdășie de interese adânc înfipte în politica și administrația mioritică, că de… și banii cu solzi îs buni.

Păcat că pescarii și peștele nu sunt reprezentați, nu putem spune că șefii de asociații de pescari comerciali, care majoritatea sunt și patroni ai CPV-urilor, apără interesele pescarilor sau funcționărașii de la diverse instituții, care aparent mor cu biodiversitatea acvatică în gură, dar care au văzut un pește doar la restaurant sau la acvariu.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rudele de gradul 1), la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare, până la comentarii și declarații obiective (puține).

După o vară rezultatul e clar, inițiatorii au fost înconjurați, iar oștile ostile au sărit la luptă. Armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii (legiunea sportivă este condusă de Fane Bibanu, recunoscut pentru abilitatea de a pescuii sportiv la constituție, mai ales la olimpiadă), armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi dar conduc și legiunea de comerciali). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv, la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care aparent e arbitrul și protectorul peștelui dar în realitate e o legiune de mercenari finanțată cu solzi de pește și care are abilitatea să lucreze din interior. În spatele inițiatorilor stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

M-am săturat să mă uit pe date, m-am săturat să visez la pești verzi pe pereți, m-am săturat să mai sper la un domeniu care tinde la dezvoltare și în care fiecare își recapătă locul meritat. M-am săturat să sper la momentul în care peștele e lăsat să se reproducă, în care dimensiunea de reținere se respectă, în care politicienii dau legi bune și drepte, în care funcționarii sunt corecți și profesioniști, în care pescarii au bunăstare și sunt respectați, în are cherhanagii iubesc pescăria, în care cercetătorii fac studii dedicate fără influență politică sau economică, în care profesorii învață copii despre pești încă din clasele primare, în care profesorii universitari își dedică sufletul studiului peștilor, în care se renunță la denumire pleonasm de domeniu ”piscicultură și acvacultură”, în care autoritățile de control nu mai fac parte din mafia peștelui, în care pescuitul științific nu înseamnă doar să prinzi pește în prohibiție, în care nu mai există braconaj, în care braconierii nu sunt protejați de politicieni, în care habitatele sunt eliberate de balastiere și proiecte fără cap, în care râurile nu mai sunt secătuite de baraje, în care nu mai există prădători bipezi, în care se populează după un plan și nu după ureche, în care administratorul pescăriei va ajunge să aibă excedent și nu deficit, în care operatorii o să învețe că resursa acvatică vie e a tuturor și trebuie să plătească un preț corect pentru acces la ea, în care asociațiile de pescari o să fie puternice și independente de interesele cherhanagiilor, în care finanțările să vizeze dezvoltarea și nu fluturi pe pereți, în care fermele de acvacultură sunt despăgubite dacă un animal sălbatic le provoacă pagube, în care fermele de acvacultură sunt finanțate să obțină producție, în care există trasabilitatea peștelui, în care transparența este cuvânt de bază în actul decizional, în care nu mai dăm vina pe necuvântătoare când de fapt omul e de vină, în care să avem un plan pe termen lung și îl respectăm, în care nu mai importăm pești de apă dulce, în care pescuitul unei specii invazive nu înseamnă distrugere, în care să existe bun simț, în care realizăm că am luat acest domeniu cu împrumut de la copii noștri!

Faptul că nu există o reacție din partea autorităților este halucinant, în loc să se limpezească situația din păcstr se tulbură tot mai rău iar peștele o să se vadă tot mai puțin, biodiversitatea acvatică o să fie tot mai răsleață, pescarii tot mai puțini iar într-un final o cruce și replica celebră -ATÂT S-A PUTUT!-

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

^*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, În Ape Tulburi, https://sturgeons.eu/ape-tulburi/

^{Sursa datelor: ANPA, ARBDD, Anuarul Statistic, PP Daia, Gr. Antipa, Sinteză Raport Audit, EUMOFA, Ordine TAC}

The post În ape tulburi appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Mâine, 20 Aprilie se încheie 5 ani de când s-a instaurat prohibiția speciilor de sturion din Dunăre și Marea Neagră prin Ordinul 545/2016 și aproximativ 15 de la primul Ordin care interzicea pescuitul sturionilor (Ordinul nr. 262/2006). În acest sens MADR și MMAP au emis un nou Ordin cu intrare în vigoare în data de 16 Aprilie 2021, privind măsurile de refacere şi conservare a populațiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale.

Ca noutate, față de celelalte Ordine, se interzice pescuitul în scop comercial recreativ/sportiv sau familial al speciilor de sturioni din habitatele piscicole naturale din România, pentru o perioadă nedeterminată cât și folosirea oricăror unelte sau echipamente de pescuit sturioni, inclusiv ohane şi carmace, în zonele de pescuit din habitatele piscicole naturale din România.

În ultimele luni, au apărut multe discuții, interpretări și întrebări în spațiul public, legate refacerea populațiilor sălbatice de sturioni și reluarea pescuitul comercial pentru capturarea și comercializarea acestor specii. În acest sens, pe baza experienței pe care am acumulat-o în ultimii 9 ani, în care m-am ocupat exclusiv de monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, am făcut o scurtă analiză a acestor aspecte.

