comercial Archives - Aquatic Biodiversity Center https://sturgeons.eu/tag/comercial/ ABC Wed, 27 Oct 2021 06:50:49 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.5 https://i0.wp.com/sturgeons.eu/wp-content/uploads/2020/02/cropped-Logo-centru-e1582482872775-1.png?fit=32%2C32&ssl=1 comercial Archives - Aquatic Biodiversity Center https://sturgeons.eu/tag/comercial/ 32 32 172954401 În ape tulburi https://sturgeons.eu/ape-tulburi/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=ape-tulburi Mon, 25 Oct 2021 15:42:38 +0000 https://sturgeons.eu/?p=1544 Nu știu alții cum pot, dar eu, când mă uit la ce a însemnat pescăria în România și în ce s-a transformat acum, mă apucă leșinul. Un domeniu strategic a ajuns oaia neagră, un loc în care luminița speranței licărește tot mai puțin, am înfrânt! Zilele trecute, când analizam ceva Read more…

The post În ape tulburi appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

]]>

Nu știu alții cum pot, dar eu, când mă uit la ce a însemnat pescăria în România și în ce s-a transformat acum, mă apucă leșinul. Un domeniu strategic a ajuns oaia neagră, un loc în care luminița speranței licărește tot mai puțin, am înfrânt!

Zilele trecute, când analizam ceva date istorice cu privire la capturile comerciale de sturioni (da știu că nu ar trebui să trăim în trecut dar un domeniu fără istorie este un domeniu fără viitor), o cifră mi-a produs o modificare de ritm, și anume 6.038.942,00 kg. Aceasta este cantitatea de CRAP, pescuită comercial în România în anul 1909. 6 mii de tone de Crap s-au pescuit comercial în apele României acum mai bine de un secol, comparativ cu anul 2020 când cantitatea totală pescuită comercial a fost 3 mii de tone. Bineînțeles ca să îmi stric toată dispoziția, m-am uitat pe toate datele, pe care le-am găsit, iar situația este tristă. Cu toate astea nimeni nu e deranjat, ziua trece, Dunărea curge iar peștele este acoperit de ape tot mai tulburi.

* pentru perioada 1909-1939, nu am găsit în literatura specifică cantitățile de crap pescuite comercial pentru toți anii de aceea apar ani lipsă dar aceștia nu au fost calculați pentru media anuală

Crapul, printre cele mai reprezentative specii de pești din România, este văzut tot mai rar în plasele pescarilor, capturile comerciale au scăzut cu 94,98%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Dacă în prima perioadă, 46% din capturile comerciale de crap au fost raportate în Regiunea Tulcea (RBDD), după 2003 procentul a crescut la 76 %.

Explicația este că 90% din lunca inundabilă a Dunării a fost îndiguită, zonă vitală pentru reproducerea crapului și dezvoltarea puietului, dar și faptul că în apele interioare (Dunăre km 140 -1075, Prut, Olt și Siret), raportarea capturilor comerciale este mai deficitară decât în RBDD. Acest aspect se demonstrează prin raportările din perioada 2012-2020, în RBDD au activat în medie pe an 1090 de pescari comerciali, care au raportat în medie 2754 tone pește/an iar în apele interioare au activat în medie pe an 1522 de pescari comerciali, care au raportat în medie 574 tone pește/an.

*capturile comerciale de rapană nu sunt incluse în capturile din perioada 2003-2020, această specie a apărut în raportările privind capturile comerciale începând cu 2011 și s-au raportat în medie/ an 4254 tone cu un vârf în 2017 de 9244 tone

Capturile totale, provenite din pescuitul comercial, au scăzut cu 76,27%, comparând media anuală din perioada 1909-1939 cu 2003-2020. Din capturile comerciale totale, 63% au fost raportate Regiunea Tulcea, acest procent crescând în perioada 2003-2020 la 74%.