Populațiile de sturioni, care se reproduc în Dunăre (Fig. 1), au scăzut dramatic în ultimele secole. Primul semnal de alarmă a fost tras de Antipa, care a expus această problemă a sturionilor încă de la sfârșitul secolului XX (Antipa, 1898). Pe parcursul ultimului secol au fost o serie de oameni, dedicați acestui domeniu, care au întărit convingerile că populațiile de sturioni sunt într-o continuă scădere (Pitiș, 1949; Daia, 1926; Cărăușu, 1952; Bușniță, 1953; Bănărescu, 1964; Manea, 1980; Ciolac, 2004; Bacalbasa, 1997) iar în al 12-lea ceas, în anul 2006 pescuitul la sturioni a fost închis.

Bineînțeles că ajungerea în această situație gravă pentru sturioni a fost un proces de lungă durată, cauzat de un cumul de factori care au dezechilibrat raportul dintre mortalitate și productivitatea naturală. Este evident că în timp ce mortalitatea totală (mortalitatea naturală +mortalitatea prin pescuit) a crescut, productivitatea naturală a scăzut iar acest fapt a determinat un dezechilibru major și implicit scăderea dramatică a populațiilor de sturioni.

În anul 2006, când a fost inițiată prohibiția, stocurile de sturioni atinsese un minim istoric iar presiunea antropică generată de suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere, blocarea căilor de migrație, poluare, braconaj etc., s-a reflectat în cantitățile pescuite comercial. Dacă analizăm capturile de sturioni din ultimele secole, se poate observa o scădere constantă a cantității de sturioni provenite din pescuitul comercial atât în România cât și în regiune ( (Daia, 1926; P.A.R.I.D., 1948; Manea, 1980; MPADR, 2006; CITES, 2017; FAO, 2018) așa cum se poate observa și în Figura 2 respectiv  Figura 3.

Figura 1 Capturile comerciale de sturioni realizate în România

În aproximativ 80 de ani, cantitățile de sturioni provenite din capturile comerciale au scăzut cu aproximativ  85%. Dacă în anii 1920-1924 cantitatea medie era de 439 de tone/an (Daia, 1926) în ultimi ani, în care pescuitul comercial a fost permis (1998-2005), cantitatea medie/an a fost de doar 66 tone (CITES, 2017).

Acest declin dramatic este și mai evident când analizăm numărul de exemplare capturate comercial pe parcursul ultimului secol. Analizând statistic datele din literatura de specialitate, numărul de exemplare de morun, capturate comercial în Marea Neagră a scăzut cu 97 %, de la 4254 exemplare (230000 kg) în perioada 1903-19004 la numai 111 exemplare (11060 kg ) în 2003-2004. În cazul nisetrului, exemplarele capturate comercial în Marea Neagră, au scăzut cu 99.7%, de la 10570 de exemplare, în anul 1903-1904 la numai 28 de exemplare (555 kg ) în anul 2003-2004. Această analiză este indulgentă deoarece datele din 2003-2004 sunt centralizate pentru toate capturile raportate în Marea Neagră, apele teritoriale românești, iar pentru celelalte două perioade sunt raportate producțiile provenite din pescuitul comercial din Marea Neagră zona Sf. Gheorghe-Portița, în aceste condiții scăderea este și mai abruptă (Antipa, 1909; Manea, 1980; MPADR, 2006; Ionescu, 2019)

Această scădere dramatică a determinat implementarea de măsuri urgente de protecție și conservare a speciilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră iar România și-a asumat acest rol în anul 2006 prin instaurarea prohibiției. Cu toate acestea, pe lângă această măsură trebuiau implementate și o serie de alte acțiuni complementare care să ajute la refacerea populațiilor de sturioni sălbatici, cum ar fi: populări, combaterea braconajului, combaterea capturilor accidentale, ajutarea comunităților de pescari tradiționali de sturioni,  monitorizarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră, refacerea habitatelor de reproducere, cercetarea fundamentală, cooperarea regională etc.. Din păcate nu toate acestea s-au întâmplat iar în toți acești ani  de prohibiție nu a existat un plan concret și centralizat care să reunească toate aceste măsuri sub o coordonare unitară.

O analiză succintă a măsurilor aplicate în perioada de prohibiție:

• Programul de populare cu pui de sturioni s-a desfășurat în perioada 2006-2009, a fost o acțiune bună dar incompletă deoarece statul a alocat sume mari pentru populări cu pui de sturioni dar nu s-a întreprins nici un studiu de evaluare, care să lămurească eficiența acestui program. Probabil că au considerat că populările cu sturioni sunt suficiente pentru refacerea populațiilor sălbatice. Total fals deoarece populările suport cu pui de sturioni nu se aseamănă cu popularea unei ferme de acvacultură (introduc o anumită cantitate de material biologic iar în x ani trebuie să produc o anumită cantitate de exemplare adulte), mediul natural este un ecosistem complex;
• Singurul proiect care a prevăzut monitorizarea și evaluarea sturionilor populați, a demarat în  2013 și a fost implementat de către UDJG. A fost proiect pilot de populare experimentală cu pui de sturioni și monitorizarea acestora în Marea Neagră, rezultatele au fost foarte bune dar nu suficiente. Era nevoie de o continuitate și de fonduri pentru continuarea monitorizării în Marea Neagră și în Dunăre în vederea analizării tuturor ciclurilor de dezvoltare, implicit migrația și reproducerea exemplarelor populate;
• Refacerea habitatelor de reproducere decurge destul de greu iar în afară de studii premergătoare nu există  demersuri concrete pentru refacerea coridoarelor de migrație;
• Comunitățile de pescari tradiționali de sturioni au fost ignorați, compensațiile care s-au promis în anul 2005 nu s-au acordat. De asemenea nu au fost implicați concret în programele de conservare ale acestor specii. Acest fapt a produs o ruptură între conceptul de conservare și sentimentul de defavorizare, astfel generând o intensificare a capturilor accidentale.
• Monitorizarea și cercetarea sturionilor în Dunăre și Marea Neagră a fost făcută izolat de câteva instituții și organizații fără o coordonare națională/regională. Studiile care au fost generate nu pot fi compilate pentru a obține concluzii pertinente și unitare despre populațiile de sturioni;
• Braconajul nu a fost stopat și a creat o presiune asupra sturionilor sălbatici dar care nu poate fi cuantificată datorită lipsei datelor
• Capturile accidentale reprezintă cea mai mare presiune care se exercită asupra populațiilor de sturioni din Dunăre și Marea Neagră deoarece sunt greu de identificat (pescari cu documente, cu unelte și metode legale)   iar capturile ajung în majoritatea cazurilor pe piața neagră. Era necesară o mai bună informare a pescarilor din partea autorităților și înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu eliberează exemplarele de sturioni capturate accidental. Mirajul banilor proveniți din ”ghinionul” sturionilor, icrele negre, a câștigat în detrimentul speciilor capturate comercial accidental dar și prin pescuit științific.
• hotărârea nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010 privind stabilirea sistemului de înregistrare a loturilor de sturioni din crescătorii și a caviarului obținut din activități de acvacultură și de marcare prin etichetare a caviarului nu s-a aplicat niciodată. În acest fel nu s-a putut urmării trasabilitatea sturionilor proveniți din import sau acvacultura din România, creând posibilitatea comercializării exemplarelor sălbatice acoperite de acvacultură asta și în detrimentul adevăraților producători de sturioni și caviar
• acvacultura de sturioni nu a fost susținută și nu s-a dezvoltat corespunzător pentru a scădea presiunea asupra exemplarelor sălbatice, ca alternativă pentru piața neagră. În 2016 România producea 33 tone de sturioni iar în 2020 s-au produs 94 tone, mult prea puțin ca să acopere cererea.
• Sturionii sunt resursă acvatică comună iar o conservare corespunzătoare necesită o cooperare regională. În afară de cazuri izolate, (ex. Conferința de la Galați) autoritățile nu au avut o abordare coerentă în acest sens

Din observațiile mele din ultimii 9 ani, se vede o îmbunătățire față de anul 2005 la Păstrugă dar în același timp, din anul 2014 nu am capturat pui sau adulți sălbatici de nisetru. Este necesară o abortare științifică și administrativă intraspecifică deoarece comportamentul speciilor sălbatice de sturioni, din Dunăre și Marea Neagră, este diferit și nu se poate generaliza anumit trend pentru toate speciile. Cu toate acestea când spunem că o specie este pe un trend ascendent (ex. păstruga) și se pune în discuție dacă populația s-a refăcut, contează foarte mult la ce an ne raportăm, pentru că 2005 (ultimul an în care a fost deschis pescuitul comercial la sturioni) nu poate fi considerat un an de referință pentru o comparație a populațiilor de sturioni.

În contextul biologic al acestor specii și anume perioada lungă de atingere a maturității sexuale, a ciclului de reproducere periodicitate între aproximativ 3-6 ani cât și sute de ani de suprapescuit, 15 ani este o perioadă scurtă pentru a putea vorbi de o refacere a populațiilor, implicit a unui raport pozitiv între productivitate naturală și mortalitate.

De exemplu  prima populare moruni din România  a fost în anul 2006, când s-au populat 12500 de pui de câteva luni care, posibil ca în mare parte, să nu fi atins maturitatea sexuală, de aceea o abordare unei protecții pe termen lung este imperios necesară. Efectele populărilor cu sturioni, pe care le-a realizat România în ultimii 15 ani, (aproximativ 650 mii de pui de sturioni Fig. 5), deocamdată nu se pot vedea și asta pentru că acest timp reprezintă ”o secundă” pentru populațiile acestor specii. Toate aceste eforturi trebuiau să fie constante, unitare și cu o viziune pe termen lung și care să impună și o monitorizare adecvată. Cred că pe viitor o parte din acestea pot fi rezolvate prin înființarea unei facilități Ex-Situ, pe care am descris-o AICI

Îmi e cât se poate de clar faptul că o viitoare deschidere a pescuitului comercial al sturionilor, fie și pentru numai o specie (lucru solicitat de comunitățile de pescari), ar crea o situație complexă pentru supraviețuirea acestor specii, deoarece, în contextul actual al pescăriei Românești, consider că este imposibilă o administrare coerentă a situațiilor provocate de încetarea prohibiției iar presiunile la care vor fi supuse aceste specii vor anula toate eforturile depuse în ultimii ani. Deschiderea pescuitului comercial al sturionilor este tentant pentru mai multe categorii sociale, fie și cu cote minimale, dar în contextul actual s-ar complica și mai mult încercarea autorităților de a stopa braconajul și comerțul ilegal cu sturioni și produse provenite de la aceștia.