La început de secol XX piscicultura nu era dezvoltată (cu excepția păstrăvăriilor), cu toate că existau îndemnuri în acest sens, primele amenajări piscicole au apărut în a doua jumătate a Secolului XX. Până la dezvoltarea acestora, capturile realizate în bălțile și lacurile din lunca inundabilă a principalelor râuri și Delta Dunării, reprezenta productivitatea naturală. Spre exemplu în anul 1939 s-au raportat următoarele capturi comerciale: Brateș-81 kg/ha, Greaca- 157 kg/ha, Gorgova-231 kg/ha, Ceamurlia- 304 kg/ha, Razelm-347 kg/ha, Carpina 543 kg/ha, Tașaul 139 kg/ha). În perioada comunistă s-a investit masiv în dezvoltarea de amenajări piscicole dar după revoluție au rămas ”între ape”, multe din aceste amenajări s-au transformat în paragină sau chiar în amenajări agricole, cu toate că inițial pe aceste terenuri erau lacuri, bălți, jepșe sau gârle.

Harta realizată în 1914, Galațiul era înconjurat de ape iar pe lângă principalele corpuri de apă (Dunăre, Siret, Prut), rețeaua hidrografică era compusă din nenumărate lacuri, bălți, jepșe, gârle în lunca Siretului, a Prutului sau malul drept al Dunării de la Brăila la Isaccea, în comparație anul 2021

După aderarea României la UE s-au acordat fonduri pentru creșterea producției din acvacultură, prin dezvoltarea de noi facilități piscicole sau retehnologizarea celor existente. Cu toate acestea, în anul 2020 producția din acvacultură cumulată cu capturile comerciale, nu au depășit capturile comerciale de acum un secol. În perioada 2016-2019 a fost raportată o producție, provenită din acvacultură, de 12,6 mii tone în medie pe an (producție dominată de ciprinide asiatice – 4544 tone/an, crap – 4482 tone/an și păstrăv-2191 tone/an), la care se adaugă capturile comerciale de 4.01 mii tone/an, adică cu o mie de tone pe an mai puțin decât capturile provenite din pescuitul comercial în perioada 1909-1939.

Producția din acvacultură este superioară productivității naturale, investițiile din fonduri Europene se ridică la sute de milioane de Euro, pescuitul comercial a devenit mult mai eficient, prin dezvoltarea de materiale noi pentru uneltele de pescuit, prin utilizarea de echipamente de detecție, prin creșterea mobilității pescarilor , prin eficientizarea (teoretic) controlului pescuitului și al raportărilor, dar cu toate astea, paradoxal, avem mai puțin pește produs în România decât acum o sută de ani.

Este cât se poate de clar că stocurile de pești de apă dulce au scăzut (suprapescuit, distrugerea habitatelor de reproducere și hrănire), unele specii aflându-se în situație dramatică. Acvacultura trebuia să compenseze acest gol și să ofere românilor alternativa, dar suntem în situația în care avem cea mai mare suprafață piscicolă din Europa (80 mii ha) dar în aceeași măsură suntem aproape cel mai mare importator de crap din UE (3 mii tone în 2018).

Dacă partea cantitativă a capturilor comerciale stă să moară, nici structura calitativă a capturilor comerciale nu este roz. În perioada 2003-2020 capturile comerciale au fost dominate de speciile alohtone în proporție de peste 60%, din care rapană 36% și caras 23%. Aceste procente sunt rezultatul mediei capturilor raportate în perioada 2003-2020 dar dacă luăm în considerare faptul că rapana a apărut, în capturile comerciale, începând cu anul 2011, iar un pescuit specific pentru această specie s-a dezvoltat ulterior, putem spune că avem un pescuit comercial în care această specie alohtonă invazivă este regina capturilor. În perioada 2011-2020, speciile alohtone reprezentau 74% din capturile comerciale, din care rapana este specia dominantă cu un procent 54%, ajungând la un vârf de 70%, în anul 2017 .

Structura calitativă a capturilor comerciale raportate în perioada 2003-2020

Se poate observa o alterare în structura calitativă a capturilor comerciale, în comparație cu perioada 1920-1924, nu numai prin faptul că speciile alohtone nu erau prezente în capturi (rapană, caras, ciprinide asiatice), dar crapul reprezenta 20% din cantitatea totală capturată comercial. Raportările erau dominate de ciprinide native (Crap, Caracudă, Lin, Plătică, Cosac, Morunaș, Mreană, Avat, Văduviță, Obleț, Sabiță, Babușcă, Roșioară, alte specii, icre Crap, lapți), Esocidae (Știucă și icre de Știucă), Percidae (Șalău Biban, Ghiborț, Fusar) și Siluidae (Somn).