Aceasta este o părere foarte succintă dar toate aceste aspecte sunt amplu evaluate și prezentate în Planul de Acțiune Pan European pentru Sturioni (PANEUAP) aprobat, inclusiv de România, prin Conivența de la Berna în anul 2018. De asemenea toate aceste aspecte au fost discutate și analizate în cadrul Conferinței de la Galați “Conservation of Danube Sturgeons – a challenge or a burden”, din 28-30 octombrie 2019 – organizat în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate) cu DSTF (Task Force Dunărea Sturgeon) ), Ministerul Apelor și Pădurilor din România, Ministerul Mediului din România, ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), WSCS (World Sturgeon Conservation Society) și WWF (World Wide Fund for Nature), sub patronajul Președinției Române a SUERD (Strategia UE pentru regiunea Dunării) și Academiei Române.

Conferința s-a concentrat, de asemenea, pe elaborarea de mesaje cheie pentru factorii de decizie din toate instituțiile relevante și alte organizații/instituții interesate, ca bază pentru modelarea acțiunilor viitoare și a căilor de urmat, necesare pentru salvarea sturionilor de la dispariție.

„Declarația de la Galați” pentru conservarea sturionilor din Dunăre și Marea Neagră, a fost adoptată în unanimitate de toți participanții la conferință, mesajul acesteia fiind destinat să servească drept bază pentru activitățile de conservare a sturionilor, necesare în regim de urgență în toate țările și sectoarele pe toate nivelurile relevante. ACCENTUEAZĂ necesitatea prohibiției și conservarea sturionilor pe termen lung datorită atingerii maturității sexuale la vârste înaintate și implicit al ciclului de viață lung;

Consider că prelungirea prohibitei la sturioni, a fost imperios necesară pentru supraviețuirea acestor specii dar NU SUFICIENTĂ, de aceea adoptarea de măsuri complementare este vătală pentru sturioni, cum ar fi:

• înființarea Facilității Ex-SITU pentru conservarea și monitorizarea sturionilor, așa cum am descris-o și promovat-o în anii trecuți. O astfel de facilitate ar transforma România într-un HUB regional și European în privința conservării, monitorizării și cercetării sturionilor (Ionescu, 2020)
• înființarea unei comisii la nivelul ministerului (mediu/agricultură) care să aibă ca misiune strategia României  pe termen mediu și lung cu privire la sturioni. Comisia trebuie să aibă o componență cei mai buni specialiști pe sturioni din România cu studii de profil care să poată să facă un plan concret  pentru refacerea populațiilor de sturioni, să monitorizeze studiile din acest domeniu, să propună măsuri concrete către ministerele de resort, să întocmească ghiduri obligatorii de monitorizare, cercetare, marcare, date biometrice în scopul unei mai bune cooperări, să stabilească legături cu instituțiile din țările riverane și să atragă finanțări Eu.
• acordarea de compensații pescarilor tradiționali de sturioni sau propuneri clare cu privire la implicarea acestora în conservarea acestor specii (ex. granturi de conservare)
• refacerea coridoarelor de migrațiune a sturionilor prin construirea trecătorilor de pești de la PF1 și PF2
• identificarea și protecția habitatelor de reproducere
• analiza efectului poluanților asupra populațiilor de sturioni (e. poluarea fonică)
• aplicarea hotărârii nr. 1.191 din 24 noiembrie 2010
• înăsprirea sancțiunilor pentru reținerea și comercializarea sturionilor, fie că vorbim de exemplare provenite din braconaj, capturi accidentale sau pescuit științific
• alocarea de sume pentru monitorizarea și cercetarea sturionilor și creare unei baze de date comune cu privire la aceste specii
• centralizarea populărilor cu sturioni și impunerea de reguli clare cu privire la aceste acțiuni (ex. părinți sălbatici cu diversificate genetică mare) și interzicerea folosirii exemplarelor sălbatice, aflate în timpul migrației, pentru reproducerea artificială.

Faptul că în Sec. XVII, Evliya Celebi, în timpul călătoriei din Dobrogea, amintea faptul că  ”în fiecare zi cad în plasă 70 de moruni mari, fiecare are o lungime de opt-nouă arșini” (Decei, 1976) iar după 400 de ani într-un an întreg, în toată România se mai capturau 100 de exemplare de morun ar trebui să ne dea de gândit, să realizăm că această resursă, fără o administrare sustenabilă, nu este infinită.

Trebuie să lăsăm deoparte interesele mici, pe termen scurt și să ne gândim mai mult la viitorul acestor specii în contextul urmașilor noștri. E mult mai ușor să păstrezi decât să reintroduci, de aceea dacă vrem ca aceste specii să fie o mândrie pentru România trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Este un pas înainte pentru salvarea sturionilor, un pas mic dar în direcția bună, de aceea felicit autoritățile MADR,MMAP, ANPA. și organizațiile care au pus umărul WWF, DSTF și WSCS

*Toate drepturile rezervate

Citare: Ionescu, T. I., 2021. Prohibița sturionilor, între necesitate și insuficiență. [Online]
Available at: https://sturgeons.eu/prohibitia-sturionilor/

The post Prohibița sturionilor, între necesitate și insuficiență appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