Structura calitativă a capturilor comerciale raportate în perioada 1920-1924

Cu toate că datele proiectează o situație tragică, atât a pescăriei dar și a biodiversității acvatice, autoritățile plutesc în stratosferă și, aparent, nu prea le interesează de această situație. Pot da următorul exemplu de ignoranță, TAC-ul (Total Captura Admisă) este un instrument managerial prin care se reglează anual cantitatea de viețuitoare acvatice, din fiecare specie, care poate fi extrasă dintr-un habitat acvatic natural, fără să afecteze productivitatea naturală (MSY) și implicit populațiile de viețuitoare acvatice.

Cota de pescuit, alocată fiecărui pescar, este fracțiune din TAC și, în condiții normale, nici nu se pune problema ca aceasta să nu fie realizată, pentru că practic se pescuiește numai ”surplusul” de exemplare. NU și în România, din 2012 până în prezent, gradul multianual de îndeplinire al TAC-ului a fost de 41%, în ape interioare, iar în RBDD de 65%. Dacă ne uităm la principalele specii comerciale, situația e dezastroasă: crap- 38%, știucă-37%, scrumbie 30%, șalău în RBDD – 42%. Aproape în nici un an, după 2012, capturile comerciale raportate nu depășesc 50 % din cota alocată prin TAC, dar cu toate astea cota legiferată prin Ordine de Ministru anuale, rămâne constantă.

În 2004 este o situație legată de date și consider că nu sunt în conformitate cu realitatea, cantitatea este curios de mare, comparativ cu ceilalți ani

Fenomenul e de natura ridicolului, pentru că această situație se perpetuează de ani buni și cu toate acestea nimeni nu mișcă un deget. TAC-ul, cel puțin la nivel teoretic, este realizat în urma unor studii aprofundate, în care unul dintre elementele principale este analiza capturilor raportate în anii precedenți. Cu toate acestea se observă un TAC aproximativ constant, pentru perioada 2012-2020, iar cantitățile raportate de către pescari sunt derizorii. La prima vedere, fără să cunoști situația mioritică, se poate spune că nu mai e pește dar în realitate scăderile stocurilor de pești se cumulează cu raportarea deficitară a capturilor comerciale ți a celor recreative. Atuncea vine întrebarea, cum se administrează și legiferează resursele acvatice vii, în contextul în care nu există informații permanente cu privire la starea resurselor pescărești? Fără să cunoști ieșirile din pescărie (captură brută, accidentală) este imposibil să estimezi starea resursei.

Este cât se poate de clar că tot sistemul ficționează orbește, după interese subiective care nu au legătură cu situația stocurilor de pești. În momentul când nu ai o proiecție asupra stării pescăriei, nu poți interveni rapid pentru îmbunătățirea și protecția stocurilor pescărești, pentru că nu poți reglementa CORECT cantitățile de pește care pot fi pescuite, efortul de pescuit și unde și când se pescuiește. În acest context, totul este o scenetă ieftină în care urechea este principalul element managerial.

Dacă un management corect al pescăriei, nu se poate realiza fără toate aceste elemente, atunci cum s-au administrat resursele acvatice vii timp de 30 de ani? Cum poți lua decizii cu privire la TAC sau de ce le mai iei dacă nu ai idee cât se extrage din habitatele acvatice naturale? Probabil că singurul criteriu de calcul al TAC-ului este cantitatea minimă de pește cu care poate supraviețui un pescar comercial și care se înmulțește cu numărul de pescari comerciali autorizați, pentru că altfel nu pot explica această cotă anuală aproape constantă. Da știu toți se disculpă și țipă că s-au bazat pe studii, din păcate multe din acestea lipsesc sau au fost făcute din birou, pentru că hârtia suportă orice !

Cantitatea reală de pește extrasă, prin pescuitul comercial și recreativ, poate fi doar aproximată, cantitatea exactă nimeni nu o știe, pentru că probabil nu există ”interes” să se știe. E o situație care se perpetuează de 30 de ani și nimeni nu face nimic, nu e ciudat? Ne mai vorbind de pescuitul recreativ care, conform Curții de Conturi, în anul 2019 s-au eliberat 374 736 permise de pescuit (ape interioare, RBDD și MN) și s-au raportat 0 capturi. Curtea estimează că s-au capturat, în anul 2019, în scop recreativ, aproximativ 1,874 mii tone (s-a estimat că un pescar pescuiește o zi pe an și reține 5 kg de pește) care e doar o estimare iar dacă vorbim de structura calitativă a acestor capturi deja suntem la secțiunea SF.

TAC-ul pentru pescuit recreativ nu are legătură cu denumirea, este legiferat probabil doar ca să ajute Asociațiile de Pescari Recreativi-Sportivi, care au contracte cu ANPA de utilizare a resursei, să își vândă permisele, numărul lor fiind condiționat de cantitatea de pește pe care o primește prin TAC, curat murdar Coane Fănică (PS acest aspect se poate confirma și prin faptul că în RBDD, zonă în care nu există astfel de contracte, nu este alocat TAC pentru pescuit recreativ-sportiv) .

Ca să fiu mai explicit, în anul 2019, un pescar comercial din apele interioare, a raportat în medie pe lună 26 de kg pește iar în 2020, 27 kg, adică maxim un venit brut de 270 lei/lună. Nu e distractiv cum peste 1800 de pescari autorizați, în afară de RBDD (aici cantitatea de pește raportată de pescari este mult mai mare), trăiesc în medie cu 300 de lei/lună și pe nimeni nu deranjează?

Bineînțeles că ANPA a înțeles din toată această situație că trebuie să suplimenteze autorizațiile de pescuit comercial, pentru apele interioare, cu încă 237, în 2020 comparativ cu 2018, de la 1582 la 1819 de pescari autorizați.

Ca măsurile să fie complete în 2020, MADR a modificat Ordinul din 2018, care reglementează uneltele de pescuit, mărind dimensiunile setcilor (lungime, înălțime) și implicit efortul de pescuit cu 65 %, așa cum recunoaște într-o adresă oficială, unde jură pe roșu că o să reducă, prin Ordinul privind TAC-ul, numărul de setci, astfel încât efortul de pescuit să rămână constant, fapt care nu s-a mai întâmplat!

http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=62511&idl=1

Toată lumea vorbește, pe la colțurile ministerelor de resort și a instituțiilor din subordine (ANPA și ARBDD), că de fapt cantitățile de pește, capturate comercial, nu prea se declară iar cantitatea nu ar fi cea reală, existând o diferență substanțială între cantitatea pescuită și cea declarată. Sunt perfect de acord cu asta și sunt 3 aspecte la care merită să reflectăm:

  • pescarii nu predau la CPV (centru de primă vânzare) tot peștele capturat comercial datorită prețului derizoriu oferit de ”cherhanagii”, care este de multe ori sub prețul pieței și atunci preferă să îl vândă ilegal. Autoritățile prinse în pânza de păianjen a acestor rețele, nu a îndrăznit să spargă monopolul și să lase pescarii să poată comercializa peștele direct sau prin puncte gastronomice familiale, astfel încurajându-i să raporteze cantitățile pescuite.
  • CPV-urile fac evaziune și nu declară toată cantitatea de pește preluată de la pescarii comerciali și bineînțeles nu o raportează, fac asta pentru că pot. Autoritățile probabil au interes să nu impună trasabilitatea peștelui, așa cum este cerută și de Comisia Europeană, pentru că ar deranja interesele (se merge pe principiul dacă nu m-a prins cu peștele…nu a existat). Mai mult decât atât, printre toți acești cherhanagi sunt și persoane de bună credință dar care nu sunt sprijinite și încurajate să se dezvolte și să transforme afacerea într-un punct de dezvoltare pentru comunitățile de pescari.
  • pescarii recreativi nu au obligativitatea să raporteze capturile iar ANPA, respectiv ARBDD, nu au capacitatea să colecteze aceste date