Liniștea bălții, susurul apei și trilul păsărelelor (numai alea bune care nu mănâncă pește ) din Delta Dunării,  a fost deranjat de un vânt puternic care nu era nici Mareana, Poriaz și nici măcar Wostoc sau Abaza, era vuietul produs  de noul Ordin de Prohibiție pentru 2021 (ORDIN nr. 58 din 12 martie 2021 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiție a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021). Ordinul anual emis de către MADR și MMAP, în urma anumitor recomandări științifice, observații și consultări, impune restricții cu privire utilizarea resursei acvatice, astfel încât să se asigure regenerabilitatea stocurilor de pești. De obicei, nu se schimbă foarte mult reglementările de la an la an, doar se mai adaptează, în funcție de considerente științifice dar și de dezlegările la pește (în 2020 și în 2021 prohibiția la scrumbie se termină în ajunul Floriilor pe anumit sector). Dar se pare că lucrurile nu au stat chiar așa pentru că art. 6 alin.8 a adus un vânt rece în baltă, prin interzicerea reținerii în Delta Dunării a speciilor crap, șalău, somn și știucă. Adică pescarii recreativi/sportivi au dreptul să pescuiască, conform perioadelor legale, dar cele patru specii trebuie eliberate, conceptul modern catch&release.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rude de gradul 1) la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare până la comentarii și declarații obiective (puține). După o săptămână rezultatul e clar, cele două oști sunt gata de luptă, armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii și armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care vrea să facă pe arbitrul dar își ia bobârnace de la ambele tabere, în funcție de frustrări și se alege cu frigiderele pline de ….Între cele două armate stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

Revenind la realitate, chestiunea e destul de serioasă pentru că am observat că războiul scoate în evidență numai extremele, astfel încât percepția generală devine extrem de distorsionată. Plecând de la definițiile celor două activități, pescuit recreativ/sportiv respectiv comercial, se pot observa diferențe punctuale de fond (OUG 23/2008):

• Prin pescuit recreativ/sportiv se înțelege pescuitul efectuat cu undița sau cu lanseta, în scop de agrement/performanță
• pescar comercial – persoană autorizată să desfășoare activități de exploatare comercială a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale

Numărul de permise pentru pescuitul recreativ/sportiv eliberate direct către pescari de către ANPA, în 2019 a fost de  163.259 în perimetrul ANPA iar în RBDD a fost de 185.032. În același an, în perimetrul ARBDD au fost autorizați 1078 pescari comerciali iar pentru Dunăre km 140-1075, Prut, Siret și Olt în 2016 au fost autorizați 2768 pescari comerciali, conform RAPORTULUI DE AUDIT Performanța administrării și exploatării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale și a acvaculturii, în perioada 2016-2019 (o analiză tranșantă care ar trebui să ne dea de gândit)

Pescuitul comercial reprezintă o meserie care, în multe cazuri, e specifică zonelor în care această activitate reprezintă singura modalitate de a procura hrana sau banii necesari traiului. Aceste comunități pescărești au tradiție de sute de ani în meșteșugul pescuitului și nu pentru că așa au ales ei ci pentru că așa s-au născut. Nu am văzut pescar comercial bogat, de obicei am întâlnit numai pescari cu fața brăzdată de vânt și cu mâinile crăpate de frig și apă,  care prestează o muncă fizică care necesită inteligență și forță. Da, aceștia sunt pescarii comerciali atât de huliți, băgați în aceeași oală cu braconierii, ceea ce pentru ei reprezintă jignirea supremă. Credeți că ei nu ar vrea să nu existe braconaj, să nu existe electricieni, lucrurile să fie corecte și să lupte cu aceleași ”arme”? Ba da și un lucru pot să vi-l spun clar, am întâlnit pescari comerciali extraordinari, verticali și harnici și o spun cu mâna pe inimă NU TOȚI PESCARII SUNT BRACONIERI.

Pe partea cealaltă, statutul de pescar amator (recreativ/sportiv) e o activitate nobilă, numai cât ne uităm la Operațiunea Monstru și intră virusul în vene de nu mai îți iese în veci. Am prieteni  și cunoștințe cu divers statut social, cu funcții și fără, bogați sau săraci dar care când iau bățul în mână devin egali, concentrați pe vârful lansetei și cu gândul la monstru. Oameni verticali și drepți care nu ar lăsa un muc de țigară în iarbă nici să îi tai, care nu ar lua un chitic subdimensionat acasă și s-ar mulțumi cu un caras pe plită sau o saramură de biban. Pot afirma cu mâna pe inimă că nu toți pescarii amatori sunt ”sacoșari”, nesimțiți sau braconieri cu bățul în mână.

Sunt exemple multiple pe internet, filmulețe, descinderi, poze cu braconierii din ambele tabere, care îți bat joc de natură, de pește care nu au nici o regulă iar pentru asta legiunea lu Autoritatea Tutelară ar trebui să intervină și să  îi elimine din ecosistem. Nu sunt legi, faceți legi, nu sunt oameni angajați/detașați, nu există interes… înlocuiți, nu există verticalitate… curățați, nu există viziune… căutați, nu există dorință plecați și așa se va face lumină.

Subiectul acestor polemici este peștele și implicit resursa piscicolă care, mai ales pentru Delta Dunării, reprezintă un nucleu, fie că vorbim de biodiversitate sau de considerente socio-economice. Resursele pescărești nu sunt infinite și indestructibile, acestea sunt caracterizate prin proprietate comună, invizibilitate și regenerabilitate iar utilizarea  acestora într-o manieră responsabilă și durabilă, necesită o bună administrare care nu este posibilă fără informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești și a ecosistemului.