E foarte interesant modelul de administrare și legiferare a pescăriei Românești care, după cum se vede, are o singură direcție: dacă avem cantități mici de pești capturați commercial, mărim efortul de pescuit, restul e can-can. Curată viziune domnilor, și când o să vedeți că tot scade, o să apelați la dinamită? Întrebări fără răspuns care se rostogolesc în apele tot mai tulburi și nici măcar nu cred că e vina Președintelui ANPA, e vina sistemului plin de ”analfabeți” în ale pescăriei, care au dezinteres sau interes. S-au perindat mulți în această funcție, din păcate doar câțiva profesioniști verticali, în rest o sinecură a sistemului care și-a plantat yesmenii la controlul unui domeniu atât de important, ca să îl stoarcă de ultimele puteri.

Toată lumea țipă după schimbare iar când s-a propus o schimbare, toată lumea a țipat din nou că vor schimbare… dar care să nu schimbe nimic. Ce înfiorător cum țipau toți, în afară de pește, când a apărut propunerea legislativă ”Legea Pescuitului”, ce cârdășie de interese adânc înfipte în politica și administrația mioritică, că de… și banii cu solzi îs buni.

Păcat că pescarii și peștele nu sunt reprezentați, nu putem spune că șefii de asociații de pescari comerciali, care majoritatea sunt și patroni ai CPV-urilor, apără interesele pescarilor sau funcționărașii de la diverse instituții, care aparent mor cu biodiversitatea acvatică în gură, dar care au văzut un pește doar la restaurant sau la acvariu.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rudele de gradul 1), la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare, până la comentarii și declarații obiective (puține).

După o vară rezultatul e clar, inițiatorii au fost înconjurați, iar oștile ostile au sărit la luptă. Armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii (legiunea sportivă este condusă de Fane Bibanu, recunoscut pentru abilitatea de a pescuii sportiv la constituție, mai ales la olimpiadă), armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi dar conduc și legiunea de comerciali). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv, la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care aparent e arbitrul și protectorul peștelui dar în realitate e o legiune de mercenari finanțată cu solzi de pește și care are abilitatea să lucreze din interior. În spatele inițiatorilor stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

M-am săturat să mă uit pe date, m-am săturat să visez la pești verzi pe pereți, m-am săturat să mai sper la un domeniu care tinde la dezvoltare și în care fiecare își recapătă locul meritat. M-am săturat să sper la momentul în care peștele e lăsat să se reproducă, în care dimensiunea de reținere se respectă, în care politicienii dau legi bune și drepte, în care funcționarii sunt corecți și profesioniști, în care pescarii au bunăstare și sunt respectați, în are cherhanagii iubesc pescăria, în care cercetătorii fac studii dedicate fără influență politică sau economică, în care profesorii învață copii despre pești încă din clasele primare, în care profesorii universitari își dedică sufletul studiului peștilor, în care se renunță la denumire pleonasm de domeniu ”piscicultură și acvacultură”, în care autoritățile de control nu mai fac parte din mafia peștelui, în care pescuitul științific nu înseamnă doar să prinzi pește în prohibiție, în care nu mai există braconaj, în care braconierii nu sunt protejați de politicieni, în care habitatele sunt eliberate de balastiere și proiecte fără cap, în care râurile nu mai sunt secătuite de baraje, în care nu mai există prădători bipezi, în care se populează după un plan și nu după ureche, în care administratorul pescăriei va ajunge să aibă excedent și nu deficit, în care operatorii o să învețe că resursa acvatică vie e a tuturor și trebuie să plătească un preț corect pentru acces la ea, în care asociațiile de pescari o să fie puternice și independente de interesele cherhanagiilor, în care finanțările să vizeze dezvoltarea și nu fluturi pe pereți, în care fermele de acvacultură sunt despăgubite dacă un animal sălbatic le provoacă pagube, în care fermele de acvacultură sunt finanțate să obțină producție, în care există trasabilitatea peștelui, în care transparența este cuvânt de bază în actul decizional, în care nu mai dăm vina pe necuvântătoare când de fapt omul e de vină, în care să avem un plan pe termen lung și îl respectăm, în care nu mai importăm pești de apă dulce, în care pescuitul unei specii invazive nu înseamnă distrugere, în care să existe bun simț, în care realizăm că am luat acest domeniu cu împrumut de la copii noștri!

Faptul că nu există o reacție din partea autorităților este halucinant, în loc să se limpezească situația din păcstr se tulbură tot mai rău iar peștele o să se vadă tot mai puțin, biodiversitatea acvatică o să fie tot mai răsleață, pescarii tot mai puțini iar într-un final o cruce și replica celebră -ATÂT S-A PUTUT!-

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, În Ape Tulburi, https://sturgeons.eu/ape-tulburi/

Sursa datelor: ANPA, ARBDD, Anuarul Statistic, PP Daia, Gr. Antipa, Sinteză Raport Audit, EUMOFA, Ordine TAC

The post În ape tulburi appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

]]>
1544
Războiul lu′ Pește https://sturgeons.eu/razboiul-lu-peste/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=razboiul-lu-peste Fri, 26 Mar 2021 21:07:06 +0000 https://sturgeons.eu/?p=975 Liniștea bălții, susurul apei și trilul păsărelelor (numai alea bune care nu mănâncă pește ) din Delta Dunării,  a fost deranjat de un vânt puternic care nu era nici Mareana, Poriaz și nici măcar Wostoc sau Abaza, era vuietul produs  de noul Ordin de Prohibiție pentru 2021 (ORDIN nr. 58 Read more…

The post Războiul lu′ Pește appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

]]>

Liniștea bălții, susurul apei și trilul păsărelelor (numai alea bune care nu mănâncă pește ) din Delta Dunării,  a fost deranjat de un vânt puternic care nu era nici Mareana, Poriaz și nici măcar Wostoc sau Abaza, era vuietul produs  de noul Ordin de Prohibiție pentru 2021 (ORDIN nr. 58 din 12 martie 2021 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiție a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021). Ordinul anual emis de către MADR și MMAP, în urma anumitor recomandări științifice, observații și consultări, impune restricții cu privire utilizarea resursei acvatice, astfel încât să se asigure regenerabilitatea stocurilor de pești. De obicei, nu se schimbă foarte mult reglementările de la an la an, doar se mai adaptează, în funcție de considerente științifice dar și de dezlegările la pește (în 2020 și în 2021 prohibiția la scrumbie se termină în ajunul Floriilor pe anumit sector). Dar se pare că lucrurile nu au stat chiar așa pentru că art. 6 alin.8 a adus un vânt rece în baltă, prin interzicerea reținerii în Delta Dunării a speciilor crap, șalău, somn și știucă. Adică pescarii recreativi/sportivi au dreptul să pescuiască, conform perioadelor legale, dar cele patru specii trebuie eliberate, conceptul modern catch&release.

Așa a început măcelul declarațiilor, părerilor și a obiecțiunilor, care mai de care mai radicale și mai neavizate, duse spre extrem iar toată frustrarea a coborât parcă din ceruri și a înroșit rețelele de socializare, că de, cel mai bine ne pricepem la fotbal, la politică iar acum și la pește. Am citit postări și comentarii  splendide, de la înjurături la blesteme (cred că am reușit inventariez toți sfinții din BOR plus rude de gradul 1) la păreri distorsionate cu rolul să ducă în eroare până la comentarii și declarații obiective (puține). După o săptămână rezultatul e clar, cele două oști sunt gata de luptă, armata lu′ Pește Fript cu două legiuni, recreativii și sportivii și armata lu′ Plasă Deasă, cu două legiuni comercialii și cherhanagii (ei se ocupă și de logistică pe modelul vrei nu vrei tot la noi ajungi). O a treia legiune a lu′  Boeru Braconieru are soldați din ambele tabere și acționează de obicei subversiv la umbra legalității, mai travestiți, mai cu arbitrul, mai cu mâța în sac dar de obicei cad în picioare. A, da, era să uit mai e legiunea lu′ Autoritatea Tutelară, care vrea să facă pe arbitrul dar își ia bobârnace de la ambele tabere, în funcție de frustrări și se alege cu frigiderele pline de ….Între cele două armate stă înspăimântat și fără ajutor peștele, care cu siguranță nu va avea cale de scăpare din această încăierare, mai ales când legiunea lu′ arbitrul cam se îndoaie în vânt precum salcia, în funcție de temeri și beneficii.