Din păcate aceste principii de bază pentru administrarea pescăriei, la noi nu există sau există într-o formă extrem de arhaică. De exemplu, așa cum se poate vedea și în dinamica capturilor comerciale la știucă, care au scăzut într-un secol de 18 ori dar care are la bază, pentru perioada 2003-2020, cantitățile raportate și declarate oficial dar oare numai atâta s-a capturat? În contextul în care în 2020 această cantitate a reprezentat 46,9%, din Captura Total Admisă (TAC) pentru știucă în perimetrul ARBDD rezultă că stocul acestei specii este foarte afectat, că nu s-a raportat corespunzător capturile sau ambele.

E clar că nu se raportează, pentru că în ARBDD și de fapt în toată România nu se cunoaște structura calitativă și cantitativă a resursei acvatice extrasă din bazinele naturale prin pescuit sportiv/recreativ, prin braconaj iar  prin pescuit comercial doar o parte, cât…nimeni nu știe.

Este cât se poate de limpede faptul că stocurile de pești au scăzut, producându-se un dezechilibru între mortalitate și productivitatea naturală. Faptul că mortalitatea prin pescuit a crescut iar productivitatea, prin alterarea habitatelor, a scăzut, ne amintește faptul că resursele pescărești nu sunt infinite

Aici trebuie să intervină legiuitorul și administratorul care, dacă vrea să facă o pescărie performantă, trebuie să reglementeze toate aceste neajunsuri și să restabilească echilibrul dar pentru asta trebuie să mărească acuratețea nivelul raportărilor capturilor spre 100%, prin:

• obligativitatea declarării capturilor recreativ/sportive și implicit implementarea de unelte informatice care să faciliteze raportarea și informarea;
•  întărirea și modernizarea capacității de monitorizare a braconajului și a capturilor accidentale,
• întărirea și responsabilizarea  asociațiilor de pescari comerciali  prin crearea cadrului legislativ și economic ca să poată să dea plus valoare peștelui (procesare primară) și să îl poată vinde direct ”la prima mână”;
• implementarea trasabilității peștelui și a produselor din pește prin informatizarea distribuției;
• mărirea sancțiunilor și implicit introducerea posibilității anulării dreptului de pescuit, pentru cei care greșesc;

Toate acestea vor ajuta administratorul să obțină informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești, atât de necesare pentru a asigura un echilibru între considerațiile socio-economice și durabilitatea resursei pescărești. Pescăria este un sistem ecologic complex,  alcătuit din resursele pescărești, arealul de distribuție și pescari, iar ca să poți avea un echilibru durabil între toate acestea, este nevoie de  viziune, pasiune și dorință.

În general, trebuie analizat dacă sistemul acesta de administrare este de viitor și va asigura o sustenabilitate resurselor pescărești și a habitatelor, cât și bunăstare a comunităților care depind de această resursă. Analizând rezultatele ultimilor 30 de ani cred că este necesară o reformă radicală pentru că, după părerea mea, pescăria pare că se îndreptă spre colaps, atât pentru pescari cât și pentru resursă iar războaiele o să fie tot mai multe și mai mari, până ce va ceda cineva și mă tem că primul va fi cel mai slab, adică peștele (….va urma).

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Opera der artă ”The catch (Captura)” din colecția ”Centuries of Danube Sturgeon”   © (Crihană & Ionescu, 2019)

*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, Războiul lu Pește, www.sturgeons.eu/razboiul-lu-peste/

The post Războiul lu′ Pește appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

S-au pus pe treabă în Parlament, pe treaba mare, pentru că dacă în anul ”două zeci două zeci” , forul legislativ al  României, nu dă doi bani pe natură, habitate, specii, este o problemă. Importante sunt interesele de grup și financiare și de aici e doar un pas până să propui un proiect de lege, care va distruge definitiv râurile și habitatele, va afecta speciile și într-un final pe noi, oamenii. Dar ce contează toate acestea, dacă câțiva ”băieți deștepți” fac ”câțiva” bănuți de buzunar, peste cadavrele tuturor acestor specii.

În 2018, o deputată PSD, Elvira Șarapatin , cu susținerea mai multor colegi (PSD, UDMR ALDE, ProRomânia), propune un proiect de lege pentru completarea articolului 5 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și așa se naște Legea Șarapatin.

Probabil că pentru peste 99% din populație, această propunere sună abstract și nici prin cele mai negre colțuri ale minții nu te poți gândi care e scopul și îți imaginezi că e doar o banalitate prin care să își justifice leafa de super-oameni aflați în slujba dreptății și a populației (!sâc).  Motivele care au determinat-o pe această doamnă, să propună această modificare au fost ”ca lucrările care se declară de interes național sau de interes local să se încadreze la lucrări de interes public major, întrucât acestea sunt indispensabile în cadrul politicilor fundamentale ale țării în domeniul asigurării infrastructurii locale și naționale”. Sună pompos, pentru mine, o chestie generală care mă duce cu gândul la toate interesele generale dar numai la hidrocentrale nu.

Urmărind procesul legislativ, pe site-ul Camerei Deputaților, am fost curios să văd punctul de vedere al  guvernului din 2019, de aceeași culoare cu doamna Deputat…da…..da.. Guvernul Dăncilă și surpriză ”Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative în forma prezentată”. Interesante (mai sunt oameni care mai și gândesc, uitați prin diferite ministere) sunt motivele acestui punct de vedere negativ : ”sintagma interes public major este neclară”; ”sintagma ar fi trebuit urmată de prezentarea unei definiții”; ”Expunerea de motive este extrem de sumară, creează vicii de neconstituționalitate, menționăm că inițiativa legislativă nu asigură compatibilizarea legislației naționale cu prevederile Directivei 92/43/CCE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică”.