Revenind la realitate, chestiunea e destul de serioasă pentru că am observat că războiul scoate în evidență numai extremele, astfel încât percepția generală devine extrem de distorsionată. Plecând de la definițiile celor două activități, pescuit recreativ/sportiv respectiv comercial, se pot observa diferențe punctuale de fond (OUG 23/2008):

  • Prin pescuit recreativ/sportiv se înțelege pescuitul efectuat cu undița sau cu lanseta, în scop de agrement/performanță
  • pescar comercial – persoană autorizată să desfășoare activități de exploatare comercială a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale

Numărul de permise pentru pescuitul recreativ/sportiv eliberate direct către pescari de către ANPA, în 2019 a fost de  163.259 în perimetrul ANPA iar în RBDD a fost de 185.032. În același an, în perimetrul ARBDD au fost autorizați 1078 pescari comerciali iar pentru Dunăre km 140-1075, Prut, Siret și Olt în 2016 au fost autorizați 2768 pescari comerciali, conform RAPORTULUI DE AUDIT Performanța administrării și exploatării resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale și a acvaculturii, în perioada 2016-2019 (o analiză tranșantă care ar trebui să ne dea de gândit)

Sursă date: Daia, ARBDD și ANPA(1990-2016)

Pescuitul comercial reprezintă o meserie care, în multe cazuri, e specifică zonelor în care această activitate reprezintă singura modalitate de a procura hrana sau banii necesari traiului. Aceste comunități pescărești au tradiție de sute de ani în meșteșugul pescuitului și nu pentru că așa au ales ei ci pentru că așa s-au născut. Nu am văzut pescar comercial bogat, de obicei am întâlnit numai pescari cu fața brăzdată de vânt și cu mâinile crăpate de frig și apă,  care prestează o muncă fizică care necesită inteligență și forță. Da, aceștia sunt pescarii comerciali atât de huliți, băgați în aceeași oală cu braconierii, ceea ce pentru ei reprezintă jignirea supremă. Credeți că ei nu ar vrea să nu existe braconaj, să nu existe electricieni, lucrurile să fie corecte și să lupte cu aceleași ”arme”? Ba da și un lucru pot să vi-l spun clar, am întâlnit pescari comerciali extraordinari, verticali și harnici și o spun cu mâna pe inimă NU TOȚI PESCARII SUNT BRACONIERI.

Pe partea cealaltă, statutul de pescar amator (recreativ/sportiv) e o activitate nobilă, numai cât ne uităm la Operațiunea Monstru și intră virusul în vene de nu mai îți iese în veci. Am prieteni  și cunoștințe cu divers statut social, cu funcții și fără, bogați sau săraci dar care când iau bățul în mână devin egali, concentrați pe vârful lansetei și cu gândul la monstru. Oameni verticali și drepți care nu ar lăsa un muc de țigară în iarbă nici să îi tai, care nu ar lua un chitic subdimensionat acasă și s-ar mulțumi cu un caras pe plită sau o saramură de biban. Pot afirma cu mâna pe inimă că nu toți pescarii amatori sunt ”sacoșari”, nesimțiți sau braconieri cu bățul în mână.

Sunt exemple multiple pe internet, filmulețe, descinderi, poze cu braconierii din ambele tabere, care îți bat joc de natură, de pește care nu au nici o regulă iar pentru asta legiunea lu Autoritatea Tutelară ar trebui să intervină și să  îi elimine din ecosistem. Nu sunt legi, faceți legi, nu sunt oameni angajați/detașați, nu există interes… înlocuiți, nu există verticalitate… curățați, nu există viziune… căutați, nu există dorință plecați și așa se va face lumină.

Subiectul acestor polemici este peștele și implicit resursa piscicolă care, mai ales pentru Delta Dunării, reprezintă un nucleu, fie că vorbim de biodiversitate sau de considerente socio-economice. Resursele pescărești nu sunt infinite și indestructibile, acestea sunt caracterizate prin proprietate comună, invizibilitate și regenerabilitate iar utilizarea  acestora într-o manieră responsabilă și durabilă, necesită o bună administrare care nu este posibilă fără informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești și a ecosistemului.

Din păcate aceste principii de bază pentru administrarea pescăriei, la noi nu există sau există într-o formă extrem de arhaică. De exemplu, așa cum se poate vedea și în dinamica capturilor comerciale la știucă, care au scăzut într-un secol de 18 ori dar care are la bază, pentru perioada 2003-2020, cantitățile raportate și declarate oficial dar oare numai atâta s-a capturat? În contextul în care în 2020 această cantitate a reprezentat 46,9%, din Captura Total Admisă (TAC) pentru știucă în perimetrul ARBDD rezultă că stocul acestei specii este foarte afectat, că nu s-a raportat corespunzător capturile sau ambele.

Sursă date: Daia, ARBDD 2021

E clar că nu se raportează, pentru că în ARBDD și de fapt în toată România nu se cunoaște structura calitativă și cantitativă a resursei acvatice extrasă din bazinele naturale prin pescuit sportiv/recreativ, prin braconaj iar  prin pescuit comercial doar o parte, cât…nimeni nu știe.

Este cât se poate de limpede faptul că stocurile de pești au scăzut, producându-se un dezechilibru între mortalitate și productivitatea naturală. Faptul că mortalitatea prin pescuit a crescut iar productivitatea, prin alterarea habitatelor, a scăzut, ne amintește faptul că resursele pescărești nu sunt infinite

Aici trebuie să intervină legiuitorul și administratorul care, dacă vrea să facă o pescărie performantă, trebuie să reglementeze toate aceste neajunsuri și să restabilească echilibrul dar pentru asta trebuie să mărească acuratețea nivelul raportărilor capturilor spre 100%, prin:

  • obligativitatea declarării capturilor recreativ/sportive și implicit implementarea de unelte informatice care să faciliteze raportarea și informarea;
  •  întărirea și modernizarea capacității de monitorizare a braconajului și a capturilor accidentale,
  • întărirea și responsabilizarea  asociațiilor de pescari comerciali  prin crearea cadrului legislativ și economic ca să poată să dea plus valoare peștelui (procesare primară) și să îl poată vinde direct ”la prima mână”;
  • implementarea trasabilității peștelui și a produselor din pește prin informatizarea distribuției;
  • mărirea sancțiunilor și implicit introducerea posibilității anulării dreptului de pescuit, pentru cei care greșesc;

Toate acestea vor ajuta administratorul să obțină informații calitative, cantitative și permanente asupra stării resurselor pescărești, atât de necesare pentru a asigura un echilibru între considerațiile socio-economice și durabilitatea resursei pescărești. Pescăria este un sistem ecologic complex,  alcătuit din resursele pescărești, arealul de distribuție și pescari, iar ca să poți avea un echilibru durabil între toate acestea, este nevoie de  viziune, pasiune și dorință.

În general, trebuie analizat dacă sistemul acesta de administrare este de viitor și va asigura o sustenabilitate resurselor pescărești și a habitatelor, cât și bunăstare a comunităților care depind de această resursă. Analizând rezultatele ultimilor 30 de ani cred că este necesară o reformă radicală pentru că, după părerea mea, pescăria pare că se îndreptă spre colaps, atât pentru pescari cât și pentru resursă iar războaiele o să fie tot mai multe și mai mari, până ce va ceda cineva și mă tem că primul va fi cel mai slab, adică peștele (….va urma).

Trebuie să începem să tratăm cauzele și nu efectele.

Opera der artă ”The catch (Captura)” din colecția ”Centuries of Danube Sturgeon”   © (Crihană & Ionescu, 2019)

*Toate drepturile rezervate, TudorI, 2021, Războiul lu Pește, www.sturgeons.eu/razboiul-lu-peste/

The post Războiul lu′ Pește appeared first on Aquatic Biodiversity Center.

]]>
975