Dar credeți că a contat pentru inițiatori faptul că ”guvernul lor” a desființat din temelii toată această mascaradă și a demonstrat că  afară e vopsit gardul și înăuntru leopardul?…..categoric, nu. În 2019 Senatul României, prelungește tacit termenul de aprobare iar în 6.05.2019 se aprobă acest amendament de către Senat și se îndreaptă vertiginos spre Deputați (îmi și imaginez cum își frecau unii mâinile de bucurie prin colțurile obscure ale Parlamentului).

Multe avize , rapoarte etc. crează un hățiș procedural și, citind, chiar am început să îi compătimesc cât de mult muncesc oamenii ăștia pentru noi, pentru România, cât se sacrifică pentru binele ”populimii”. Nu am avut răbdare să le citesc pe toate dar ajungem și la sfârșitul anului 2019, când pleacă guvernul ”două zeci două zeci” și se instalează Orban, dar degeaba Parlamentul rămâne populat cu aceleași ”genii mioritice”.

Interesant este al doilea punct de vedere al Guvernului, de data aceasta Orban, în documentul nr.83/DPSG/29.01.2020,  folosește o expresie interesantă ”nu susține Legea în forma prezentată”, adică nu are nimic de obiectat cu fondul propunerii otăvite?

După un ping-pong de 2 ani, CD-SN-CD-PA-SN-CD-PA-CCR (cine are curiozități se poate informa de aici, practic Art. 5 din LEGEA nr.33 din 27 mai 1994 ”Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local.”  se completează cu alineatul 2 ” Lucrările care se declară de interes național și traversează localități, drumuri județene, orășenești și comunale și asigură legăturile cu municipii, orașe și comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective de interes local pentru dezvoltarea infrastructurii locale, lucrările privind producția și distribuția de energie electrică și termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major.” Această formă a fost retrimisă de Președinte către Senat, apoi către Cameră iar în forma finală nu s-a schimbat cu nimic, a fost adoptată iar președintele a transmis-o către CCR.

CD-Camera Deputaților, SN-Senat, PA-Președenței, CCR-Curtea Constituțională a României

Bag de seamă că indiferent de propunere, avize negative, păreri ale societății civile, ale Președinției etc., contează cine o are mai mare în Parlament, pardon care sunt mai mulți și ce interese sunt în spatele scenei. În data de 24 iunie 2020, președintele Camerei, celebrul Iordache, care este și Președinte  al AGVPS, a concluzionat ”Rezultatul votului: 178 de voturi pentru, 111 voturi împotrivă, 4 abţineri. A fost adoptat”

Ca să fie comedia completă zilele trecute, CCR a judecat și a zis că e OK ”Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea art.5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, obiecție formulată de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal și Uniunii Salvați România; În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea art.5 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Președintelui României.”

Am impresia că noi, oile, rămânem în aceeași mocirlă din bătătură iar ciobanii și lupii se schimbă din 4 în 4 ani, care o au mai mare (a se citi care sunt mai mulți) sunt lupii iar care o au mai mică sunt ciobani iar ”oile” sunt mâncate și de lupi și de ciobani.

Am încercat să expun, cât m-am priceput eu, hățișul legislativ dar să privim cu atenție ce înseamnă promulgarea acestei Legi defecte. Efectele pe termen lung vor fi dezastroase pentru habitatele acvatice și terestre, prin dezvoltarea acestor amenajări hidroenergetice.

Conceptul de energie verde, al acestor construcții hidrotehnice, puternic promovat în secolul XX, a fost spulberat de studiile recente. Impactul pe termen scurt, mediu și lung asupra ecosistemelor este devastator și mai grav, ireversibil. Probabil că la mijlocul secolului XX, era o modă construcția de hidrocentrale dar asta, în contextul în care era cea mai nouă și nepoluantă metodă de producere de energie.

Dar în 2020, când tehnologii noi de producere a energiei au fost dezvoltate la scară largă (solară, eoliană, a valurilor etc.), când s-a demonstrat clar problemelor cauzate de hidrocentrale, România se întoarce un secol în urmă și se afundă în prostie, aducând construcția hidrocentralelor la nivel de interes public major…..PENTRU CINE DOMNILOR? cu siguranță nu pentru ”OI”, NU pentru PEȘTI, NU pentru Păsări, NU pentru HABITATE nu pentru RÂURI.  

Să luăm un caz concret, Defileul Jiului, tranșat de justiție în favoarea naturii dar care, bineînțeles cu ajutorul acestei Legi, devine de interes major și realizabil ”Decizia definitivă a Curții de Apel București a fost destul de clară. Proiectul de secare a Jiului nu poate continua decât cu condiția excluderii impactului asupra sitului Natura 2000 Defileul Jiului, fapt imposibil, din moment ce toate studiile existente relevă impactul devastator. Oricâte studii false și-ar plăti Hidroelectrica, oricât ar suporta hârtia, se poate forța până la a susține că impactul reprezintă un subiect controversat. Dar este imposibilă excluderea impactului.”

DOMNILOR uitați-vă la țările dezvoltate, plecați capetele, care vă bubuie de inteligență și aruncați o privire la ”amărâții” ăia de specialiști din Vest. De ce credeți că au început să dărâme barajele…?

Dacă aveți răbdarea să citiți pe site-ul https://damremoval.eu, veți putea găsii studii și exemple concrete despre impactul barajelor asupra naturii, asupra apei, asupra vieții ”The overall ambition of Dam Removal Europe is to restore rivers in Europe that have high natural or cultural importance. Currently, there are many of these rivers in Europe that are fragmented by obsolete dams and weirs. By removing these barriers, we can once again have healthy free-flowing rivers full of fishes for all to benefit”

Pe același site sunt 37 de exemple din Europa, țări care au demarat campanii concrete de renaturare și s-au apucat de treabă.

Ce proști nu?, să le dărâme când noi le construim…nu? Nu, nu sunt proști, și-au dat seama de greșeală iar acuma încearcă să o refacă iar noi, din prostie și interes, reinventăm barajul și pentru câțiva poli, de argint, îngropăm natura.

Barajele, pe lângă faptul că influențează curgerea naturală a unui râu, favorizează retenția sedimentelor în lacul de acumulare format, modifică hidromorfologia râului și accentuează eroziunea. Barajele întrerup continuitatea râurilor și a habitatelor, influențând direct deplasarea speciilor acvatice aval-amonte. Printre speciile de pești care au avut cel mai tare de suferit au fost sturionii anadromi, care, prin biologia lor, au fost direct afectați de aceste construcții hidrotehnice, prin simplul fapt că le-a întrerupt rutele de migrație.(T. Ionescu 2019)

Ar trebui să vă gândiți, că aproape toate barajele existente în țară, nu au prevăzute și construite trecători de pești, OBLIGATORII, conform legislației în vigoare. Au întrerupt conectivitatea longitudinală a râurilor, impactul a fost devastator pentru specii și habitate dar nimeni nu mișcă un deget pentru intrarea în legalitate. Exemplu Porțile de Fier 1 și 2, principalele obstacole care au blocat ruta de migrație a sturionilor. Construcția barajului PF I (Dunăre km 942) a început cu anul 1969 și s-a finalizat în 1972 iar după 5 ani după finalizarea acestuia, în 1977 a început construcția barajului PF II (Dunăre km 863) care s-a finalizat în anul 1984. După finalizarea acestor baraje, putem spune că sturionii anadromi au dispărut din Dunărea Mijlocie și Superioară iar efectul intervenției antropice asupra conectivității fluviului a avut impact imediat asupra populațiilor de sturioni. Prin construcția celor două baraje la km 942 respectiv 863 ruta de migrație s-a scurtat cu 63 % (T. Ionescu 2019).

Imediat se fac 50 de ani de la construcția primului baraj Porțile de Fier și în loc să reparați greșelile trecutului, care au adus venituri substanțiale unor companii, să susțineți și să finanțați aceste trecători de pești voi ce faceți…..? Vi s-a pus pata și pe ultimele râuri libere.

Rușine și păcat pentru că această cârdășie transpartinică a Legii Șarapatin, o să atragă sancțiuni din partea UE pe care o să  le plătească tot ”OILE”. Cine a pus umărul ca această Lege să prindă viață (178 deputați, 59 senatori, personajele obscure din umbră, lupii îmbrăcați în oi sau ciobani, etc.), să se usuce precum albiile râurilor pe care o să le lipsiți de apă. Arză-v-ar ștampila de vot, cum v-ați gândit voi să transformați ceva ilegal în legal …așa din condei…nu vă e rușine că stați cu Green Deal toată ziua pe buze, dar voi pe la spate turnați betoane peste specii, peste habitate, peste aer peste noi ……peste oi!

Dar nu uitați…….O dată o oaie a mâncat un lup!

*All rights reserved

The post Când politicienii vor să (re)inventeze barajele appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

The order Acipenseriformes has 27 species with very varied characteristics, developed by each species. The geographical distribution of sturgeon species is large, they live and reproduce in 85 major areas, rivers, lakes, seas and oceans, which are dispersed only in the temperate and cold region of the northern hemisphere(Bemis & Kynard, 1997).

The 27 species of sturgeons and paddlefish, which are still found on Earth today (*26 species from 2020), belong to families Acipenseridae and Polyodontidae.

The family Acipenseridae has 25 sturgeon species grouped into four genera: Huso (2 species), Acipenser (17 species), Pseudoscaphirhynchus (3 species) and Scaphirhynchus(3 species).

The family Polyodontidae has 2 paddlefish species grouped into two genera: Psephurus (one species) Polyodon (one species).

*Unfortunately, in early 2020, Chinese paddlefish (Psephurus gladius) was declared extinct by Chinese officials.

All the 27 species of sturgeons and paddlefish are represented in the artwork “Sturgeon Species”. This is made by the international artist Florian Doru Chrihană in collaboration with Tudor Ionescu, according to the CITES Identification Guide – Sturgeons and Paddlefish and is part of the collection“Centuries of Danube Sturgeon” .

To download, with high resolution, click here

Author: Ionescu, T. (2020). Sturgeon Species of the World; www.sturgeons.eu:https://sturgeons.eu/sturgeon-species-of-the-world/

tudor.ionescu@sturgeons.eu

The post Sturgeon Species of the World appeared first on Aquatic Biodiversity Center.